Organizaţia Mondială a Sănătăţii: „Tot mai multe persoane suferă de deficienţe de auz. România nu face excepţie!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tot mai mulţi români suferă de probleme auditive FOTO Adevărul
Tot mai mulţi români suferă de probleme auditive FOTO Adevărul

Un studiu recent derulat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că 360 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului, adică un procent de 5,3% din populaţie, susţin specialiştii. Cifrele, alarmante în opinia acestora, au fost făcute publice cu ocazia Zilei Internaţionale a Urechii şi Auzului, marcată la nivel mondial pe 3 martie.

Concret, potrivit raportului, cele mai multe persoane cu probleme auditive sunt în Asia şi Africa Subsahariană. De altfel, jumătate din cazurile de pierdere a auzului din întreaga lume pot fi prevenite sau tratate, notează medicii. Cu toate acestea, doar 32 din 76 de ţări care au fost subiectul unui studiu al OMS au dezvoltat planuri şi programe de prevenire şi control al afecţiunilor de pierdere a auzului. 

Cu toate acestea, OMS a identificat necesitatea ca statele membre ale organizaţiei să elaboreze o serie de planuri şi programe de integrare, prevenire şi gestionare privind pierderea auzului, în sistemul de asistenţă medicală primară. 

11% din români au nevoie de aparate auditive 

În România, 11 % din populaţie suferă de deficienţe de auz şi ar avea nevoie de aparate auditive. Este vorba de câteva milioane de bărbaţi şi femei. În ultimii ani, numărul celor care necesită aparate auditive a crescut în mod dramatic şi, deşi în prezent există o mai mare conştientizare a subiectului, numărul de utilizatori de aparate auditive este în continuare mult mai scăzut decât cel al pacienţilor cu tulburări de auz. 

Data de 3 martie a fost aleasă pentru a fi marcată datorită formei numerelor 3.3, reprezentative pentru cele două urechi. În 2007, Centrul de Cercetare şi Reabilitate pentru Surzi din China şi Federaţia Chineză a Persoanelor cu Handicap au găzduit, la Beijing, prima conferinţă internaţională privind prevenirea şi reabilitarea auzului. La finele conferinţei a fost elaborată o declaraţie denumită „Declaraţia de la Beijing”, care a inclus recomandarea organizării unei zile internaţionale pentru ureche şi auz în cadrul căreia să fie promovate acţiuni la nivel mondial cu privire la îngrijirea auzului. 

Zgomotul, cauza modernă a afectării urechii 

Infecţiile, bolile inflamatorii cronice ale urechii, tumorile şi intoxicaţiile se numără printre cauzele principale care pot duce la scăderea auzului în diverse grade. Specialiştii afirmă că, în ultima perioadă, zgomotul este o cauză destul de des întâlnită care afectează auzul fie pentru câteva ore (ca urmare a unui concert de muzică rock) sau definitiv (cum se întâmplă în cazul persoanelor care lucrează permanent într-un mediu poluat sonor, cum sunt fabricile de confecţii, de exemplu).

 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite