„Antena 3 e aici?” Da, oarecum!

„Antena 3 e aici?” Da, oarecum!

Scandalul aproape naţional iscat în jurul postului de televiziune Antenei 3 a început să cuprindă şi teritorii până acum neinfestate din spaţiul cultural românesc. Unele personalităţi artistice din România, cu vădite antipatii băsiste, printre care Draga Olteanu-Matei, Mircea Diaconu, Florina Cercel, Nicu Alifantis, dar şi alţii, şi-au exprimat un punct de vedere.

A îndrăznit să spună câteva cuvinte şi unicul, irepetabilul Tudor Gheorghe, prezent de câteva ori în emisiunile Antenei 3. Băsiştii care îl iubeau pe artist au rămas consternaţi. Pe reţelele de socializare, unii au început să vorbească brusc cu totală lipsă de respect la adresa creaţiei sale. Peste noapte, aceasta devenise un fel de cârpă cu care îţi ştergi pantofii. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă T.G. ar fi spus ceva favorabil la adresa şefului statului, dar mai ales împotriva respectivului post de televiziune. Întrebare: poţi să terfeleşti opera unui mare artist numai pentru faptul că nu gândeşte ca tine, chiar dacă ar fi în eroare?

Un ziarist băsist a avut chiar o idee trăznită: s-a dus până la tatăl lui Tudor, care ar fi declarat: „Eu nu mă uit la mizeriile Antenei 3”. Omul de presă a jubilat: bătrânul tată avea dreptate (e mai în vârstă, nu? – s.a.), iar fi-su era un rătăcit în ale televiziunii şi politicii.

Am mai mulţi prieteni în Basarabia, aflaţi printre vârfurile intelectualităţii locale, dar şi româneşti, în general. Cu ceva ani în urmă, aflat în acest spaţiu drag sufletului meu, l-am invitat pe Tudor Gheorghe să vină la Chişinău, să facem un 15 Ianuarie împreună cu românii de acolo („România lui Tudor Gheorghe” -  www.vasilenanea.ro). „Vin, Vasile, Basarabia este parte a inimii mele”.

Era atât de iubit, încât mi s-au oferit unele favoruri ca să aranjez cu artistul să cânte neapărat, de exemplu, cântecul cu „Muică, Dunăre dacă n-aveam/Dunăre din Jiu făceam...”.  Din respect pentru Eminescu, Tudor a refuzat, dar a revenit la Chişinău şi a cântat atunci tot ce au dorit basarabenii noştri.

Acum, aceiaşi basarabeni, dezbinaţi ca şi noi, cei din interior, sunt supăraţi, dezamăgiţi. Cum au putut Tudor Gheorghe, Nicu Alifantis ş.a. să ia apărarea Antenei 3 în acest conflict? Aceeaşi întrebare e pe buzele multor români din dreapta Prutului. Un conflict care aduce a isterie naţională, spunem noi. Nimeni nu analizează, nimeni nu cântăreşte, toată lumea condamnă pe toată lumea, agresivitatea e în floare, fiecare considerând că numai el are dreptate.

Dacă ne uităm mai atent în oglindă, constatăm că am ajuns nişte dictatori în materie de idei politice. Ceea ce urâm noi trebuie să fie urât de tot restul lumii, iar tot ceea ce iubim/ admirăm/ simpatizăm/ respectăm trebuie să fie tratat în mod obligatoriu cu aceleaşi sentimente. Nimeni nu are voie să gândească altfel decât mine! – pare a spune fiecare român. Şi suntem vreo 20 de milioane.

Niciunul din artiştii menţionaţi, dar şi mulţi alţii, nu au afirmat că Dan Voiculescu nu ar fi trebuit condamnat pentru faptele sale. Ei s-au referit doar la libertatea de expresie în statul românesc de drept. Apărându-i pe ziariştii respectivi pentru ceea ce fac ei, apărătorii s-au trezit blamaţi, pe nedrept, că ar fi de partea lui Voiculescu. În fapt, confiscarea sediului nu a însemnat şi interzicerea postului, iar ziariştii de la Antena 3, speriaţi că rămân fără job, poartă vina confuziei care s-a creat în jur, inclusiv în timpul „marşului libertăţii” din jurul Cotroceniului. Libertatea cui, a presei televizate, sau a lui Voiculescu? Ulterior, atitudinea gazetarilor respectivi a degenerat total, când au luat apărarea mogulului lor, condamnat chipurile pe nedrept etc. Jenant pentru nişte profesionişti!

A lupta cu armele mass-media împotriva unui regim corupt, într-un stat care se vrea de drept, este un lucru normal, de apreciat, dar cu o singură condiţie: să nu fii plătit pentru asta cu bani negri. Numai aşa se explică faptul că un lanţ de magazine bucureştene a renunţat la difuzarea postului respectiv, că unui ziarist de la Antena 3 i s-a interzis accesul în interiorul unei mânăstiri etc. Reacţii de acest gen se vor produce în continuare. 

În acelaşi timp, trebuie remarcat profesionalismul magistraţilor, care au „operat” ca nişte adevăraţi chirurgi în materie de justiţie, nesmintind niciun fel de libertate a presei.

Pe de altă parte, orbiţi de furie, grabă şi confuzie, rămânem nişte pătimaşi, aproape fanatici. Scandalul din jurul Antenei 3 a fost amplificat de o mentalitate ciudată, care bântuie în întreaga societate românească: anteniştii îl proslăvesc pe Voiculescu, ignorând toate matrapazlâcurile sale, băsiştii îl iubesc pe Băsescu, cu orice preţ, iertându-i toate păcatele. La fel se întâmplă şi cu atitudinea pesediştilor faţă de liderii lor, a mai noilor penelişti etc. Dacă e „de-al nostru”, nu contează cât a greşit, cât de corupt este, trebuie să-l sprijinim şi să închidem ochii la toate relele sale. Şi dacă nu se găseşte înţelegerea necesară din partea electoratului, pentru a se ajunge în capul mesei, se mai aduce un ultim argument: ceilalţi au furat şi minţit mai mult decât noi. Deci, alegeţi-ne pe noi! Sau: băgaţi-i pe ei la închisoare!

Se poate remarca cu uşurinţă faptul că ideea de gaşcă unită a coborât de la nivelul partidelor până în cele mai joase trepte ale societăţii româneşti.

Capitol încheiat! În prezent, preşedintele nu mai întreabă dacă „Antena 3 e aici” sau nu, deoarece lucrurile s-au lămurit cel puţin parţial. În plus, şeful statului, fiind la putere, dar şi în opoziţie, într-un fel de premieră pe întregul mapamond, nu mai are timp de fleacuri, el este ocupat până peste cap cu sprijinirea furibundă a PMP, un fel de barcă mult prea mică totuşi pentru calificarea sa marinărească. Desigur, activitatea sa exclusivă de şef de campanie electorală nu are nicio legătură cu o pasageră blondă care foloseşte vâslele cu mare dexteritate, în speranţa că va conduce un vas de mare tonaj.