Ţara din care plecăm de acasă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce ţări ciudate sunt vârstele! Copilăria, ţara în care ne-am născut, începe să ni se pară tot mai mică, visând să ajungem într-o ţară mai mare. I se spune tinereţe acestei ţări.

Până la urmă, ni se împlineşte visul. Dar în loc să rămânem pentru tot restul vieţii aici, pornim mai departe. Şi uite aşa, ne pomenim în floarea vârstei. Căci lumea prin care călătorim este timpul.

Vine apoi o altă ţară la rând şi încă una, până nu ne mai rămâne nimic de străbătut. Nimic de visat! Nimic de iubit! Nimic de dat şi de primit!

Iată-ne în ţara cea mai îndepărtată, bătrâneţea. Oare aceasta să fie ţara în care vom muri? Am vrea să ne întoarcem, dar e drumul prea lung. Nu mai avem nici cum şi nici când.

Oho, dacă s-ar îndura cineva să ne ducă amintirea înapoi în copilărie, în singura ţară din care, plecând, plecăm de acasă! Ca să se vadă că nu ne-am înstrăinat chiar de tot. Că ne-a fost dor, că ne-am gândit mereu  la cei de acolo, luând din toate ţările prin care am trecut suveniruri.

Ei să nu creadă că sunt oase sau cenuşă ceea ce văd. Suntem noi înşine sub formă de suveniruri!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite