Încrederea, o ruină?

Parcă nu mai ai încredere în nimeni şi în nimic. Nici în apa plată cumpărată de la supermarket, nici în laptele pe care-l bea copilul tău la şcoală. Încrederea a devenit o „monedă“ foarte rară în România.

Câtă încredere să ai în chirurgul care urmează să te opereze? (I-ai dat plicul, dar îndoiala te roade: are pregătire sau este un „măcelar“?) Cum să te încrezi în omul de afaceri cu care te-ai aşezat la masa negocierilor? Dacă îţi trage ţeapă? Îţi trebuie timp ca să te convingi că este de „încredere“. În alte ţări, afacerile merg mult mai repede pentru că atunci când oamenii se aşază să negocieze este un semn clar că au încredere unii în alţii. Încrederea nu se negociază. Ce încredere să mai ai în şcoală? În „calitatea învăţământului“? În disciplina din şcoli? În patronul care azi îţi zâmbeşte şi mâine te concediază (restructurare) sau în colegul de birou care se caţără pe munca ta ca să se afirme în faţa şefului? În vânzătoarea de la butic, care îţi umple palma cu mărunţiş, oare ţi-a dat restul până la ultima centimă? Dar în preotul care întârzie la ora stabilită, ca să presteze serviciul divin? Vorbele lui vor ajunge acolo pentru câţi bani i-ai dat?

Ce încredere să mai ai în copiii ăştia care vor bani, bani şi iarăşi bani, de parcă tu eşti o tiparniţă de bani. Mâine-poimâine, or să-ţi ceară casa, trimiţându-te la azil sau unde vezi cu ochii, numai să le laşi casa, boşorogule! Ce încredere să ai în administratorul blocului, care îţi umflă întreţinerea? Sau ţi se pare că o umflă? Sau în telefonul mobil, curentul electric, gazele, în toate aceste facturi merită să ai încredere?

Fără încredere vom ajunge ca nişte lighioane care se sfâşie între ele.

În preţurile din piaţă nu mai ai încredere. Cresc încet-încet, pe furiş, pe la spate, mişeleşte. Nici promoţiile din supermarketuri nu mai sunt credibile. Au ceva scris mic, foarte mic, cu steluţă, acolo jos sunt tot felul de condiţii care-ţi scot promoţia pe nas, te-ai ars, nu-ţi mai trebuie! Ah, dar băncile sunt de încredere? Băncile astea care iau şi pielea de pe clienţi după ce i-au ademenit cu tot felul de oferte fără comisioane. (Nu-ţi plac băncile, le urăşti? Atunci du-te la cămătari să-ţi dea un împrumut! Sunt cămătarii mai de încredere decât bancherii?)

Cum să mai ai încredere în presă? După atâtea minciuni şi manipulări? S-a dus dracului credibilitatea televiziunilor! Te duci pe internet. Acolo sunt bloggerii. Cine sunt ăştia? Ce pregătire au şi cine i-a pus să facă blogging?

Încrederea în politicieni, în primari, în miniştrii? S-a pierdut demult. Votezi ca să-ţi faci „datoria de cetăţean“, dar ştii foarte bine că cel pe care ai pus ştampila nu este omul tău de încredere. În Poliţie şi Justiţie? Puah!

Ce-a mai rămas din încredere? O ruină? O iluzie? O percepţie? O vorbă goală? Fără încredere vom ajunge ca nişte lighioane care se sfâşie între ele. Dar cum să câştigi încrederea celor din jur ca să primeşti (la schimb) încrederea lor? Încrederea nu e un troc, este dăruiere, pur şi simplu dragoste şi dăruire.