Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu premierul Pedro Sanchez, cu care a discutat despre românii din Spania şi agenda europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.ro
FOTO gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit sâmbătă, la Madrid, cu omologul său spaniol, Pedro Sanchez, alături de care a discutat despre comunitatea românilor din Spania, agenda europeană şi relaţiile economice dintre cele două ţări.

„Referindu-se la comunitatea românească din Spania, cea mai mare comunitate de străini din Peninsula Iberică şi a doua cea mai mare comunitate românească de peste hotare, prim-ministrul Dăncilă a mulţumit pentru sprijinul exemplar pe care autorităţile spaniole îl acordă în procesul de integrare şi a salutat strânsa cooperare bilaterală în domeniile afaceri interne şi muncă, esenţiale pentru funcţionalitatea mobilităţii forţei de muncă”, se arată într-un comunicat de presă emis de Guvern.

 ​Potrivit autorităţilor române, cei doi au mai discutat despre diversificarea relaţiilor economice şi au salutat concretizarea unor proiecte de cooperare bilaterală.

„O atenţie deosebită a fost acordată diversificării relaţiilor economice, valoarea schimburilor comerciale româno-spaniole în 2018 atingând o valoare record. Prim-ministrul român a reafirmat interesul pentru atragerea investiţiilor spaniole în România pentru a participa la planul de modernizare a infrastructurii din ţara noastră, dar şi pentru a se implica în sectoarele auto, alimentar, farmaceutic, agricol şi IT&C.

„Ambii demnitari au salutat concretizarea unora dintre cele mai importante proiecte de cooperare bilaterală convenite în timpul vizitei oficiale la Madrid a premierului român (5-6 septembrie 2018), respectiv organizarea unui Forum de Afaceri şi Investiţii România-Spania, precum şi a unei misiuni economice româneşti la Madrid. Ambele evenimente sunt preconizate a avea loc la Madrid, la 13 martie 2019, şi vor oferi ample oportunităţi de întâlniri directe între companiile româneşti şi cele spaniole”, se mai arată în comunicatul de presă.

Viorida Dăncilă şi Pedro Sanchez ar mai fi discutat şi despre contextul european şi posibile noi colaborări dintre România şi Spania.

„De asemenea, a fost evocată cooperarea în plan european, România şi Spania având viziuni apropiate în dosare importante precum viitorul Uniunii Europene, Cadrul Financiar Multianual post-2020, politica de coeziune, piaţa internă, politica industrială, cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, Politica Europeană de Vecinătate, extinderea UE, PESCO. Activitatea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene în primele luni ale mandatului s-a aflat, de asemenea, printre temele abordate în cursul întrevederii”, a subliniat comunicatul Guvernului.

O delegaţie a PSD, condusă de Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă, participă la congresul socialiştilor europeni de la Madrid.

Invitat să vorbească într-o intervenţie în cadrul panelului legat de echitatele în Europa, liderul PSD a fost huiduit la finalul discursului, în timp ce cobora de pe scenă, de către eurodeputatul S&D Ana Gomes, din Portugalia. „Afară cu corupţii! Nu vrem corupţie şi corupţi în PES şi în S&D”, a spus Ana Gomes. Mesajul a fost transmis în spaniolă. Eurodeputatul a confirmat, pentru Libertatea, că ea este cea care a strigat şi că acesta a fost mesajul ei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite