Victor Ponta: Eu l-aş graţia pe Gică Popescu, iar în cazul Becali, interesul ar fi recuperarea prejudiciului
0Prim-ministrul României, Victor Ponta, a reiterat duminică seară, în cadrul unei emisiuni la România TV, că, dacă va fi preşedinte, îl va graţia pe Gică Popescu şi a precizat că sunt cazuri, precum al lui George Becali, în care, pentru interesul societăţii, ar trebui recuperat cât mai mult din prejudiciu decât menţinerea persoanei într-un penitenciar supraaglomerat.
În favoarea graţierii lui Gică Popescu prim-ministrul României s-a pronunţat încă de la condamnarea fostului fotbalist, Victor Ponta subliniind că opţiunea sa pro-Popescu ar fi făcută în calitate de cetăţean, nu în cea oficilă.
De asemenea, pentru graţierea lui Popescu s-au pronunţat numeroase personalităţi, dar şi oameni de stat important, printre care Valeriu Zgonea şi Crin Antonescu.
Liderul de la Palatul Victoria a punctat faptul că Traian Băsescu a decis să nu îl graţieze pe Becali din raţiuni strict politice. Argumentul principal al atitudinii preşedintelui României este dat de frică de „talibanii construiţi de macovişti”., potrivit afirmaţiei Ponta.
Traian Băsescu a decis vineri neacordarea graţierii individuale lui George Becali ca urmare a analizării dosarului de graţiere a acestuia. În urmă cu o lună, liderul de la Palatul Cotroceni a precizat că Ministerul Justiţiei, condus Robert Cazanciuc, i-a trimis aviz negativ la cererea privind graţierea lui George Becali, şeful statului amintind că Victor Ponta spunea recent că l-ar graţia pe fostul europarlamentar.
Patronul clubului de fotbal Steaua Bucureşti are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.