Prim-ministrul Victor Ponta începe reducerile de personal din administraţie centrală cu disponibilizarea a 46 de inspectori guvernamentali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Victor Ponta a demis miercuri din funcţie 46 de inspectori guvernamentali din cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG), în baza ordonanţei privind reducerea a aproape 3.000 posturi, echivalent a 4% din numărul de angajaţi, din zece ministere, inclusiv SGG, aceştia primind preaviz de 30 zile, deciziile fiind publicate deja în Monitorul Oficial.

În luna iunie, Guvernul a decis, prin Ordonanţă de Urgenţă, că vor fi disponibilizaţi angajaţi din zece ministere, fiind desfiinţate aproximativ 3 000 de posturi.

Din posturile de inspector guvernamental au fost eliberaţi: Costel Simion (fost subprefect al municipiului Bucureşti în Guvernul Tăriceanu), Lohan Decebal (fost secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică în Guvernul Ponta), Modiga Georgeta (fost secretar general al Casei Naţionale de Pensii în Guvernul Boc), Stelian Caramitru (fost secretar general al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare în Guvernul Ponta), Enache Mihaela (fost general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în Guvernul Ponta), Gherghina Florea (fost secretar general adjunct în Ministerul Finanţelor în Guvernul Boc şi Ungureanu), Adrian Nicolaescu (fost secretar general în cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 în Guvernul Boc), Laszlo Ladanyi (fost comisar general al Gărzii Financiare în Guvernul Boc), Ion Anghel (fost secretar general în cadrul Ministerului Muncii în Guvernul Boc), Nastasia Gheorghe (fost secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în Guvernul Ponta).

Acestora li se alătură şi: Ladanyi Arpad Csaba (fost subprefect al judeţului Arad în Guvernul Boc şi Ungureanu), Radu Tămăşoi-Moisil (fost subprefect al judeţului Bistriţa-Năsăud în Guvernul Tăriceanu), Gabriel Balaban (fost prefect al judeţului Buzău în Guvernul Tăriceanu), Lili Iacob (fost subprefect al judeţului Buzău în Guvernul Tăriceanu), Petre Sereş (fost subprefect al judetului Caraş-Severin în Guvernul Tăriceanu), Dorel Ursu (subprefect al judeţului Caraş-Severin în Guvernul Tăriceanu), Platon Gavril Călin ( fost prefect al judeţului Cluj în Guvernul Boc), Ervin Gyorgy (fost prefect al judeţului Covasna în Guvernul Boc şi Ungureanu), Nicolae Lazăr (fost prefect al judeţului Dâmboviţa în Guvernul Tăriceanu), Constantin Strujan (fost subprefect al judeţului Harghita în Guvernul Boc şi Ungureanu), Dan-Aurel Pricăjan (fost prefect al judeţului Hunedoara în Guvernul Tăriceanu), Attila Deszi (fost prefect al judeţului Hunedoara în Guvernul Boc), Nicolae Jecu (fost prefect al judeţului Ilfov în Guvernul Tăriceanu), Istvan Barczi (fost subprefect al judeţului Mureş în Guvernul Boc), Ioan Ghica (fost subprefect al judeţului Neamţ în Guvernul Tăriceanu), Ilie Haralambie (fost prefect al judeţului Neamţ în Guvernul Ponta), Marius Nechiti (fost prefect al judeţului Prahova în Guvernul Tăriceanu), Radu Bud (fost prefect al judeţului Satu Mare în Guvernul Tăriceanu),   Marin Niţu (subprefect al judeţului Sălaj în Guvernul Tăriceanu), Niculcea Zorinel (fost prefect al judeţului Teleorman în Guvernul Ponta), Diaconu Victoriţa (fost subprefect al judeţului Teleormanul în Guvernul Boc şi Ungureanu), Nicolae Sorescu (fost subprefect al judeţului Teleorman în Guvernul Tăriceanu),  Eduard Bedrosian (fost subprefect al judeţului Timiş în Guvernul Tăriceanu), Zoltan Marossy (fost subprefect al judeţului Timiş în Guvernul Boc) şi Lefter Chirică (fost prefect al judeţului Tulcea în Guvernul Tăriceanu).

Tot miercuri, prim-ministrul Ponta a vorbit, într-o declaraţie de presă, despre măsura de reducere a TVA-ului la pâine, care va intra în vigoare de la 1 septembrie. Liderul de la Palatul Victoria a precizat că sistemul poate fi extins  şi la alte categorii de produse alimentare, însă a subliniat “pierdem bani, odată cu reducerea TVA”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite