Unirea Moldovei cu România, soluţia pentru intrarea în UE?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
moldova1

Este extrem de interesant, dat fiind subiectul care trezeşte atât de multe sensibilităţi adesea dureroase, de văzut cum este el abordat în analizele externe, adesea ele însele expresia unor poziţionări superioare de politică externă sau reflectându-le direct sau indirect.

Iată de ce mi se pare util să vă prezint o analiză de acest fel, sub semnătura lui Vincent Henry, doctorand la Universitatea Paris-Est, apărută iniţial în P@ges Europe (2016) şi reluată de „La Documentation française”.

Interesantă abordare deoarece este, în primul rând, profesionistă, apoi făcută cu detaşarea necesară unei aşezări în context, ceea ce, poate, firesc, lipseşte mult prea adesea – firesc lucru – celor aflaţi mult prea aproape de zonă sau influenţaţi de raţionamente situaţionale imediate generate de evoluţii locale.

„De 25 de ani, Moldova oscilează între două influenţe, cea europeană şi cea rusă. Aceasta se reflectă pe scena politică internă şi duce la divizarea comportamentului electoral. În acest moment, opoziţia care este favorabilă Rusiei se află în fruntea sondajelor, în timp ce elitele pro-europene compromise datorită unei lungi istorii de certuri politice, scandaluri financiare şi de afaceri de corupţie, are dificultăţi în a se uni. Iată de ce unii cetăţeni ar lua în considerare o alternativă la dilema moldovenească: unificarea ţării lor cu România, chiar dacă asta ar însemna redesenarea frontierelor de est ale Uniunii Europene”.

Este posibil? Pe ce baze reale în raport cu contextul situaţiei de acum din Europa şi al relaţiilor cu Rusia? Vorbim iarăşi de un vis pe care dorim să-l facă din nou şi din nou să treacă un Pod de Flori sau au apărut, tocmai datorită acestui nou context, date noi care să permită o construcţie strategică îndrăzneaţă?

Criza politică persistentă prin care trece Moldova, îndepărtarea de visul european şi neliniştea provocată de comportamentul Rusiei au favorizat renaşterea unui curent de gândire care, cu puţin timp în urmă, părea condamnat la uitare definitivă şi cantonato doar în zona câtorva cercuri extremiste: unionismul... obiectivul declarat ar fi de a se ajunge la o nouă reunificare cu România, la un secol distanţă de prima, adică în 2018. În momentul în care UE este cutremurată de decizia UK de a a părăsi sistemul, această voinţă politică de a abandona orice suveranitate tocmai pentru a intra în UE, antrenând totodată şi o schimbare de frontiere, poate să pară un lucru paradoxal. Dacă se realizează, ar fi într-o anumită măsură comparabilă cu unificarea celor două Germanii în 1990, însoţită de integrarea automată a fostei RDG în Comunitatea Europeană”.

Acesta este cadrul general care defineşte un joc teoretic posibil. Numai că, subliniază Vincent Henry, problema majoră rămâne, în continuare, fragmentarea extremă în zona pro-europeană, politicienii favorabili integrării europene fiind exponenţii unor partide care se ceartă în continuare pe probleme interne şi nu sunt întotdeauna aliaţii deschişi şi fermi ai mişcării unioniste. În plus, notează comentatorul francez, din ce în ce mai mult, unionismul apare ca o tentativă de a răspunde la o criză atunci când aceasta devine prea acută. Iar o parte a populaţie rămâne absolut ostilă şi, în afară de asta, mişcarea are de suferit datorită heterogenităţii sale. Într-adevăr, mişcarea unionistă încearcă săa dune în aceeaşi tabără naţionalişti revanşarzi care sunt în favoarea unor idei extremiste şi pe tinerii profund ataşaţi valorilor democratice şi liberale şi care văd în unirea cu România o şansă de europenizare profundă a Moldovei. Contradicţia care rezultă din asta îşi găseşte un reflex imediat în sistemul de comunicare al partidului DREAPTA care, pe de o parte, pe situl său oficial celebrează valorile UE, are în acelaşi timp şi numeroase publicaţii pe reţelele sociale aparţinând membrilor şi cadrelor partidului care denunţă crimele sovietice şi celebrează exaltat acţiunile generalului Antonescu – conducător fascist al României în perioada celui de-al doilea Război Mondial şi aliat al lui Hitler – glorificare interzisă de legea românească (dar nu şi de cea din Rep. Moldova). Dacă, de teama unei posibile ajungeri la putere a partidelor politice pro-ruseşti... Bucureştiul sau alte capitale occidentale au putut să se intereseze în mod serios de opţiunea unionistă, este probabil că dublul limbaj precum şi neliniştitoarele incoerenţe ale acestei mişcări au făcut ca ele să se îndepărteze rapid de chestiune”.

moldova2

Context în care analistul francez vorbeşte şi despre ceea ce el numeşte „jocul ambiguu al României”. Reamintind câteva dintre momentele cunoscute bine de noi care au marcat evoluţia relaţiilor din ţara noastră şi Rep. Moldova, se aminteşte de faptul că în 2015 şi la început de 2016, doi analişti români, Dan Dungaciu şi Petrişor Peiu, „au schiţat o foaie de drum pentru reunificare sau pentru crearea unui fond financiar pentru Moldova. Dar, pe măsură ce manifestaţiile se răreau (la Chişinău, n.n.) şi că situaţia economică părea că se stabilizează, febra unionistă a scăzut de ambele părţi. În acest moment, în Moldova, priorităţile sunt de acum lupta împotriva corupţiei, reformele interne... şi menţinerea direcţiei europene”.

Raţionamentul universitarului francez are o concluzie pe care, într-o formă sau alta, am regăsit-o în multele discuţii pe această temă auzite la Bruxelles. O redau integral:

„Condiţiile unificării celor două ţări sunt încă departe a fi reunite şi nimic nu garantează că vor fi într-o zi. Ostilităţii nete afişate de o parte a populaţiei din Rep.Moldova i se adaugă faptul că, în afara cercurilor naţionaliste şi conservatoare, România nu doreşte în mod real această unire care, în fapt, i-ar aduce fără îndoială enorm de multe probleme.”

Cu toate acestea, dacă am putut constata că problema se pune mai ales de partea moldavă în momentul în care creşte pericolul unei apropieri de Rusia, adică asemeni unei soluţii la criză, este vizibil si că, de partea română, Unirea este văzută tot ca un mijloc de a modera influenţa Moscovei. Finalmente, mai mult decât proximitatea istorică cu Moldova, ostilitatea comună faţă de Rusia motivează politica Bucureştiului în raport cu Chişinăul.

În acest sens, interesele României se reunesc azi cu cele ale SUA şi NATO al căror scop esenţial în regiune este de a limita ambiţiile ruseşti. Soluţie de ultimă urgenţă, unirea cu Rep. Moldova nu este cu adevărat un subiect de actualitate pentru România. Dar nici programul de promovare a valorilor europene în regiune. Pentru a asigura securitatea vecinătăţii sale apropiate, Bucureştiul se bazează mai mult pe Washington decât pe Bruxelles”.

Este un punct de vedere cu care nu sunt deloc de acord în totalitatea sa. Dar există elemente de tip semnal şi ope care ar trebui ca decidenţii noştri să le lectureze cu atenţie? Răspunsul nu poate fi sentimental sau generat de considerente emoţionale căci nimic, la nivel geo-strategic, nu ţine seamă de asemenea argumente. Singurele admise sunt cele care rezultă din necesităţile de securitate şi noile angajamente economice, politice şi militare care se negociază acum şi din care face parte şi regiunea noastră, pe falia de securitate între NATO/UE şi Rusia. Raţionamente din care ai noştri trebuie să se bată pentru a face parte din formatele de negociere, cât de rapid posibil şi folosind la maximum forţa tuturor parteneriatelor strategice pe care le avem...

Răspunsul, însă, oricare ar fi aceste jocuri şi calcule la nivel stratosferic, se face oricum în teren şi reprezintă alegerea liberă a cetăţenilor din cele două ţări. Vom vedea înspre ce direcţie va dori să se îndrepte electoratul din Republica Moldova şi, poate, din acel moment, să începem să reformulăm, aşa cum s-a promis recent de Preşedintele Iohannis, o strategie naţională coerentă pe termen lung şi foarte lung în ce priveşte relaţia cu fraţii de peste Prut. Aceia pe care tot Vincent Henry îi numea, corect cred eu, „un popor ţinut ostatic”.

Întrebarea este: dacă şi ei ştiu asta, atunci ce drum vor vrea să aleagă în viitorul imediat pentru a şi-l construi mai apoi , chiar în formulă unionistă, în perspectiva pe termen lung?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite