O gaşcă de penali a ajuns la conducerea României. Şi taie şi spânzură după bunul plac. Pentru că putem va rămâne deviza definitorie a unei epoci de tristă amintire în istoria acestei ţări. Anul de graţie 2018. Trist Centenar.

Cu toţi consultanţii lor plătiţi din bani grei, „liderii“ noştri de azi nu vor putea explica niciodată un lucru simplu: transformarea luptei împotriva justiţiei în prioritate zero pentru actuala guvernare. Oare câţi dintre români, inclusiv dintre votanţii PSD, ar fi de acord cu următoarele afirmaţii? (1) România trebuie în primul rând să rezolve problemele din justiţie şi abia apoi să facă ceva pentru educaţia copiilor noştri, pentru sănătatea părinţilor noştri şi pentru nervii noştri ai tuturor, tocaţi în fiecare zi în malaxorul infrastructurii făcute praf în ultimii 28 de ani. (2) Este firesc ca o gaşcă de inculpaţi şi infractori să conducă procesul de „reformă“ a justiţiei. (3) Orice reformă a justiţiei trebuie să se ghideze după principiul (sic!) de a da mai mult pentru infractori şi mai puţin pentru victime.

De câte ori daţi nas în nas cu cei care ne conduc azi, puneţi-le aceste întrebări simple. Într-o ţară în care încă ne luptăm cu infractorii, care-i logica de a le da nas? Într-o ţară încă profund coruptă, care-i logica de a slăbi tocmai instituţiile şi legile făcute să reducă acest fenomen? Iar dacă sunteţi votanţi PSD, întrebaţi-vă, pentru numele lui Dumnezeu: cu ce vă ajută pe dumneavoastră personal aceste reforme? Chiar credeţi că veţi trăi mai bine în ţara asta pentru că Dragnea & Co. „reformează“ justiţia?

Atenţie maximă la sensul cuvintelor. De pildă: Reformă, reforme, s.f. Transformare politică, economică, socială, culturală, cu caracter limitat sau de structură, a unei stări de lucruri, pentru a obţine o ameliorare sau un progres; schimbare în sânul unei societăţi (care nu modifică structura generală a acelei societăţi). Oare schimbările votate deja sau propuse spre a fi votate în Parlamentul României pot fi catalogate astfel? Oare duc la vreun progres al societăţii româneşti? Oare nu cumva modifică chiar structura generală a acestei societăţi în favoarea celor care încalcă legea?

Dar ce mai contează sensul unui cuvânt pentru un grup de semi-analfabeţi care schingiuiesc biata limbă română de câte ori deschid gura?

Orice om cu mintea la el înţelege că schimbările propuse în aceste zile sunt mult mai grave chiar decât infama ordonanţă 13 de anul trecut. Planul lor a funcţionat ceas. Şi ce dacă au ieşit sute de mii de oameni în stradă? Îi obosim, îi hărţuim, îi adormim până n-o să le mai ardă de procese. Până o să îngroaşe rândurile milioanelor de români exilaţi de foame (la propriu) şi sete de dreptate. 9 români pleacă din ţară în fiecare oră. 80.000 în fiecare an. Cu fiecare român care renunţă la luptă, un zâmbet mijeşte pe sub o mustaţă. Nu e nici măcar un plan diabolic. Are ceva din simplitatea şireată a unor flauşaţi cu idei fixe: capturarea statului român şi îngenuncherea tuturor oamenilor liberi din această ţară.

Ce ne rămâne de făcut? Pentru că eu unul m-am săturat şi de cei care ştiu doar să se plângă de pe margine. Nu mai vreau să aud „asta-i viaţa“, „oricum nu se poate face nimic“ sau „merge şi-aşa“. Vreau să aud: „pân-aici!“ Avem o singură variantă: să intrăm în arenă şi să ne luăm la trântă cu ei. Care pe care. Adevărul ustură şi realitatea doare: vom trăi cum am votat.

Pentru asta, trebuie să ieşim la vot şi trebuie să avem pe cine să votăm. Intraţi în politică, oameni buni. Lăsaţi orice fel de complexe şi de îndoieli deoparte. Lăsaţi ipocrizia. Lăsaţi resemnarea. Pur şi simplu nu mai avem vreme de toate astea. 

E timpul să ne luăm ţara înapoi. Dacă nu acum, atunci când?