Un an obraznic

Istoria recentă a României excelează în instabilitate, incertitudine şi ineficienţă. Colecţia de schimbări subite, adesea nedorite sau cu un final obosit după amânări îndelungi vor şifona nu puţine pagini din manuale de istorie, aprobate şi editate peste ani.

O nouă bucătărie a dinamicii curente, cu asocieri greu de desluşit în raport cu evoluţii globale, la rândul lor contaminate de mizerii vechi şi noi, aruncă în piaţa internă saci cu evenimente (să nu ne grăbim să le numim „gunoaie”) reale sau doar inventate, nicidecum profunde, aparent gestionate de jucători publici şi ascunşi, plini de energie, tupeu sau doar obosiţi şi indiferenţi. Mă refer la România.

O lume uşor comică în superficialitatea sa curentă, extrem de păguboasă pentru interesul public şi al semenilor noştri, secătuind ce-a mai rămas din avuţia naţională şi „aducând un neostoit aport” la viitorul posibil, aproape sigur, nesigur, pe cât de incitant, pe atât de ieftin şi minor.

Surprinzător, mai avem încă răbdare, speranţă şi chiar ambiţii în câmpuri de joc, ironic vorbind, surprinzător de incitante, chiar promiţătoare (dacă eşti idiot) şi desigur, pentru unii, de ce nu, chiar profitabile. Din orice ruină se mai află şi câte ceva de vânzare. Vindem tot! Să fie oare ultima lozincă a românilor?!

România, dupa 25 de ani de la prăbuşirea unei dictaturi (100% kitch), nu încetează să rămână interesantă. Ca analist, am ajuns să urăsc adjectivul „interesant”, care parazitează aprecierea adesea unanimă referitoare la producţia locală de surprize, cel mai adesea „nasoale”, care marchează actualitatea românească. Suntem păgubos de interesanţi! La toate nivelurile. De la câinii ciobăneşti la „ciobanii” care se fac, se prefac, se dau în stambă, cum că ar orândui turma naţională. La păscut, la prădat, la părăsit un teritoriu vremelnic recunoscut în graniţe înregistrate la Bruxelles.

Ce au zis la Bruxelles ieri?!

Nu ştii, nu exişti.

Doar doineşti.

Totuşi, să fi rămas pe diverse  meleaguri, la deal, la vale, în câmpie şi oameni care încă mai cred? Mai cred într-o lume normală, harnică, mişcându-se calm şi consistent în spaţiul global. O lume marcată de schimbări pozitive, cu acces la contexte stabile, inspirate şi susţinute de practici bazate pe bun simţ, gestionate responsabil de către guvernări emancipate de isterie, corupţie şi vânzare de ţară.

Scuze pentru iluzie! Totuşi, Steaua Polară nu este o iluzie. Problema e cine ţine cârma.

În acest context, creionat sumar, 2016 se profilează ca un „an obraznic”.  Cât de profunde sau nu, superficiale şi efemere vor fi noile transformări, cât de „pozitive” sau dimpotrivă, „păguboase” vor completa, încărca, falimenta lista naţională şi, desigur, cât hazard, cât de nebuloasă, ascunsă va rămâne logica vieţii curente prin care toate acestea se vor produce, vor rabufni sau, pur şi simplu, se vor îngrămădi în „patrimoniul naţional de ratări istorice” pe care îl lăsăm moştenire urmaşilor.

Chiar aşa! Urmaşii vor fi urmaşii noştri?! Ne vor urma? Sau vor fi o simplă populaţie care va bombăni pe un teritoriu deja dat în exploatare?! Globală, regională şi, de ce nu, undeva pe la Jilava?

Mult hazard.

Avem de judecat, de asumat şi, desigur, de luat în lucru. În treabă individuală şi colectivă. Fără de care, intrăm şi rămânem în nesiguranţă. Ce rămâne din siguranţa naţională, stimaţi colegi?!

Rămân câteva slăbiciuni puternic instalate.

După 25 de ani de dezordine neîntreruptă, de speranţe miraculos inelate, eşuate şi abandonate, în contexte mai curând minore, românii par uşor neutralizaţi. Adică?! Adică obosiţi (deşi nu au excelat în hărnicie), neîncrezători (deşi nu s-au cufundat în credinte), duşi cu vaca (adică peste tot şi nicăieri), cât mai departe de România-la-zi.

Mai grav, o piaţă agresivă a şmecheriei larg împărtăşite, a furtişagului curent, la scară mică, medie şi ,tot mai des, la scară largă, s-a dezvoltat impetuos pe meleagurile patriei. Poate cea  mai amplă, acută şi definitivă contaminare din ultimele secole. Ar putea fi chiar ultima!

Hoţia la români tinde să devină cea mai amplă, profundă şi ruinătoare involuţie a substanţei naţionale. Contrar “logicii hoţiei” ea produce mai curând pagubă, risipă, eşec sistemic instalat definitiv.

Cui îi pasă? Cu ce mijloace ar putea fi gestionată această molimă care falimentează România în timp şi spaţiu? Are cineva soluţii alternative?

Nu au lipsit proiecte, chiar şi schimbări de faţadă, preliminare, dorite, anunţate, comentate şi chiar votate, rămase doar simple povesti de adormit alegătorii. Oricum, nu puţini, deja sforăiau...

Au apărut, din când în când şi unele răbufniri. Aparent subite, reacţii individuale şi colective la nivel micro  sau doar pe bulevardele capitalei. (Ca şi “revoluţia din decembrie 1989”...). Departe de a fi cu adevărat “incendii colective”, chiar dacă nu lipsite de o scânteie tragică, reală, dureroasă. Rămâne doar iluzia oportunităţii pentru o trezire colectivă amplă, menită să deschidă calea, să impună o cotitură de substanţă. Doar promisiuni, speranţe, planuri de un viitor imediat amânat. Un viitor niciodată dobândit de români în România în ultimii 25 de ani. Aceasta rămânând o sfidare infectă pentru trăirea colectivă şi oarecum o temă obsesivă, de loc comoda, la nivelul “clasei politice”, atâta câtă avem. Iată de ce, 2016 nu este “anul următor”. Poate doar calendaristic. Nu urmează după ceva, un mare nimic 2015, 2014, 2013... şi nu se dă “în muschi” pentru intervalul următor. Chiar dacă asta ar putea fi principala zonă de relevanţă, impact şi deci, autoritate.

Doar mofturi

Realitatea e ca un taxi!

Vrei să ajungi repede undeva. Un punct fix, să nu faci ocolişuri, să nu împarţi grijile cu alţi pasageri şi, alegând traseul cel mai bun, scurt şi neaglomerat, să soseşti la timp. Desigur, plăteşti direct şi personal. Deci, ţintă, mijloc, mişcare, efect. Sau eşec.

În 2016 se va menţine, chiar se va adăuga diferenţierea pe victime (călători) şi preţuri apelând la aceleaşi surse de mişcare şi dezvoltări negative. Patologia sistemică cu brand-RO ar putea căpăta câteva nuanţe... În frivolitate, tupeu şi prin efecte derivate din creşterea nivelurilor de incertitudine curentă. Numai bune pentru un an în care se presupune că cetăţenii vor alege.

Ca materie primă a funcţionării şi manipulării curente în regimurile democratice, votul popular rămâne o resursă semnificativă. Uneori vitala, alteori banală. Cum va fi în 2016?

Mult hazard. O distribuţie haotică între oferte obosite şi altele prospete dar foarte posibil efemere, între un conformism deja steril şi “smuceli” radicale.

La ce va folosi? Cine va profita din votul pe 2016? Cât, cum îl va onora ? Trecutul electoral din ultimele decenii rânjeşte şi râgâie... Ce rămâne, vine din modul în care va livra beneficii personale diverşilor tupeişti care se vor expune pe scenă sau ar putea, totuşi, constitui un prilej subit şi substanţial pentru un posibil restart.

Deci, întrebarea!

Mai are România actuală, în complexitate, dinamică şi ambiguităţile multiple care au invadato profund, nevoia, interesul exprimabil şi capacitatea de a asuma schimbarea? Un restart relevant în contexte dintre cele mai contradictorii, în care încă figurăm ca stat naţional, independent, membru cu drepturi formal depline în diverse structuri şi organizaţii multiple, masive şi cu influenţă majoră pe plan global?

Poate e o întrebare tardivă... Universitară. À la Pleşu...

Sau nu.

Dacă nu, atunci cum stăm? (Întrebaţi-l pe Andrei Pleşu).

Sau, cel mai bine ar fi ca fiecare să-şi pună în gând, pentru sine, aceleaşi întrebări: “Suntem încă o ţară? Vrem, la modul colectiv, ceva pentru noi? Avem deschidere, energie, pentru eforturi multiple, unele de durată, să ducem până la capăt proiecte care pun în pagină toată povestea?

Sau rămâne doar o altă istorioara despre România la răspântie?”

Poate da, poate nu. Câţi? Cum? Când?

Să revenim la bucătăria critică.

Care ar fi “comanda”? Avem “reţeta”?Avem destule în cămară? Cum stăm în 2016?

Păi se anunţă zilnic despre mărfuri de contrabandă, contrafăcute şi care mai de care mai împachetate în ambalaje dubioase. De la finanţări discutabile, la asocieri la vedere cu detalii ascunse, părăsiţi de viteji ai altor nemuri selecte care revin în propriile capitale obosiţi şi chiar schimbaţi, la nou-veniţi cu nume greu de pronuntat si nu usor de crezut.

Deci, România ca spaţiu-ţintă, pe multiple planuri, mai înseamnă ceva  în 2016? Faptul că suntem încă ocoliţi de refugiaţi, imigranţi şi terorişti este pentru moment o veste bună. Subiacent, ea conţine însă şi adevărul profund că România nu este nici măcar spaţiu de trecere... Fiecare cu nasolul  lui.

Revenind la jucătorii cu resurse, cu interese şi mai ales cu acces la deschidere către viitorul real, pentru cine mai însemnăm ceva în 2016? S-ar putea să părem doar obraznici...

Vor fi şi surprize. Care vor fi surprizele anului?

În 2016 vom avea nu puţine surprize banale. Prin repetare, totuşi cu aceeaşi  greutate, deci şi costuri. Amendă. Again ! Problema e că românii uită repede. Să fie o vocaţie, derivat, o placere daco-romană  a pretextului de a doini. De a ne autoconsidera loviţi pe nedrept, părăsiţi la necaz şi lăsaţi în voia întâmplării în momente de restrişte. (NB. Oare ce origine are termenul “restrişte”).

Trăim în hazard. Lenevim în hazard, ne urnim în hazard. Ce brav si neostoit in restriste este neamul nostru romanesc.

In 2016 s-ar putea sa primim un spatiu de joc pe masura…Deci. Care vor fi surprizele ?!   Vor fi banale prin repetare, grave prin costuri si , cel mai adesea, expediate in anul urmator conform rutinei neamului. Si atunci, care vor fi rapunsurile, riposta,  eventual  modificarea abordarilor ? Ambiguitatea care zace in temenul „modificare” ar putea fi una din principalele caracteristici ale obrazniciei publice, oficiale practicata la „varf” in Romania-2016 .  Ce vom modifica ?! Iluzii deja livrate. 2016 va fi pentru multi din cei aflati in cabinete oficiale , un an al clarificarii modificarilor… Meseriasi. Ambitiosi. Resonsabili… Intr-o lume bantuita de esecuri si capcane, a concepe modificri devine o misiune strategica. Numai buna pentru a sta degeaba…

Sa fi deja anuntata si asumata de noua guvernare?! Inca neclar, nelimpezit prin fapte. Doar dialog… Mult internet. Facebook. Vizite in capitale de renume.

Ramane totusi, o intrebare… Avem guvernare ?! Nu ma refer la locatarii din clădiri oficiale, începând cu Piaţa Victoriei... Victoria la guvern în 2016 din ce va fi definită, asumată şi finalizată?! O întrebare de neocolit. Să-i vedem pe cei care vor fi maeştri la viraje... la poveşti spuse la emisunea “Noapte bună copii”... Sau nu. De ce nu?! Ce măsuri considerate curajoase şi bine venite se vor înscrie pe agenda lor curentă?

Există un mare avantaj pentru actuala guvernare! (Secret).

Nu. Nu e un secret pentru nimeni.

Actuala guvernare nu are opoziţie! Sunt cu toţii la clinica de chirurgie estetică. Pentru o schimbare de sex sau chiar multiplicare...

Rămâne deci, de văzut, cum va renaşte România în 2017... După un an vag, zăpăcit şi ieftin. Uşor obraznic.

O veste bună!

În 2016, de 1 Mai avem Paştele!

Cristos a înviat!

Adevărat a înviat!

Dar voi?!