Trei articole de lege pentru avocatul Victor Ciorbea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A trecut fix o săptămână de când am întrebat, din îngrijorare faţă de soarta bugetului ţării, „de ce îl plătim cu bani publici pe Victor Ciorbea?“. Nu m-am lămurit nici până azi, ba chiar am devenit şi mai nedumerit, şi mai îngrijorat.

Singura luare de poziţie pe care am văzut-o din partea domnului Ciorbea după acel articol a fost cea de luni. Spun „după” din perspectivă cronologică şi nu din perspectiva unei relaţii de cauză-efect, pentru că nu îmi făceam iluzii că un domn ocupat precum Victor Ciorbea se va rupe de la munca intensă pentru a-mi răspunde mie sau altor contestatari şi „colindători” care au luat poziţie faţă de activitatea lui în ultimele zile.

În reacţia sa de luni ne anunţa că „vineri, chiar şi joi s-au luat unele decizii” (ce păcat că s-a terminat săptămâna de lucru!), că, după documentare, se lucrează la redactare şi că, în general, „s-a lucrat mult şi se lucrează”. Apoi le-a cerut jurnaliştilor să nu îl mai facă agramat, pe motiv că a fost şef de promoţie.

Domnule Ciorbea, nu v-aş fi pus la îndoială capacităţile de a fi un pupil destoinic, le demonstraţi în fiecare zi în raport cu cei care trebuie să vă dea notă de trecere (nu mă refer la „popor”). Apoi, vedeţi dumneavoastră, în vorbire e ca în fotbal. Şi dacă faci un meci prost, vine mereu încă unul în care îţi poţi lua revanşa. Dacă aţi dat o declaraţie care driblează limba română, în următoarea puteţi să arătaţi că „agramaticalităţile” (cf. Vanghelie 2009) anterioare au fost un accident. Cu toţii avem zile mai proaste. Dar dacă după o declaraţie de gâgă urmează una cam la fel, ba chiar şi mai arţăgoasă, atunci s-ar putea să ne punem semne de întrebare asupra talentului dumneavoastră. Bine că nu sunteţi activ pe facebook, pentru că astfel îi permiteţi doamnei Grapini să strălucească.

Să revenim. Declaraţia de luni se încheie apoteotic, cu suspans! Întrebat dacă va sesiza Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa primarilor traseişti, Ciorbea ne lămureşte, dar nu de tot: „Nu! Veţi vedea ce o să fac!”. Şi ne stabileşte clar un orizont de timp: „săptămâna asta, la începutul săptămânii viitoare”. Asta după ce s-au luat decizii „vineri, chiar şi joi”. Şi nu doar în ce priveşte ordonanţa cu pricina, ci toate problemele mari ale opoziţiei. Deci, atenţie, colegi jurnalişti, eliberaţi-vă agendele! Urmează o avalanşa de decizii şi motivări de la Avocatul Poporului. Lăsaţi campania electorală, lăsaţi ofiţerii acoperiţi şi comisarii europeni!

Domnule Ciorbea, nu am nici o aşteptare de la dumneavoastră ca avocat al poporului. Din păcate, prestaţia dumneavoastră de zi cu zi aruncă în derizoriu întreaga instituţie, una care ar trebui să fie printre cele mai active în orice democraţie.

Dar sunt convins că sunteţi un avocat foarte bun, mai ales că aţi fost şi şef de promoţie. Aşa că permiteţi-mi să vă atrag atenţia asupra unor articole de lege pe care cred că le puteţi interpreta uşor. Le puteţi citi în timpul liber, nu trebuie să vă opriţi chiar acum din treabă:

Articolul 248, Cod Penal:

„Abuzul în serviciu contra intereselor publice

Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.”

Articolul 249, Cod Penal:

„Neglijenţa în serviciu

Încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la 2 ani sau cu amendă.”

Articolul 33, Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatului Poporului, republicat

„În relaţia cu persoanele, personalul instituţiei are următoarele îndatoriri:

a)să manifeste solicitudine şi politeţe;

b)să asigure în procesul de elaborare şi de aplicare a deciziilor, precum şi de soluţionare a petiţiilor egalitatea de tratament a acestora, fără privilegii şi fără discriminări;

c)să exercite atribuţiile conferite funcţiei numai în scopul prevăzut de lege;

d)să nu fie influenţat în conduita sa de interese personale sau de intervenţii politice;

e)să asigure accesul persoanelor la documente, în conformitate cu dispoziţiile legale;

f)să poarte ecuson.”

Domnule Ciorbea, sper că măcar ecusonul îl purtaţi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite