Traian Băsescu – demagogie până la capăt în problema unirii României cu Republica Moldova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia întâlnirii de la Iaşi dintre Traian Băsescu şi preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a ieşit în evidenţă discursul dublu de care dă dovadă preşedintele României în privinţa Basarabiei. Dacă în ţară preşedintele face declaraţii demagogice de unificare a României cu Republica Moldova, la întâlnirile cu oficialităţile de peste Prut are un alt discurs.

La sfârşitul anului trecut, şeful statului a declarat că după aderarea României la NATO şi UE, următorul proiect de ţară trebuie să fie reunificarea cu Republica Moldova. Declaraţiile de atunci au fost aspru criticate de către liderii europeni şi au creat tensiuni inutile cu premierul şi preşedintele Republicii Moldova.

Declaraţiile din ţară ale lui Traian Băsescu au în mod vădit o miză electorală, preşedintele încercând să transforme tema unirii cu Republica Moldova într-un vehicul electoral pentru Partidul Mişcarea Populară, în perspectiva alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale din acest an. În acest sens, Traian Băsescu îi vizează inclusiv pe cetăţenii români din Republica Moldova, voturile acestora putând face o diferenţă semnificativă în perspectiva bătăliilor electorale din această primavară şi din toamnă, fără să ţină însă seama că un asemenea tip de discurs le dă apă la moară politicienilor moldoveni care doresc ca Moldova să se apropie mai degrabă de Rusia decât de Uniunea Europeană.

Contrar însă declaraţiilor din ultimele luni prin care Traian Băsescu a reiterat necesitatea unificării României cu Basarabia, în cadrul întâlnirii de miercuri de la Iaşi cu preşedintele Republicii Moldova, preşedintele României a mizat pe un discurs european.

Schimbându-şi discursul în repetate rânduri, preşedintele Traian Băsescu îşi creează un deficit de credibilitate. Dacă ar fi fost vorba despre un om politic oarecare, acest deficit îl privea doar pe el. Fiind însă vorba despre şeful de statului român, deficitul creat se repercutează negativ asupra credibilităţii României pe plan extern.

Aflat în cea mai importantă funcţie din stat, Traian Băsescu se comportă iresponsabil având un permanent discurs electoral fără acoperirea faptelor. În contradicţie cu retorica demagogă a preşedintelui Traian Băsescu, premierul Victor Ponta recurge la acţiuni pragmatice utile întăririi relaţiilor dintre România şi Republica Moldova. 

În relaţiile cu Republica Moldova, premierul Victor Ponta a întreprins acţiuni concrete precum construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, acordarea de burse eleviilor şi studenţiilor moldoveni, asigurarea intervenţiei SMURD în soluţionarea cazurilor de urgenţă pentru cetăţenii de peste Prut dar şi acordarea unui sprijin financiar dezvoltării economice a Republicii Moldova. În acelaşi timp, premierul Victor Ponta a realizat demersuri diplomatice pentru a sprijini eforturile de aderare ale Georgiei, Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană, parcursul european al republicii de peste Prut fiind cea mai bună garanţie că integritatea teritorială a acestia va fi respectată de către Rusia.

Ca urmare a criticilor foarte dure venite inclusiv de peste Prut la adresa declaraţiilor unioniste, este posibil ca lui Traian Băsescu să îi fi venit mintea de pe urmă din moment ce în discursul ţinut alături de preşedintele Republicii Moldova la Iaşi nu a mai pomenit nimic de unire. Din păcate însă, declaraţiile sale uninoniste anterioare au produs deja efecte negative, care nu pot fi  şterse la fel de uşor precum îşi schimbă şeful statului poziţionările de la o zi la alta.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite