Tevatură cu permise auto luate peste rând şi cu literatură prezidenţială

Nu intenţionez nici un moment să scuz în rândurile următoare gestul de săptămâna trecută al preşedintelui Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Care a sfidat o mulţime de, zice-se, 1000 de oameni, reînnoindu-şi peste rând permisul de conducere.

Nu mă voi asocia, aşadar, glasurilor reunite ale altminteri duşmanilor de moarte Ion Cristoiu şi Cornel Nistorescu. Jurnalişti din alte vremi ce au sărit în apărarea unui ins care a confirmat prin fapta sa că României îi mai trebuie ceva timp spre a se despărţi cu totul de mentalitatea totalitară. Dl. Tăriceanu întărind prin ceea ce a făcut şi explicaţiile date după aceea impresia că în spaţiul carpato-danubiano-pontic încă este de actualitatea zicerea lui Orwell ce ne încredinţa, în cartea Ferma animalelor, că există locuri pe Pământ în care „toţi oamenii sunt egali, iar unii sunt şi mai egali”.

S-au scris pe tema incidentului de vinerea trecută editoriale şi pamflete revoltate în cascadă. Au apărut, de asemenea, ştiri potrivit căreia o doamnă avocat pe nume Ecaterina Nicuţ ar fi depus o plângere penală şi că „al doilea om în Stat” s-ar putea alege cu o nouă acuzaţie de corupţie. Care dacă va fi confirmată, i-ar putea aduce d-lui Călin Popescu-Tăriceanu o condamnare la cinci ani de închisoare. Sincer, mi se pare niţel cam mult şi cred că în jurul unui fapt divers, de ciocoism curent, s-a iscat totuşi prea multă tevatură.

Cred că ar fi fost mult mai util ca instituţiile Statului să se autosesizeze. Nu neapărat pe tema fărădelegii, oricum minore comisă de dl. Tăriceanu, dându-i astfel apă la moară spre a se auto-victimiza. Ci să se întrebe oare cum Dumnezeu este posibil, chiar în zilele în care se face mare tam-tam pe intenţia altminteri salutară a guvernului tehnocrat de a reduce birocraţia, de a acorda mai mult respect contribuabilului obişnuit şi timpului său care este şi el preţios, să fii nevoit să stai atât de mult la coadă pentru a obţine o preschimbare de permis. O asemenea situaţie mi se pare de neiertat şi existenţa ei ar fi trebuit să le creeze insomnii atât domnului prim-ministru Cioloş cât şi ministrului de Interne, poliţistul Tobă. Acesta din urmă având acum chiar posibilitatea de a scrie o teză de doctorat, de data aceasta cinstit, neplagiat, despre cât de prost funcţionează în România instituţii care, teoretic, ar trebui să se afle în slujba cetăţeanului şi să-i facă viaţa mai uşoară. În plus, domnul Tăriceanu însuşi fiind parlamentar ar fi putut depune la toamnă o iniţiativă legislativă menită să amelioreze aceste condiţii aberante aberante.

În textul scris în apărarea d-lui Tăriceanu, dl. Cristoiu pune faţă în faţă tărăboiul, în opinia domniei-sale artificial creat în jurul micii găinării a fostului manechin de la APACA, cu tăcerea din jurul altui aşa-zis abuz. Abuz ce ar fi comis săptămânal de preşedintele României, dl. Klaus Iohannis. Care în fiecare zi de vineri blochează circulaţia normală pe Valea Oltului, slujindu-se de coloana oficială ce-l duce la Sibiu. Acolo îl aşteaptă nesmintit nepreţuita lui consoartă.

Iată însă că, între timp, a mai apărut o ştire ce nu cred că ar trebui să treacă neobservată. România, invitată de onoare, cu mare tam-tam la Târgul Internaţional de Carte de la Beijing va deplasa acolo o delegaţie destul de numeroasă. Unii dintre oficiali - e vorba despre un vicepreşedinte al ICR pe nume Nagy Mihály Zoltan şi despre secretarul general, Cristina Liberis - având sacra, istorica misiune de a face în aşa fel încât să fie lansată cu tot respectul cuvenit cartea Pas cu pas a preşedintelui Klaus Iohannis. Tradusă, aţi ghicit!, în limba chineză, publicată probabil nu chiar într-un miliard de exemplare, însă - atenţie! - nu pe banii ICR, adică din  bugetul de Stat, respectiv ai contribuabilului român.  

Cartea nu va apărea pe banii ICR ceea ce e foarte bine, numai că organizarea şi finanţarea întregului eveniment cât şi a traducerii sunt destul de încurcate. Sper să nu fie totuşi adevărat că în „afacere” ar fi implicat un ins băgat până în gât în afacerea Microsoft.

Să ne mai amintim că, de fapt, scrierea respectivă este o simplă încropeală de texte cu caracter electoral pe care candidatul la preşedinţie Klaus Werner Iohannis le-a publicat în vara anului 2014. Se zice că respectivele compuneri ce nu depăşesc nivelul la care ajunge un absolvent mediu de liceu ar fi fost cosmetizate în redacţia Observatorului cultural. Lucru la urma urmei explicabil prin faptul că dl. Gheorghe Muşat de la Casa de Avocatură Muşat &Asociaţii, principala finanţatoare a revistei cu pricina, l-a reprezentat pe dl. Iohannis în feluritele şi interminabilele lui procese.

Mi se pare însă cu totul nefiresc ca cineva, şi sper ca acel cineva să nu fie totuşi ICR care măcar de data asta trag nădejde să nu se fi dedat la cine ştie ce păcăleală, să arunce pe fereastră bani spre a publica o carte care astăzi, la împlinirea a aproape doi de la victoria în alegeri a domnului Iohannis, nu are alt rost decât acela de a demonstra cât e de lung în România drumul vorbei şi al promisiunii către faptă.

În acelaşi timp, traducerea şi tipărirea pe bani de provenienţă nu foarte clară a unei însăilări de panseuri electorale ale d-lui Klaus Werner Iohannis ne readuce în amintire anii în care apăreau în Occident tot felul de cărţi finanţate cu bani româneşti. Cărţi menite să facă cunoscută Lumii civilizate gândirea „titanului din Scorniceşti”, dar şi descoperirile ştiinţifice în fapt furate de Securitate de prin laboratoarele din străinătate ale savantei de renume mondial Elena Ceauşescu.

Să ne aşteptăm oară ca foarte curând librăriile din UE, din China, dar şi din Vietnam, ţara unde a fost deunăzi nu prea ştim cu ce folos dl. Dacian Cioloş, să fie inundate cu biografia oficială a d-lui Klaus Iohannis? Bani sunt, un ICR supus avem, un alt mercenar precum Michel P. Hamelet se va găsi cu siguranţă fără prea mari eforturi.

Primul pas a fost deja făcut. Vor mai urma şi altele?

Cel de acum legat de apariţia în China a cărţii d-lui Iohannis mi se pare mult mai grav decât obţinerea peste rând a unui permis de conducător auto ori blocarea circulaţiei pentru a facilita drumul spre Sibiu al celui mai odihnit fiu al poporului.