Securitate naţională versus Clientela de Partid

Unul după altul, două scandaluri repun pe tapet modul în care se face selecţia „factorilor de conducere". Guvern după guvern, indiferent de culoarea politică, fără să ţină seama de promisiunile sforăitoare de campanie care, după acuzele adresate „administraţiei corupte şi incompetente bazate pe principiul răsplătirii clientelei de partid" veneau cu angajamentul  de a schimba totul pe baze sănătoase, au continuat exact pe aceeaşi linie.

Aşa s-au născut, pentru clipa de acum, printre mulţi alţii, Excelenţele lor domnii miniştri Duşa şi Nicolaescu. 

Despre primul ce s-ar putea scrie mai mult decât tot râsul revarsat asupra-i după afirmaţiile privind violul repetat (ba chiar, posibil în formula agravantă de „viol în grup") al onorabilului nostru spaţiu aerian de către aeronave neidentificate. Despre al doilea, la fel, s-a scris pe toate tonurile, de la acuzator la batjocură, pe măsura în care-şi descria, doar el, propriile performanţe manageriale ca fiind excepţionale, unice şi garantând un popor sănătos şi voios.

Problema, cel puţin aşa cum comentează cu ironie dezabuzată analiştii de spaţiu de la Bruxelles, este că România continuă să persiste în a-şi crea singură probleme uriaşe de vulnerabilitate. În cele două cazuri despre care aminteam, vulnerabilităţile ţin direct de domeniul securităţii naţionale şi sunt cu atât mai grave cu cât, din punctul de vedere al aliaţilor noştri, pot să creeze breşe într-un sistem care apăra interesele fundamentale ale cetăţeanului european.

Excelenţa-Sa Duşa, în calitate de Ministru al Apărării Naţionale, transmite nonşalant aliaţilor europeni şi din spaţiul euro-atlantic că, zilnic, avioane străine, pesemne neidentificate până acum deoarece nu s-a făcut nici un fel de precizare în acest sens) intră neaunţate şi neautorizate în spaţiul nostru aerian (care este spaţiu integrat al UE şi NATO)...pentru ca mai apoi, după pesemne a ce a primit şuturile de rigoare, să revină cu altă aberaţie, cea privind apropierea neautorizată de spaţiul nostru aerian a unor aeronave (acum de toate tipurile, adică civile sau/şi militare) care generează declanşarea procedurii de ridicare a avioanelor de vânătoare...

Se reuneşte CSAT-ul să ne dea lămuriri? Poate ieşi cineva cu o declaraţie responsabilă privind nivelul real de ameninţare ZILNICĂ la care sutem supuşi şi natura acesteia? Sau este numai o butaforie verbală (prost exprimată după ce şi mai dezastruos fusese gândită) pentru a justifica post factum de ce e nevoie să luăm avioane second hand din Portugalia? 

Problema este însă cu mult mai gravă, infinit mai gravă, în ceea ce priveşte numirea de către ministrul Nicolaescu a fostului băiat de la „Pagini Aurii" în fruntea unui obiectiv strategic cum este Institutul Cantacuzino. Dacă, în cazul ministrului Duşa, faptele şi vorbele domniei-sale îl privesc doar pe dânsul personal ca politican căci umbrela noastră de securitate reală este cea a NATO şi a unei eventuale intervenţii a Forţei europene de reacţie rapidă, în celălalt caz, competenţele sunt exclusiv naţionale.

Fiecare dintre ţările lumii dezvoltate are un asemenea institut naţional integrat cu rangul de obiectiv prioritar în sistemul naţional de securitate. Are o dimensiune de producţie civilă şi una militară, producând antidoturi utile în cazul declanşării unor atacuri cu arme biologice, fie în cazul unui conflict armat, fie rezultat al unui act terorist. Vorbim despre o lume în care pandemiile se succed într-un ritm mai mult decât alarmant, în care se constată recrudescenţa unor boli considerate definiv eradicate, ridicarea nivelului aşa numitelor „boli ale sărăciei" printre care, la noi, din nou, tuberculoza....

Am văzut de mai multe ori care a fost situaţia dramatică în care, în plină epidemie, România a trebuit sa achiziţioneze în regim de urgenţă vaccinuri dintre cele mai banale, ca cel antigripal...vedem care este nivelul actual de vaccinare al copiilor din Romania în raport cu statisticile occidentale privind asigurarea acestui serviciu esenţial, fundamental în reţeaua structurii de securitate a oricărei naţiuni.

Sigur că CV-ul tânărului numit de dl ministru Nicolaescu să conducă destinele Institutului Cantacuzino n-are de-a face în nimic, nici de aproape şi nici pe departe, cu profilul standard al unui om pus să ocupe o asemenea funcţie de importanţă strategică şi vitală în caz de circumstanţe extreme. Sigur că tânărul este un merituos liberal din ograda de partid şi (acum) şi de stat. Este însă (sau ar trebui sa fie) foarte interesant de ştiut dacă, pentru asemenea numire, domnul ministru s-a gândit ca ar trebui să-l consulte pe şeful său de la guvern, dacă numirea a fost avizată pe linie de CSAT şi daca tânarul respectiv a fost trecut prin circuitul de acreditare pentru lucrul cu documente secrete şi accesul la informaţii de tip secret de stat. Să se fi făcut toate astea şi să nu ne fi spus nimeni? Poate că da. Atunci bravo, totul e perfect. Dar dacă nu? Dacă băiatul respectiv va fi confruntat mâine cu o situaţie de criză care vizează naţiunea română, atunci ce ne facem

Dar, în definitiv, ce atâtea preocupări de tip negativ? Viaţa merge înainte, ei cu ale lor, după cum se vede, iar noi cu ale noastre, vorbind degeaba la pereţi.