Se poate

Klaus Iohannis, candidat la Preşedinţia României

Cum în satul Jurilovca nu am avut Internet, revin acum, ajuns acasă, asupra unui eveniment politic, petrecut luni, 11 August, ora 14. Este vorba de primul discurs pe care Klaus Iohannis l-a susţinut în calitatea dânsului de candidat la funcţia de Preşedinte al României.

O aşteptare şi totodată o întrebare, pe care ne-o punem în faţa unu discurs programatic, este aceea dacă discursul are sau nu are o idee centrală, cu caracter coordonator, idee care angajează şi o viziune!?

Acest prim discurs, deşi este doar un crochiu, o schiţă concentrată, are o astfel de idee şi ea este formulată prin expresia simplă „SE POATE“. Sub semnul ei tutelar, sunt reliefate alte idei majore, dintre care menţionăm aici numai două. Una se referă la profilul optim al unui Preşedinte, care trebuie să fie un Mediator şi totodată un Integrator. Tacit şi discret, virtualul Preşedinte se delimitează faţă de cel actual, care este un Jucător. A doua idee se referă la direcţiile mari în care ar trebui să meargă România, direcţii care sunt şi ele două, adică Integrarea „vestică” şi întărirea Justiţiei, aşadar a Statului de Drept.

Nici aici nu este menţionat numele lui Traian Băsescu, considerându-se că aceste direcţii de acţiune sunt generice şi nu se asociază neapărat cu un nume anume. Cele două idei sunt simple şi clare, ele fiind comparabile cu un sistem cartezian de coordonate, în care abscisa este Ţara, cu cele două direcţii ale ei, iar ordonata este Preşedintele, cu profilul lui. Pe această cale, candidatul se delimitează faţă de cel puţin două păcate, două rele politice oarecum consacrate. Se delimitează faţă de alte Programe politice, care abundă în promisiuni de tot felul, care promit „sarea cu marea”, dar ne lasă în deşertul vorbelor, ca şi faţă de mentalitatea populară care, ajunsă la disperare şi deznădejde, se blochează în starea fatalistă „Asta-i situaţia, n-avem ce-i face!”. Într-o dublă replică faţă de cele două rele, acumulate istoric, Klaus Iohannis merge ferm pe ideea pragmatică „SE POATE” şi altcumva, respectiv, şi altceva, expresie reluată, ca un leit-motiv, la anumite intervaluri.ale discursului.

Ca Profesor de Filosofie, iau în primire tema şi problema lui „Poate”. Un personaj din romanul „La est de Eden” afirmă despre cuvântul „poate” că este cel mai fascinant cuvânt din „Dicţionarele” tuturor popoarelor. Şi aceasta pentru că el indică şi defineşte rădăcina şi fundamentul Libertăţii omului. Aşa este, motiv pentru care încă Aristotel, în „Metafizica” sa, acordă un spaţiu larg de analiză cuplului Potenţă-Act, cuplu pe care azi îl traducem prin termenii Posibilitate-Realitate.

Numai că, nu mult după Aristotel, scepticul Sextus Empiricus se adânceşte exclusiv în cuvântul „poate”, arătând că acesta conţine şi maschează un paradox Aceasta pentru că acelaşi „poate” îl conţine virtual atât pe „poate că da”, cât şi pe „poate că nu”, respectiv „poate că ba”. Plecând de aici, Dialectica, pe linia Hegel-Marx-Sartre şi alţi gânditori, a făcut distincţia dintre „Posibilităţile concrete”, care sunt realizabile acum şi aici, şi „Posibilităţile abstracte”, care sunt doar teoretice, deci care nu sunt realizabile acum şi aici sau într-un viitor previzibil. Ele pot fi realizate cândva sau altcândva, cine ştie când, sau nu se ştie când, unele dintre ele probabil că numai la....a doua venire a Domnului! Genialul nostru Bulă, în ipostaza lui de oltean, a intuit prin bunul simţ al gândirii această distincţie, atunci când spune răspicat că „Este posibilităţi care se poate şi posibilităţi care nu se poate”.

Deşi oltean şi dânsul, premierul Victor Ponta confundă cele două tipuri de posibilităţi şi de aceea ne promite mereu „sarea cu marea”, ignorând înţelepciunea lui Bulă. Prin compensaţie, sau în contrapunct, mai mult sau mai puţin armonic faţă de „sarea cu marea”, premierul Victor Ponta recurge la tot feluri de „binefaceri” reale şi imediate, cu caracter oportunist şi cu o evidentă destinaţie electorală. Dânsul, care cunoaşte bine limba engleză, nu mai face aici distincţia lexicală, logică şi deontologică dintre verbele „can” şi „may”. Adică, în româneşte, dintre „se poate”, pe de o parte,  şi „se cuvine”-„nu se cuvine”, respectiv „se cade”-„nu se cade”, pe de altă parte.

De fapt, în cuplul Posibilitate-Realitate trebuie să introducem şi conceptul de Probabilitate. Acest concept este unul gradual şi statistic, şi el se măsoară în procente %. Dacă reluăm paradoxul lui Sextus Empiricus, acesta se bazează pe o egalitate a celor două posibilităţi, întrucât „Poate că da” este probabil în proporţie de 50%, iar opusul său, adică „Poate că nu”, are aceeaţi pondere, adică tot 50%. Suntem în prezenţa unui echilibru mort, încât aici trebuie să intervină omul cu iniţiativa lui efectivă, practică şi nu povestită, pentru a face trecerea de la antinomia sau echivocul abstract al lui „Poate” la afirmativul sau pozitivul SE POATE., pe care merge candidatul  Klaus Johannis.

Dar, cum se întâmplă într-o Democraţie, mai mult sau mai puţin dezvoltată, candidatul are mai mulţi contra-candidaţi, între care Premierul Victor Ponta este cel mai important, cel puţin deocamdată.. Şi dânsul are o „idee” centrală, cu caracter coordonator, numai că această „idee”este mai degrabă o Obsesie, orientată absolut negativ, adică distrugerea „Regimului Băsescu” Dar, între o Idee orientată pozitiv prin SE POATE, şi o Obsesie excusiv  negativă-negativistă, distanţa este una ca de la Cer la Pământ., după cum există şi o distanţă sau o diferenţă esenţială între verbele „can” şi „may”, după cum vom mai vedea. (5635)

P.S. Textul este publicat şi pe pagina personală de Facebook.