Însă provocat de reacţiile din presă, o anumită parte a presei ar spune nu fără temei unii, am încercat să reconstitui ceea ce a ieşit pe gura fostului şef al Antiterorismului din România. Am urmărit înregistrări ale mărturiilor sale, am parcurs cu mare atenţie transcriptul confesiunilor făcute în compania domnilor Cristoiu şi Ciutacu, am citit o seamă de comentarii şi editoriale în care mărturiile ofiţerului care are, la ora aceasta, câteva dosare grele în justiţie sunt comparate cu informaţiile ce au dus în urmă cu câţiva zeci de ani buni la demisia forţată a fostului preşedinte american Richard Nixon.

Nu mă voi întreba retoric de ce dl. Daniel Dragomir nu s-a spovedit încă de pe vremea când se afla în funcţie şi deţinea poziţii cheie în arhitectura statului zis poliţienesc despre care acum spune că l-ar fi construit prin ani şi mimând forma legalităţii fostul preşedinte Traian Băsescu. Nici de ce toată această spovedanie s-a petrecut la sus-menţionatul post de televiziune. Este de domeniul evidenţei că ceea ce a mărturisit luni seara dl. Dragomir se plasează în linie de pronunţată continuitate cu serialul cu spioni, cu maleficul Băsescu, cu Laura Codruţa Kövesi şi cu omnipotenetul general Florian Coldea, serial difuzat la începutul anului 2017. Un teleplay neterminat în economia căruia rolul de prim-narator i-a revenit d-lui Ghiţă. Ca şi atunci, aspectul „coral“ al mărturisirii este asigurat constant de jurnaliştii Ciutacu, Cristoiu, Nistorescu şi Dan Andronic, în vreme ce aplaudacii principali sunt aceiaşi domni Dragnea şi Tăriceanu. Şi unul, şi altul interesaţi ca mărturiile d-lui Dragomir să prindă la public şi, pe cât posibil, să fie confirmate de terţi, dacă nu cumva chiar de realitate.

Aceia dintre dumneavoastră care îmi urmăresc cu oarecare consecvenţă comentariile publicate pe adevarul.ro ştiu foarte bine că nu am nici un fel de simpatie faţă de fostul preşedinte Traian Băsescu. Nu-l cred un sfânt, am ferma credinţă că a fost şi este un om total lipsit de scrupule, nu mi se pare defel neplauzibilă ideea că a ordonat arestări, ascultări de telefoane, confecţionarea de dosare, spectaculoase ieşiri din scenă ale unor personaje total neconvenabile propriei persoane, că a manipulat în folos propriu lupta anticorupţie, altminteri o necessitate, că şi-a subordonat instituţiile Statului, că s-a folosit de dorinţa de justiţie a oamenilor cinstiţi ai României în favoarea întăririi puterii personale.

Departe, aşadar, de mine gândul să îi iau în vreun fel apărarea. Dimpotrivă, cred că dl. Băsescu este obligat moralmente şi legal să dea explicaţii. Corecte, nu din acelea prin care cu şiretenie ştie să se metamorfozeze în victimă. Aşa cum s-a întâmplat miercuri seară la B1 TV, când a manipulate cu toptanul, făcând pe nevinovatul şi pe neştiutorul.

Pe de altă parte, oricărui om nelovit de cecitate îi este cum nu se poate mai clar că dl. Daniel Dragomir nu a spus nici o noutate atunci când ne-a comunicat că SRI s-a bucurat în România de o libertate care depăşea nepermis de mult cadrele constituţionale. Oricărui observator cât de cât constant al vieţii politice interne îi este de domeniul evidenţei că Parlamentul doar s-a făcut că îi controlează activitatea. Se prea poate că Parlamentul României să fi fost, în realitate, controlat de SRI. Nu sunt oare obligaţi şi cei care au făcut parte din Comisiile de control să dea anumite explicaţii?

În iarnă, s-a încercat o formulă „elegantă“ de scoatere din scenă a prim-adjunctului directorului Serviciului Român de Informaţii, dl. Florian Coldea. Formula a fost generatoare de multe semne de întrebare. Sunt de atunci nenumărate indicii că dl. Eduard Hellvig încearcă să cureţe fără a face prea mult tărăboi multele buruieni din curtea Serviciului pe care îl conduce. Se prea poate că la o asemenea modalitate de acţiune să fi convenit dl. Hellvig cu preşedintele Klaus Iohannis. Soluţia se dovedeşte, din păcate, nu din cale afară de eficientă fiindcă, după cum se vede, mereu apar pe piaţă mărturii care, înainte de a trece testul veridicităţii, izbutesc să sporească neîncrederea populaţiei în cel mai proeminent serviciu secret din România.

Tocmai de aceea cred că ar fi mai bine şi mai înţelept ca preşedintele Klaus Iohannis şi CSAT să îşi asume decizia de a cere să se facă lumină deplină în ceea ce se spune a reprezenta tenebroasele operaţiuni ale SRI şi în cotloanele colaborării dintre SRI şi DNA.

Fireşte, o astfel de decizie ar fi, în primul rând, în slujba întăririi ideii de democraţie şi de consolidare a Statului de drept în România.

Dincolo de aceasta, este mai mult ca sigur că tema implicării, dincolo de limitele legale permise, a serviciilor secrete în viaţa cotidiană a României va fi una favorită în campania electorală în vederea alegerii viitorului preşedinte al României. Este în interesul posibilului viitor Klaus Iohannis ca ea să nu-i atârne ca o ghiulea şi să-i împiedice grav mişcările, la fel cum, şi în acest moment, chiar fără nici o legătură cu o eventuală candidatură la preşedinţie, dl. Iohannis ar avea tot interesul ca de scandalul Daniel Dragomir“ să nu profite PSD şi Liviu Dragnea, în lupta lor împotriva DNA.