PSD a dat înapoi. Prima lege a justiţiei nu a mai primit votul final. Deputatul PSD care a prezidat şedinţa a înjurat în plen

PSD a dat înapoi. Prima lege a justiţiei nu a mai primit votul final. Deputatul PSD care a prezidat şedinţa a înjurat în plen

Protest USR Parlament / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea / 6 dec 2017

Modificările la legile Justiţiei, dezbătute de câteva zile în „Comisia Iordache“, au fost votate în Camera Deputaţilor. Parlamentarii USR şi PNL au cerut dezbateri, încercând să blocheze adoptarea amendamentelor pe bandă rulantă, însă deputatul PSD Gabriel Vlase, care conduce şedinţa în locul lui Dragnea, le-a tăiat microfonul. Ulterior, aleşii USR au venit cu o portavoce. Şerban Nicolae a înjurat-o pe Cosette Chichirău (USR) ca la uşa cortului.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Şedinţa din parlament s-a încheiat, PSD nu a votat proiectul de lege din lipsă de cvorum, ci doar a respins 400 de amendamente.

Singura modificare adoptată de plen faţă de varianta comisiei a fost obligativitatea statului de a se îndrepta împotriva magistratului care a săvârşit o eroare din rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

”Votul final va fi stabilit într-o şedinţă ulterioară de Birou Permanent”, a anunţat preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase, la finalul dezbaterilor.

După şedinţă parlamentarii USR s-au dus în faţa protestatarilor, fiind primiţi cu aplauze.

UPDATE „Când va fi votul final?“, întreabă un deputat USR. „Veţi afla la final“, răspunde Vlase. 
 
UPDATE Ora 22.00: încă se votează. 
 
UPDATE Plenul a adoptat propunerea de modificare a legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor potrivit căreia staul va fi obligat să se îndrepte împotriva magistratului care a săvârşit o eroare cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă pentru a recupera prejudiciul. 
 
UPDATE  Preşedintele de sedinţă Gabriel Vlase a scăpat câteva înjuraturi cu microfonul deschis. "După ce m...e mi-ai dat, suge-o", a  spus Vlase, uitând că are microfonul deschis. A fost o zi lungă. 
 
 
„Nu e niciun fel de bucurie sau de satisfacţie. Probabil că electoratul care a trimis-o în Parlament pe doamna deputat a trimis-o exact pentru acest motiv, să ia 150 de milioane de lei pe lună, diurne, cazare, transport şi aşa mai departe, sume forfetare, ca să mă înjure pe mine. Am lăsat-o, a făcut-o de mai multe ori, din păcate pentru mine şi îmi cer scuze pentru asta. La un moment dat am cedat şi am replicat pentru că nu am mai suportat insulta şi calomnia repetate. Faţă de electoratul meu îmi cer scuze, îmi pare rău faţă de oamenii de bună credinţă că nu pentru asta m-au trimis pe mine în Parlament, sper să nu se mai repete (...) Din păcate în faţa unor injurii repetate şi a unor insulte repetate am avut o răbufnire pentru care îmi ce scuze“, a declarat Şerban Nicolae, citat de News.ro

Cosette Chichirău, despre jignirile lui Şerban Nicolae: Nu mă poate jigni, nu are capacităţile nici morale, nici intelectuale să mă jignească

UPDATE Raluca Turcan, PNL: Circul din interior nu face bine nimănui. Nu putem nici prelua cu forţa tribuna Parlamentului, nu putem nici stopa dezbaterea în forul democraţiei oricărei ţări. Aşadar, PNL va rămâne în plenul Parlamentului pentru a solicita în continuare şi a milita cu argumente regulamentare dezbaterea pe articole a proiectului supus dezbaterii cu privire la răspunderea magistraţilor şi sperăm ca în felul acesta, printr-o conduită serioasă, profesionistă, vom reuşi, totuşi, să calmăm spiritele şi această instituţie să nu se decredibilizeze şi mai mult. Suntem unici în Europa.

UPDATE Pauză de 10 minute

UPDATE USR a părăsit sala. 

UPDATE Deputata USR Cosette Chichirău a transmis live, pe Facebook, scandalul din plen, iar la un moment dat s-a îndreptat către Şerban Nicolae (PSD), pe care l-a numit penal, aducându-i aminte că l-a aşteptat pe senatorul PSD Cătălin Voicu la poarta puşcăriei şi l-a condus pe aceasta acasă. Chichirău i-a spus lui Şerban Nicolae că există acea poză de când era şoferul lui Voicu. 

Fostul senator PSD Cătălin Voicu (S), în maşina senatorului PSD Şerban Nicolae (D), părăseşte împreună cu soţia Penitenciarul Rahova din Bucureşti în 18 iulie 2011 FOTO Mediafax / Octav Ganea

Iată întreg dialogul ( video mai jos).

Cosette Chichirău : Hoţii sunt în fruntea Parlamentului.

Şerban Nicolae: Asta nu are nicio meserie. E o asistată social.

Cosette Chichirău: Penalii ne conduc.

Şerban Nicolae: Doamnă, penală este mama care v-a făcut aşa nesimţită.

Cosette Chichirău: Da, serios?

Şerban Nicolae: Da, absolut.

Cosette Chichirău: Mai spuneţi!

Şerban Nicolae: Leafa mărită de Guvernul PSD e bună? Luaţi indemnizaţia.

Cosette Chichirău: Luaţi-o înapoi!

Şerban Nicolae: Nu vă e ruşine să încasaţi bani nemunciţi? Nu vă e ruţine să fiţi asistată social?

Cosette Chichirău: Cele 700 de amendamente ( la legea Justiţiei -  n.r) nu sunt muncă?

Şerban Nicolae: Care 700? L-aţi semnat pe vreunul? L-aţi susţinut pe vreunul? Nu mai minţiţi!Nu vă hliziţi fasolea inutilă la mine. Mai bine spălaţi-vă pe dinţi! Aveţi mâncarea între dinţi. Mâncarea aia de deputat.

Cosette Chichirău, către internauţi : Domnul Şerban Nicolae spune că am mâncare între dinţi. Nu cred. Eu mă spăl pe dinţi, e ok. Mă insultă, dar nu e o problemă. Domnul Şerban Nicolae insultă tot poporul român şi fură împreună cu grupul infracţional oragnizat.

Şerban Nicolae: Eu n-am furat nimic, doamnă, nu fiţi nesimţită. De ce nu faceţi o plângere penală? Căutaţi un coleg alfabetizat şi scrieţi o plângere penală la adresa mea. Vă rog frumos nu mai râdeţi pentru că e o imagine dezolantă. Căutaţi un coleg care a terminat clasa a II-a, care să vă scrie o plângere penală la adresa mea.

Cosette Chichirău: Dvs aţi fost şofer ( aluzie la faptul că Şerban Nicolae l-a aşteptat pe fostul senator PSD Cătălin Voicu la poarta puşcăriei şi l-a condus acasă  - n.r).

Şerban Nicolae: N-am fost niciodată şofer.

Cosette Chichirău: Sunteţi şofer la grupul infracţional organizat.

Şerban Nicolae: Dvs sunteţi atât de proastă...Este incredibil ce spuneţi. Demonstraţi-mi că am fost şofer. Ia căutaţi!

Cosette Chichirău: Avem poze.

Şerban Nicolae: Poze?CV-ul e în poze? Eu am o poză în care dvs faceţi sex anal, acum ce să facem?

Video în care Şerban Nicolae o jigneşte pe Cosette Chichirău.

Deputat USR, jigniri la adresa unui coleg din PSD: Râde ca porcul. S-a îngrăşat. A mai furat ceva

UPDATE Deputatul PSD Gabriel Vlase: ”Sunt nevoit să continuăm şedinţa. Atâta minte avem, asta au făcut din Parlament colegii de la USR”

UPDATE Deputaţii PNL au ieşit de la dezbateri. Doar pentru a da declaraţii de presă şi să se delimiteze de acţiunea USR. Raluca Turcan, liderul de grup, a declarat că susţin dezbaterile punctuale la Legea privind statul judecătorilor şi procurorilor. 
 
UPDATE „Am sentimentul că trăim într-o piesă a absurdului. De la tribuna Parlamentului spunem: nu putem avea dezbateri pe o lege a justiţiei acestei ţări pentru că am consumat timpul de dezbateri. Vai, ce ghinion pentru România! O să o adoptăm din pix. Vă întreb: cum să nu putem avea dezbateri pe o lege de o importanţă naţională. Nu putem fi atât de ridicoli cu toţii. E absurd.Trebuie să susţinem amendamentele. Nu putem avea dezbateri? Suntem absurzi. Hai să plecăm acasă dacă suntem atât de idioţi", a spus preşedintele USR, Dan Barna“, a declarat Dan Barna, preşedintele USR, după ce deputatul UDMR Marton Arpad a precizat faptul că nu în Parlament nu poate avea loc o dezbatere adevărată. Ulterior, USR-iştii au ocupat tribuna plenului.  
 

Deputatul Stelian Ion vorbeşte la o portavoce în condiţiile în care de mai multe ori i-a fost tăiat microfonul de Gabriel Vlase, preşedintele de şedinţă. Colegii lui Stelian Ion au pancarte pe care scrie „Hoţii“. Amendamentele sunt votate în continuare de majoritatea PSD-ALDE.
 
UPDATE Au fost reluate dezbaterile şi votul pe amendamente la modificarea Legii 303/2004. 
 
UPDATE Plenul a luat o pauză de 30 de minute pentru ca liderii de grup şi conducerea Camerei Deputaţilor să meargă la şedinţa Biroului Permanent. 
 
UPDATE Stelian Ion, deputat USR: "În zi de doliu naţional, aţi ales să mergeţi înainte cu asaltul asupra justiţiei. Nu grijă pentru justiţie este cea care va animă, ci teama şefilor dvs de a ajunge în faţa justiţiei.  Din momentul în care legea a inceptu să vi se aplice şi dvs., a început să va stea în gât. În ultimul an, grijă dvs a fost dezincriminarea abuzului în serviciu, conflictul de interese, graţierea, eliberarea din închisori fără discernământ. Această lege este o palmă data sistemului de justiţie. Aţi creat o comisie specială pentru a merge pe repede înainte şi pentru a da aparenţă de dezbatere, deşi aţi invitat doar prietenii. Vreţi să puneţi pumnul în gură magistraţilor, vreţi să îi verificaţi în comisiile dvs parlamentare. Vreţi să introduceţi subiectivismul prin înlocuirea concursurilor cu interviuri, vreţi că magistraţii să fie miniştri, deşi acest lucru este interzis de Constituţie." 
 
UPDATE Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa îi înjură pe aleşii USR de mamă. Cristian Ghinea îi cere lui Gabriel Vlase, cel care conduce şedinţa Camerei Deputaţilor, să intervină: "Domnul Bacalbasa a amintit de mai multe ori de mama colegului meu. E ok sa fim înjuraţi in Parlamentul Romaniei?! Vî cer să-l chemaţi la ordine pe domnul Bacalbaşa!"
 
UPDATE Raluca Turcan, PNL: "Este infiorator modul in care procedţi astăzi! Mă întreb până unde puteţi merge pentru a-l apăra pe dl Dragnea în faţa justitiei! Acest program arată lipsa dvs de deschidere la dezbatere pe acest proiect de lege." 
 
UPDATE A început votul pe amendamente. Sunt aproximativ 300 de amendamente admise şi circa 400 respinse. 
 
UPDATE Cosette Chichirău, deputat USR, a cerut să ia cuvântul pe procedură: „Care e urgenţa aici (n.r.- pentru legile Justiţiei)? N-aţi furat destul?“.
 
UPDATE Raluca Turcan a cerut să fie suplimentată ordinea de zi cu o rezoluţie prin care să fie cerut punct de vedere de la Comisia de la Veneţia. Gabriel Vlase a refuzat: „S-a votat deja programul de lucru si ordinea de zi“, a fost răspunsul scurt al preşedintelui de şedinţă.
 
UPDATE Majoritatea a votat un număr de minute foarte mic în ceea ce priveşte timpul pe care îl are fiecare grup în cadrul dezbaterilor. 5 minute ar trebui să vorbească reprezentanţii fiecărui grup. Preşedintele de şedinţă, social-democratul Gabriel Vlase, i-a tăiat microfonul. De asemenea, Vlase s-a certat şi cu deputatul USR Stelian Ion (n.r-vicepreşedinte al Comisiei speciale), după ce alesul USR a punctat că liderii de grup ai majorităţii încalcă Regulamentul Camerei Deputaţilor.  
 
UPDATE Au început dezbaterile în ceea ce priveşte Legea 303/2004. Liberalul Ioan Cupşa, vicepreşedinte al Comisiei speciale pentru legile Justiţiei, a cerut retrimirea la comisie a proiectului. În urma votului, deputaţii au decis să respingă cererea lui Cupşa şi să continue dezbaterile pe amendamente. 


Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a cerut sistarea şedinţei Parlamentului, încă de la începerea lucrărilor forului. „În baza art. 91 alin. 3, vă solicităm sistarea şedinţei de astăzi. După momentul în care am asistat la un recurs la valorile solide ale neamului nostru, la momentele care au marcat pozitiv istoria noastră ca naţie, cred că se impune ca şedinţa de astăzi, care se prefigurează a fi una concentrată pe proiecte care nu au legătură cu interesul naţiunii române, ci cu un interes mai restrâns, să suspendăm această şedinţă, să reflectăm la ceea ce înseamnă România puternică, unită, solidară, a interesului celor mulţi şi nu a interesului personal. Să reflectăm şi să ne întâlnim la o altă şedinţă a Parlamentului în care să putem pune pe masa dezbaterii proiecte care să îi vizeze pe cei din afara Parlamentului şi care privesc cu încredere spre această instituţie că se poate concentra pe probleme serioase, probleme care ţin de bunăstarea şi de viitorul lor“, a afirmat Raluca Turcan, citată de Agerpres.  Solicitarea a fost însă respinsă. 

De asemenea, plenul a respins şi propunerea liderului deputaţilor USR, Cristian Seidler, de amânare a discutării punctelor 2 şi 3 de pe ordinea de zi. „Dacă aţi respins ca şedinţa de astăzi să nu mai aibă loc, vă propun, în acelaşi spirit în care chiar şi partidul dumneavoastră a anulat mitingurile, în acelaşi spirit în care organizaţiile civice au anunţat sistarea oricăror proteste în contextul încetării din viaţă a Majestăţii Sale Regele Mihai şi au făcut un apel pentru a fi stopate măcar în această perioadă acţiuni şi iniţiative care ar putea genera tensiune. Ştiind că punctele 2 şi 3 de pe ordinea de zi sunt exact cele care ar putea genera tensiuni de care nu avem nevoie acum, vă propun să eliminăm punctele 2 şi 3 de pe ordinea de zi", a spus Seidler. 
 
La punctele 2 şi 3 de pe ordinea de zi a şedinţei plenului Camerei Deputaţilor de miercuri se află propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi Statutul judecătorilor şi procurorilor.

 

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
  • FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
  • FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
  • FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Distribuie imaginea
citeste totul despre: