Rusia a pierdut războiul cu Ucraina. S-a ales, în schimb, cu ura ucrainienilor în următorii zeci de ani şi cu economia distrusă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Chiar dacă, lucru improbabil, Rusia ar cuceri Kievul şi ar instala un regim marionetă, nu are cum stăpâni un popor de 45 de milioane de cetăţeni, dintre care 15 milioane sunt apţi de luptă. Îi vor aştepta pe ocupanţi cu arma în mână la fiecare colţ de stradă. Plus o graniţă imensă cu ţări NATO pe care Rusia nu are cum s-o controleze.

Erorile lui Putin şi ale camarilei sale

Sunt multe, şi le plătesc şi cetăţenii ruşi. Aşa se întâmplă când puterea îţi ia minţile, asculţi doar ce-ţi place să auzi, te crezi capabil să schimbi ordinea mondială, te înconjori doar de slujitori obedienţi, incapabili să-ţi spună adevărul în faţă. Şi crezi că toată lumea ia de bune ce minţi tu cu neruşinare.

Putin a subapreciat reacţia ucrainenilor la invazia rusească. Ucrainenii au evoluat în ultimii zece ani, sub influenţa internetului şi a reţelelor de comunicare. EuroMaidanul a avut efect şi a răsturnat conducerea şi mentalitatea comunistă. Ucrainenii s-au bucurat de relaţiile economice, financiare cu lumea liberă, s-au bucurat de mobilitatea persoanelor, mărfurilor şi ideilor caracteristice ţărilor democrate. Putin nu poate pricepe aşa ceva, încremenit în tiparele politice ale URSS şi KGB.

Şi acum, la 16 zile de la declanşarea invaziei împotriva Ucrainei, a „obţinut” crime de război, asasinate abominabile împotriva copiilor şi civililor, a bombardat maternităţi, blocuri şi case de locuit, a provocat fuga a 2 milioane de ucraineni, despărţind familii şi distrugând cămine.

Dacă are impresia că poporul ucrainian îi va ierta aşa ceva, se înşeală profund.

Puţin a evaluat greşit reacţia UE şi a Americii. Rusia a fost exclusă din circuitele economice, financiare, culturale ale lumii libere, cu consecinţe devastatoare asupra economie sale şi a nivelului de trai al ruşilor. Prăbuşirea economiei ruse se va agrava în săptămânile următoare, până la faliment. Sursele de finanţare ale Rusiei sunt blocate de către instituţiile occidentale. Putin şi acoliţii lui n-au fost în stare să aprecieze până unde vor merge sancţiunile lumii libere.

Economia Rusiei, rubla, rezervele alimentare şi militare sunt în prăbuşire de neoprit. Ce va face Putin când mâncarea va lipsi pe masa ruşilor, vom vedea. Probabil va fi „executat” de camarila sa, ca preţ al salvării ţării.

Şi „partenerul” China se dovedeşte labil. A interzis livrările de piese de schimb pentru avioanele şi echipamentele armatei ruse.

Nebunia şi prostia formează un coktail mortal.

Aprovizionarea Ucrainei cu armament şi ajutoare umanitare, cu bani a continuat şi va continua. America a aprobat un ajutor imens, de 13,6 miliarde dolari pentru Ucraina. Există, în mod sigur, zeci de puncte de graniţă secrete, prin care lumea libera alimentează Ucraina cu cele necesare rezistenţei în faţa armatei ruşilor. Aceste puncte de transfer n-au fost găsite şi anihilate de către armata Rusiei, în ciuda capabilităţilor imense cu care se laudă. Serviciile de informaţii occidentale au furnizat în mod constant armatei Ucrainei informaţiile sensibile cu care aceasta face faţă invaziei ruse.

Putin greşeşte când crede că poate izola informaţional cetăţenii ruşi. Încremenit în tiparele sovietice şi KGB-iste, Putin nu cunoaşte puterea internetului şi a reţelelor de socializare, a telefoniei mobile. Opinia sa şi a camarilei sale, că ruşii vor auzi doar ce vor ei să audă, e o prostie. Încă una din lanţul care prăbuşeşte Rusia.

Ce va face Rusia în continuare

Presupunând prin absurd că va ocupa Kievul şi va instala o conducere obedientă, aceasta nu are cum controla Ucraina, după crimele abominabile comise de ruşi în rândul civililor ucraineni. Iar armata rusă nu este în stare să ocupe şi controleze imensul teritoriu ucrainian, lunga graniţă cu ţările NATO. Tot ce poate acum este să bombardeze, să omoare copii şi civili, să distrugă clădiri de locuinţe şi administrative, spitale, maternităţi.

Oricum ai privi lucrurile, invazia Ucrainei reprezintă un eşec teribil pentru Rusia şi armata sa. De plătit va plăti poporul rus, care se va trezi fără mâncare şi mijloace elementare de trai. Poate se va învăţa minte, pentru a salva viitorul Rusiei.

Iar Ucraina va beneficia de un adevărat „plan Marshall”, venit din America şi UE, cu care îşi va reconstrui ţara.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite