Roşia Montană, un exemplu de „cianurare” a politicii româneşti

De neînţeles modul în care au evoluat lucrurile în cazul Roşia Montana. În loc să lase specialiştii să se pronunţe - ei ştiu mai bine decât politicienii care sunt riscurile, câştigul, ce trebuie să facă statul în acest contract -, lucrurile au fost întoarse cu susul în jos: „mai întâi decizia politică şi apoi avizul de mediu”, zice Rovana Plumb, ministrul Mediului.

Soarta proiectului economic reprezentat de extracţia aurului n-ar fi condus la escaladarea politică la care s-a ajuns, cu posibila rupere a USL şi o instabilitate politică majoră, dacă era decisă de experţi în protecţia mediului, jurişti şi economişti.

Acordarea sau nu a avizului de mediu ar fi condus la derularea sau oprirea unui contract economic fără implicarea politicului, a manifestaţiilor de stradă, a contramanifestatiilor, a blocării în subteran  şi  grevelor de la Roşia Montană.

Cum s-a ajuns aici?

În loc să decidă în guvern cum e mai bine şi să modifice, eventual prin OUG, doar prevederea din Legea Minelor referitoare la redevenţă, Victor Ponta a ales să provoace societatea, Parlamentul, cu un joc dublu, de alba-neagra, în care este ba pentru, ba contra proiectului, iar apoi să trimită apre aprobarea Parlamentului un proiect de lege halucinant, cu evidente tendinţe de abandonare a interesului naţional.
 
Abia din acest moment problema Roşia Montana a derapat într-o problemă juridică de maximă gravitate: cum îşi permite un guvern să abandoneze legile statului cu 10 derogări, cu multiple prevederi neconstituţionale, constatate ca atare nu de opoziţia cârtitoare, ci de Ministerul de Justiţie, având ministru pus de Victor Ponta.
 
În loc să fi consultat ministrul Justiţiei la construcţia proiectului de lege şi, eventual, să fie scoase prevederile neconstituţionale şi cele care lovesc în suveranitatea României, Victor Ponta s-a trezit cu un cartof fierbinte în braţe, pe care nu ştie cum să-l mai gestioneze.
 
Alta mi se pare întrebarea-cheie în toată această afacere.
 
Atât Victor Ponta cât şi iniţiatorul, Dan Şova, sunt jurişti. Să nu-şi fi dat seama ce „monstru” legislativ au construit şi scos în piaţă mi se pare exclus.
 
Atunci, ce presiuni, ameninţări, şantaj, ultimatum, au stat la baza emiterii unui astfel de proiect de lege care a scandalizat toată lumea, chiar şi pe necunoscători?
 
Nici nu trebuie să fii mare expert să-ţi dai seama că:

Art. 3. Proiectul Roşia Montană „este de utilitate publică şi de interes public naţional deosebit" este o aberaţie, nu poate fi un contract comercial pus pe acelaşi plan cu importanţa educaţiei sau a sănătăţii.

Sau:

Art 6.2. (2)„expropriator este Statul roman, reprezentat de Ministerul Economiei, acţionând prin titularii licenţelor de exploatare” 

Adică, reprezentanţii Gold Corporation iau locul executorilor judecătoreşti, a justiţiei române? În ce altă ţară s-au mai văzut asemenea aberaţii?

Chiar şi din aceste două exemple, dar şi din altele, îndelung dezbătute, îţi dai seama că ceva necurat a fost la mijloc.

Sigur, putem face doar presupuneri, este rolul instituţiilor de procuratură şi justiţie, cu sprijinul serviciilor de informaţii să facă lumină asupra acestui caz care a devenit unul de securitate naţională.

Să fi ameninţat Gold Corporation că face publică lista cu spăgile date unor politicieni români? Cum este posibil ca această lista să conţină multe nume sonore din PSD, premierul Ponta n-a mai avut loc de întors şi s-a executat.
 
Să fie vorba de manipularea bursei canadiene de acţiuni, astfel încât politicieni români, prin interpuşi, să câştige sume uriaşe prin cumpărare la preţuri mici şi vânzare, apoi, la preţuri mari?
 
Oricare ar fi explicaţia, un astfel de proiect de lege aberant ar fi putut fi emis de guvern doar în urma unor presiuni colosale.

Să remarcăm faptul că ministri liberali nu s-au dezis din prima clipă de proiectul de lege Roşia Montană, dar liderul PNL, Crin Antonescu, s-a autoextras din această ecuaţie toxică, „cianurată”, de îndată ce a înţeles că reprezintă un atac fără precedent la interesele naţionale, acceptat de un guvern devenit prizonierul unei firme private străine. Riscul era aşa de mare, încât şi eventuala spargere a USL şi diminuarea şanselor la prezidenţiale i s-au parut d-lui Antonescu riscuri mai mici, comparativ cu a fi părtaş la o astfel de acţiune contrară intereselor naţionale, cu alte cuvinte părtaş la „cianurarea” politicii româneşti.

În mod normal trebuie să aflăm răspunsul instituţiilor abilitate ale statului, dacă proiectul de lege Roşia Montană este, sau nu, un atac la interesele statului român, organizat de Guvernul României, cel pus să le apere.