România „jucătoare”

După ce am pierdut vremea mai bine de opt ani cu un preşedinte jucător pentru el însuşi, a venit vremea ca România să redevină ea ”jucătoare” pentru viitorul ei ca ţară. În această cheie aş interpreta parteneriatul strategic cu China anunţat de premierul Victor Ponta la Beijing.

Turneul asiatic al premierului Victor Ponta a trecut destul de neobservat în semnificaţiile sale de viitor. Mult mai multă atenţie s-a acordat vizitei premierului la Berlin, de exemplu. A considera că Beijingul e mai puţin important în politica şi în economia internaţională decât o ţară europeană este o dovadă de lipsă de perspectivă. Ba chiar am citit critici de genul: ce caută premierul României în ţări “nedemocratice”. Atunci când liderii marilor state europene caută investiţii la Beijing, pe ei nu-i întreabă nimeni de democraţie, ci numai de efectele concrete ale demersului. Dar, ca întotdeauna, România trebuie să fie mai catolică decât Papa… Cele mai neinspirate însă mi s-au părut comentariile care considerau că şeful Guvernului face turism în Asia ca şi cum, la un asemenea nivel de responsabilitate şi încărcătură diplomatică, se poate vorbi de distracţie… Să încetăm atunci orice vizite în străinătate ale oficialilor români ca nu cumva să pară turistice, să ne închidem între patru pereţi şi să aşteptăm ca binele să ne pice din cer…

Trecând peste aceste judecăţi înguste, parteneriatul care se prefigurează între România şi China are nu doar semnificaţia reluării şi dezvoltării unei relaţii pe nedrept marginalizate, ci şi transformarea României în ţară ”jucătoare” pe scenele internaţionale. Imediat, pesimiştii de serviciu vor da din cap a pagubă şi se vor căina că şi aşa nu ne bagă nimeni în seamă. Păi tocmai pentru că nu ne jucăm atuurile, de aceea am devenit nebăgaţi în seamă. Sau pentru că persoanele de la vârful statului român au fost jucători pentru ei înşişi şi pentru politica lor îngustă de partid, nu pentru rolul României în lume, cu tot ce poate aduce acesta în termeni de influenţă, investiţii şi recunoaştere internatională.

Deocamdată ne ocupăm de condamnarea lui Cioacă, de rochia Elenei Udrea la nunta Robertei Anastase şi de viitorul de agricultor al lui Traian Băsescu. 

Aşa încât e timpul să lăsăm deoparte modestia naţională sau limitarea perspectivei şi să acceptăm că mai există şi altceva pe lume decât propria noastră ogradă. Putem fi mai mult şi mai bine dacă ne luăm în serios şi dacă ne arătăm disponibilitatea de cooperare. China aşteaptă şi îşi doreşte de mult un partener serios în statul român, dar nu a avut cu cine să stea la masă, pentru că fosta guvernare avea capitala la Cotroceni şi nu vedea dincolo de gardul administraţiei prezidenţiale.

Vom mai vorbi despre redeschiderea României către Asia, subestimată în prezent, atunci când vom vedea rezultatele. În acel moment va fi evident că ceva s-a schimbat în politica internaţională a României în sensul că, în sfârşit, avem din nou aşa ceva. Deocamdată ne ocupăm de condamnarea lui Cioacă, de rochia Elenei Udrea la nunta Robertei Anastase şi de viitorul de agricultor al lui Traian Băsescu. Sper că această percepţie se va schimba şi că vom descoperi, şi la nivelul opiniei publice, o lume care exista tumultuos şi cu rezultate excepţionale şi înainte ca noi să îi acordăm atenţia cuvenită, dar de care noi avem mai mare nevoie decât are ea de noi. Şi tocmai de aceea privesc cu speranţă şi cu încredere la acest nou capitol din istoria contemporană a României.