România şi ieşirea din cercul vicios

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-au împlinit 25 de ani de la glisarea României în cosmarul mineriadelor. Iată o propoziţie care lasă de dorit. Căci România e departe de a fi „glisat”. În fapt, n-a alunecat în nenorocirea de la 13-15 iunie printr-o fatalitate, aşa cum se abate uneori o catastrofă naturală asupra omului mai mult sau mai puţin nevinovat. Ci ţara s-a văzut expulzată din familia naţiunilor civilizate de o barbarie pe stil cambogian.

Nu e un secret a cui e vina, cine poartă răspunderea acestui cataclism, care a întârziat enorm racordarea României postcomuniste la modernitatea statelor de drept şi democratice în mod neoriginal. Sunt, în context, cât se poate de legitime trimiterile unor observatori avizaţi la continuitatea generaţiilor de lideri socialdemocrati, de la Iliescu Ion la Ponta Victor Viorel, trecând prin părintele spiritual al plagiatorului, Adrian Năstase, cel condamnat pentru corupţie. Vladimir Tismăneanu scotea recent în evidenţă ce-i uneşte pe cei trei. E, între altele cinismul şi samavolnicia. Pe mine mă frapează nu atât foamea lor de putere cât dispreţul pentru cerinţele şi cutumele statului de drept, cuplate cu refuzul de a acţiona astfel încât să se evite prejudicierea gravă a imaginii ţării.


Dacă regimul Iliescu a evacuat ţara din familia naţiunilor civilizate, Victor Ponta tinde, refuzând să demisioneze, în ciuda suspiciunilor penale planând asupra lui, s-o ancoreze în grupul democraturilor postsovietice şi alături de dictaturi precum cea islamistă a preşedintelui turc Erdogan.
 
Atâta doar s-a reuşit într-un sfert de veac? Să nu se fi putut oare mai mult? În mod clar, problemă ţării nu e doar inadecvarea serioasă a liderilor ei postcomunisti, care, cu excepţia unor fapte, decizii ori declaraţii notabile ale fostului preşedinte şi a speranţelor investite în actualul şef al statului s-au dovedit , în genere, situaţi la ani lumina de interesul unei Românii demne, libere şi durabil prospere. Problema e că proasta guvernare are un regretabil corolar. În cauză e frecvenţă cu care bună parte din electorat o dă rău în bară când e de pus ştampila pe buletinele de vot.

Dar să blamăm această parte a electoratului nu rezolvă mai nimic. Absenţa unei voinţe naţionale suficient de clar coagulate şi articulate, care să nu mai permită polarizarea şi divizarea artificială a poporului şi nesăbuinţe electorale, documentând lipsa unei decizii generale a societăţii în favoarea modernităţii democratice, ţine, în mod evident, de perpetuarea, în forme tot mai subtile şi mai eficiente, a manipulărilor, în principal televizate.

Acestea din urmă au constituit păcatul originar al erei postcomuniste. Ele, dimpreună cu o presă prea puţin liberă şi reţele de socializare cu o arie încă prea restrânsă îi încurajează pe Victor Ponta şi pe aliaţii săi politici din Pparlament şi de aiurea să creadă că ar putea scăpa fără să dea socoteală pentru fapte altminteri iresponsabile, afectând cumplit statul de drept şi prestigiul ţării.  
 
Aşa s-a ajuns într-un cerc vicios. Dezinformarea îi eternizează la putere pe liderii şi demnitarii inadecvaţi, care prelungesc agonia perpetuând sistemic şi sistematic carenţele mass-media,
 
Avem vreo ieşire? Un observator lucid, precum Mircea Vasilescu, de la Dilema Veche recomandă răbdarea şi mizatul pe opinia publică. La urmă urmei a reuşit să se mobilizeze la 16 noiembrie trecut. Atâta doar că mie şi presupun că nu sunt singur, mi s-a cam epuizat răbdarea.

Articol semnat de Petre M. Iancu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite