România, în alegeri?!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banal, uşor fatal. Prin ofertă, campanie şi implicare publică, nu pare să devină un eveniment. La nivel instituţional, prin urmări structurale, semnificative şi, desigur, ca un pachet de schimbări coerente, pozitive, la nivelul reprezentării. Acesta ar fi rostul.

În balamucul generalizat prin care trecem, implicaţiile directe, consecinţele operaţionale şi costurile pe termen mediu (4-8 ani) ale acestui exerciţiu civic şi politic, sunt ruinătoare. O invazie externă, o catastrofă naturală, epidemii şi intoxicări informaţionale masive etc. nu ar fi comparabile cu efectele directe, imediate, extinse în spaţii vitale, pentru viaţa curentă care decurg din acest eveniment-surogat la nivelul administraţiei locale, în România care este...

Deci, suntem la ultimii paşi în a parcurge un moment critic, decisiv, dar definitoriu pentru cum va fi „guvernată” ţara la nivel local, în anii următori.

Cui îi pasă?!

Cetăţenilor?! De văzut... Ca participare, implicare directă şi desigur în alegerea efectivă, pe buletinul de vot... Aparent, un eveniment în rutina unei democraţii locale, periferice, parazitată profund de corupţie, scandaluri şi dezamăgiri multiple... Cu oferte minore, chiar mediocre, în raport cu trecutul recent, scandalos şi contrariant, dar mai ales cu privirea mioapă către un viitor ambiguu, problematic la niveluri multiple. Servicii publice mediocre şi păguboase, dezvoltări periculoase la nivel de mediu, transport, atractivitate minimală pentru investiţii, absenţa controlului public şi, desigur, nesiguranţa vieţii de zi cu zi, extremă în cele mai ferite cotloane.

O cultură civică amplu deficitară, expusă la manipulări ordinare şi deja uşor obosită de iluzii, ratări, scandaluri bollywood-iene de proporţii. Un ansamblu de nevoi, interese contradictorii şi mai cu seamă o coeziune colectivă efemeră, fragilă, uşor de luat la tăvăleală în jocuri politicianiste ordinare. Deci, sursa vitală a democraţiei efective – rămasă în parcare... Asta e.

Cui îi pasă?!

Partidele politice cu prezenţă semnificativă pe scena politică actuală. Uşor devastate de DNA. Consecinţa mai mult sau mai puţin întârziată a unui sistem fără egal ca performanţă publică şi ocultă totodată în România reală, prin corupţie, trafic de influenţă, crimă organizată, menite să deturneze democraţia locală într-o făcătură ordinară, implacabilă pentru interesul public şi nevoile comunităţilor locale. Un eşec istoric al naţiunii române.

Ruşine!

Ruşine, ruşine, dar cine îi ia la rost? Oarecum, justiţia... Aventura DNA va rămâne în memoria colectivă ca o poveste minunată de adormit copii. Ajunge oare?! Cât de direct, adânc şi eficient pătrunde măcelul DNA în percepţia, judecata şi mecanismele comportamentului individual şi colectiv la nivelul populaţiei? Rămâne de văzut...

Vom vedea în 5 iunie! Câţi primari deja cu dosar la DNA sau chiar judecaţi şi condamnaţi vor fi realeşi?! Câţi şmecheri încă nedibuiţi vor sărbători victoria în diverse poziţii-cheie?! Consilieri, primari de sector, comune... Câtă prospătură dubioasă, demagogică şi subcalificată va invada spaţiile disponibile pe multiple planuri şi teritorii?...

Eliberare sau o nouă invazie?!

Împachetată în banal, mediocritatea ca ofertă, mesaj şi prestaţie electorală, campania la locale în mai-iunie 2016 se substituie unui moment istoric. Mult mai grav şi profund prin consecinţe chiar decât „revoluţia” din decembrie ’89. Sau poate îngrozitor de simplu.

Ar fi o ocazie pentru o transformare radicală. Va fi doar o simplă oportunitate de „machiaj” instituţional între două intervale toxice – împuţite rău – de constituire şi funcţionare a ceea ce nu încetăm să numim administraţie publică.

Posibil. Sigur. Aproape evident...

Care ar fi semnalele principale?

1. Sursele. Partide obosite, expirate ca identitate, implicare umană şi practici curente cu improvizaţii la candidaturi, implicări sumare. Agende efemere în raport cu o realitate tot mai complexă, marcată de teme acute. O subminare extremă ca legitimitate, credibilitate şi competitivitate în termenii întrecerii libere şi corecte. Nu merită să-i mai critici. Îşi bat joc de ei singuri, sigur şi deplin. Un masochism uşor patologic.

2. Tematica programatică. Acest decalaj între gravitatea stărilor şi situaţiilor şi oferta superficială, simplă, retorică de cârciumă. Ar fi fost de aşteptat proiecte profesionist structurate, asumate şi prezentate, concretizări ale unor studii de caz poziţionate direct pe domenii şi dezvoltări de interes public, marcate de evoluţii critice de durată şi implicaţii cu extindere largă. Spanac.

3. Abordări şi soluţii performante, credibile, validate la nivel global, în deplină sincronicitate cu tendinţe de ansamblu în domenii-cheie, economie, informatică, mediu bancar, investiţii străine, UE, ş.a.. Deschideri ce presupun competenţă, responsabilitate, dar şi (mai ales!) recunoaştere publică şi parteneriate cu jucători de referinţă în domenii majore. Ar fi, desigur, un test de credibilitate greu de ignorat şi fără substituire.

4. Receptivitate responsabilă, asumare lucidă la aşteptări, cereri, temeri ale grupurilor-ţintă care compun în diversitatea lor electoratul efectiv. Dincolo de sondaje sumare şi uşor formale referitoare la intenţia de vot, nu prea încarcă dezbaterea publică teme critice, referitoare la „durerile” cetăţenilor. Desigur, simple milogeli, dependenţe, disperări, există probleme acute care marchează viaţa curentă la nivel de comunităţi, grupuri vulnerabile.

Simple „poze de familie”, cu trecători, pasageri sau „aranjate” prin ziare şi pe Facebook.

5. Candidaţii... Aparent, miezul problemei. Doar un virus în sistem… Dincolo de povara majoră, masivă şi toxică a lotului de penali livrat de administraţia existentă, parlament şi diverse „organe”, nu mai puţin costisitor pentru interesul public îl „reprezintă” rataţii, impostorii, indiferenţii, nechemaţii care au tăiat frunze la câini prin poziţii-cheie şi se propun ca „prospături”. Noii veniţi! Aici avem o veste bună şi o veste proastă. Nu sunt destui (vestea bună). Nu sunt diferiţi (vestea proastă). Cum sunt selectaţi? Unu’ şi unu’!

Întrebare: Care sunt mecanismele reale, efective, care au transformat administraţia locală într-un spaţiu toxic, păgubos, parşiv pentru ţară? Pentru România?!

6. Campania. Modestă. Uşor jalnică. De fapt, seamănă uimitor prin mediocritate, demagogie şi formalism cu ceea ce primeam ca cetăţeni pe vremea epocilor anterioare. De „sus”... Întrebare: Dacă s-a ajuns atât de jos, de sumar, de lipsit de ecou, către ce ne îndreptăm? Cât de golite de conţinut, de motivaţie, de reflecţie colectivă şi comunitară au ajuns să fie la nivel comunitar, organizatoric şi militant entităţile locale – comune, oraşe, regiuni – altfel nu lipsite de importanţă pe piaţă, teritorial şi, de ce nu, ca exprimare externă.
De unde atâta tăcere, inerţie, leşin colectiv şi comunitar? Un normal neliniştitor.

7. Performanţa. O temă obsesivă în orice competiţie reală. Întrebare: Avem de-a face cu o competiţie în mai-iunie 2016, la nivel politic, reprezentativ, comunitar?! Ciudat... Nu e uşor de răspuns... În aceste condiţii, rămâne de văzut cu ce ne alegem. Care va fi configuraţia noilor contexte instituţionale, democratic derivate pentru structurile administrative la nivel local, regional. Pe cine vom conta în gestiunea stărilor curente în comune, oraşe, zone definitorii pentru realitatea curentă, efectivă a României 2016-2020? În viaţa de zi cu zi, anotimp după anotimp, pe grupuri sociale definite clar şi adesea acut la nivel de nevoi, cerinţe, speranţe, ambiţii...

O problemă stategică!

8. Locale ca locale, dar urmează parlamentarele! Influenţa alegerilor din iunie 2016 asupra testului electoral din toamnă nu poate fi ignorată. Ar putea fi decisivă...

Prin ce?

Prin reproducerea, consolidarea şi ambiţionarea aceloraşi mecanisme falimentare pe „piaţa reprezentării”. Prin oferta sumară, lipsită de credibilitate, prin interesul justificat sau nu al populaţiei pentru exercitarea dreptului la vot. Prin extindere nelimitată a aranjamentelor de culise ca substitut implacabil al mecanismelor democratice.

Şi tot aşa...

Ne îndreptăm spre un faliment?

Un faliment al democraţiei în România, lăsată în bătaia vântului? Ca un derivat complementar al falimentului guvernării deja probate şi practicate în ultimii ani?

România, încotro?!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite