România din afară transformă ţara dinăuntru

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victoria e zdrobitoare. Dar nu e doar a lui. E succesul unui stat ce tocmai renaşte. E triumful unei Românii noi, moderne, apusene. Graţie României din afară, românii dinăuntru încep să-şi facă o ţară ca afară.

Unii au vrut să-şi vadă copiii alungaţi de comunism, repatriaţi. Iar ceilalţi, să revină ei înşişi la vatră. Împreună, i-au oferit ţării, mai degrabă decât preşedintelui ei, una din cele mai frumoase victorii repurtate vreodată de români.

Altfel decât au crezut mulţi, preşedintele în exerciţiu, Klaus Iohannis, a învins-o, ca atare, categoric şi cu legitimitatea neştirbită, pe Rodica Viorica Vasilica. Dar votul pentru el a fost, în bună măsură, un vot contra. A constituit, covârşitor, o opţiune împotriva ei, a incompetenţei, a imposturii a ruşinii naţionale pe care le-a întrupat şi simbolizat doamna Dăncilă. Şi a fost, totodată, mai mult decât atât. A fost mai cu seamă o opţiune împotriva partidului-stat, a timpului trecut reprezentat de această imundă formaţiune a deriziunii, a jafului, a propagandei.

Dotată cu o interminabilă capacitate de a minţi la foc automat şi cu o insolenţă pe măsură, şefa PSD e pe cale să-şi termine fulgerător cariera. La urma urmei, locvacitatea şi debitul extraordinar cu care a reuşit să mintă în campanie n-au oprit-o de la a repurta cel mai anemic scor din istoria propriului partid la alegerile pentru şefia statului. Prin urmare, s-ar putea să-şi încheie misiunea de şefă a PSD nu doar banal, ca toţi predecesorii ei perdanţi alungaţi şi trădaţi de-ai lor, după înfrângere, de la cârma partidului-stat, ci şi foarte brusc. Totuşi, în prima ei reacţie, de recunoaştere a înfrângerii, V.V. Dăncilă a dat, duminică seara, semne că, în conformitate cu propriul renume intelectual, nu-şi întelege încă integral jalnica situaţie de a fi “pa, pa!“. 

Ar fi, oricum, prea mult să i se ceară să-şi sfârşească destinul politic pe o notă de căinţă şi de asumare a adevărului erorilor proprii, precum şi ale nefăcutelor PSD. Au fost, împreună, sursele cumplitei bătăi electorale mâncate de campioana minciunilor, promisiunilor şi iluziilor deşarte, de la cel pe care, neobosit, dar futil, l-a demonizat?

Pare clar că, aşa cum victoria preşedintelui nu-i doar a lui, ci a unei ţări care n-a mai avut răbdare să rămână ţintuită în evul mediu, dezastrul Vioricăi Dăncilă nu e doar al ei. E nota de plată achitată de un partid mafiot, catastrofal condus, care s-a îndatorat peste măsură la români. Încercând să-i menţină pe cetăţeni ad infinitum captivi, PSD nu s-a rezumat să abuzeze de credulitatea lor, să-i mintă cu televizorul până la loc comanda şi să le devalizeze, concomitent, visteria. Nu s-a limitat să le distrugă democraţia şi arhitectura ei instituţională, dând puterea jefuită şefului de stat ales direct unei coaliţii de penali şi venali numiţi sau puşi pe liste, cu ştaiful şi panaşul unor instituţii cândva democratice, precum Parlamentul. Ori CCR. Pe ruinele statului de drept rezultat din aceste operaţiuni a început să construiască un ţarat feudal, dând definitiv naţiunea pe mâna baronilor roşii din sudul şi estul ţării. A împuternicit o cleptocraţie de extracţie securistă, însetată de avuţiile altora şi de impunitate eternă pentru delincvenţii puşi s-o alimenteze. În final, le-a subtilizat românilor, odată cu demnitatea, dreptul de a-şi construi un viitor în propria patrie. Mai grav, le-a şterpelit şi dreptul la încrederea în propriul neam. Obligându-i astfel să emigreze în masă, i-a condamnat şi la tragedia destrămării familiilor lor. 

S-ar putea ca, întărit de triumful său de la 24 noiembrie, Klaus Iohannis să se creadă îndreptăţit să repornească în interminabile concedii, tăceri, inadecvări şi ispite de blaturi. În acest caz, piperata notă de plată, ar achita-o nu PSD, ci PNL. Şi iarăşi, poporul român.

Escrocaţi, trădaţi şi minţiţi, românii s-au dumirit mai grabnic şi mai temeinic decât speraseră hoţii strigând hoţii. Realizând sau intuind ce li s-a facut, mai bine informaţi decât oricând în trecut, graţie globalizării, a reţelelor sociale şi, nu în ultimul rând, a experienţei acumulate în emigrare, alegătorii n-aveau cum să uite. N-au iertat deci nici crimele comise împotriva poporului, nici aroganţa cu care au fost săvârşite şi nici înşelăciunile cu care s-a încercat acoperirea lor. 

Entuziast ori ţinându-se de nas, date fiind neajunsurile evidente ale taciturnului şi prea des absentului câştigător al alegerilor prezidenţiale, poporul şi-a expus clar, la urne, opţiunea. Dar atenţie. Nici viitorul democratic şi nici garanţia dispariţiei partidului-stat nu s-au câştigat încă definitiv. Ţara are nevoie ca de aer de o schimbare de amploare. Una reală implică anticipate, un Parlament credibil, apt să îndrepte din temelii opera strâmbării legilor justiţiei şi codurilor penale. Nu mai puţin urgentă e depolitizarea CCR, precum şi lichidarea bateriilor de agitprop şi a diviziilor de fake-news televizat.
S-ar putea ca, întărit de triumful său de la 24 noiembrie, Klaus Iohannis să se creadă îndreptăţit să repornească în interminabile concedii, tăceri, inadecvări şi ispite de blaturi. În acest caz, piperata notă de plată, ar achita-o nu PSD, ci PNL. Şi iarăşi, poporul român.
Petre Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite