Poziţia premierului Grindeanu pare intangibilă, deocamdată, fie şi pentru motivul că nu există înlocuitor, în „imensa” rezervă de cadre a PSD.

Olguţa Vasilescu sau Viorel Ştefan?

Olguţa Vasilescu este de departe cea mai vinovată pentru actuala situaţie a guvernării. Nu se pune problema că nu a comunicat, a comunicat mult şi prost.

„Vă dublez salariile”. De fapt era vorba de o creştere de 56% în 4 ani. „Vom introduce impozitul global pe gospodărie, angajând 35.000 de consultanţi fiscali”. Liviu Dragnea spune acum că nici în 2018 nu pot fi găsiţi aşa de mulţi consultanţi. „Vom limita indemnizaţia pentru mame la 8.000 de lei”. Dragnea zice că nu s-a stabilit nimic, Olguţa vorbeşte din capul ei.

Cea mai mare gafă a Olguţei Vasilescu este Legea salarizării. A scris-o fără cooperare cu alte ministere, în special cu ministerul Finanţelor Publice, cu ministerul Justiţiei, punând în capul PSD lideri de sindicat, salariaţi nemulţumiţi care au şi început grevele de protest.

Legea salarizării n-a fost asumată de către guvern, a fost de câteva ori amânată de către Liviu Dragnea, până la urmă parlamentari PSD şi ALDE au depus iniţiativa la Parlament.

Punctele de vedere ale guvernului şi ale Consiliului fiscal, înaintate parlamentului, fac praf proiectul moşit de Olguţa Vasilescu. Guvernul spune că-şi asumă Legea salarizării doar dacă se va ţine cont de observaţiile sale.

Principala observaţie a guvernului: „Guvernul atenţionează Parlamentul că majorările salariale trebuie să fie sustenabile din punct de vedere bugetar, cu încadrare în plafoanele de cheltuieli totale şi de personal aferente bugetului general consolidat, dimensionate anual pe baza prognozelor indicatorilor macroeconomici pentru anul bugetar la care se referă. Astfel, anual, pe baza celor mai recente prognoze macroeconomice se poate stabili o politică salarială realistă, într-un context macroeconomic favorabil.”

Atât guvernul, cât şi Consiliul Legislativ constată în proiectul Legii salarizării zeci de erori de tehnică legislativă, de formulare, de numire a funcţiilor. Suficiente motive pentru remanierea ministrului Muncii.

Da, dar Liviu Dragnea i-a permis Olgutei Vasilescu să-şi facă „poftele”, fără să reacţioneze. Dacă nici acum n-o sancţionează prin remaniere, rezultă că există „secrete” care-l fac pe Dragnea prizonierul Olgutei.

Viorel Ştefan, susţinut şi de premierul Grindeanu, pare persoana precaută şi lucidă, care cenzurează derapajele haotice şi iraţionale ale celorlalţi miniştri. Dragnea îl acuză că nu aduce suficienţi bani la buget, din pământ din piatră seacă şi că nu comunică. Ce să comunice, că Programul de guvernare este fantasmagorie pură?

Este exclusiv vina lui Ştefan pentru gradul redus de colectare la bugetul de stat? Şi cu cine să-l înlocuiască Dragnea?

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader

Şi domnia sa se află pe lista neagră a lui Dragnea. Pentru că n-a cerut revocarea procurorilor şefi de la DNA şi Parchetul General, pentru că întârzie prea mult cu pachetul de legi privind sincronizarea legislaţiei penale cu deciziile CCR, pentru că n-a pus un prag în articolul referitor la abuzul în serviciu, care să-l scape de al doilea dosar.

În plus, presiunea penalilor PSD care sperau că odată ajunşi la guvernare să scape de braţul justiţiei, este tot mai mare. Încă o promisiune, chiar dacă „implicită”, nu se realizează.

Deja Dragnea spune că încrederea sa în Toader se apropie de zero, aşa că remanierea acestuia este previzibilă, exploatând şi contextul legat de arhiva SIPA.

Problema este că Toader este „pila” lui Tăriceanu. Tăriceanu l-a propus şi îl susţine în continuare. Iar presiunea străzii ar creşte iarăşi la cote înalte, dacă ar apărea un nou ministru al Justiţiei, care să blocheze lupta anticorupţie.

Aşa se explică şi iniţiativa lui Dragnea de a căuta sprijin parlamentar la UDMR, în cazul în care ALDE-Tăriceanu dezertează.

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene

Deşi recent numită în fruntea acestui minister, situaţia rămâne dramatică. Corina Creţu, comisar european propus de PSD, afirmă că suntem la jumătatea exerciţiului financiar 2014-2020 şi România a atras ZERO fonduri europene. Nu sunt acreditate Unităţile de Management, piese esenţiale în absorbţia fondurilor europene. Subiect extrem de presant care ar fi meritat o Comisie parlamentară de analiză. Nu alegerile din 2009.

Florian-Dorel Bodog, ministrul Sănătăţii

Câteva zeci de copii au murit de rujeolă, din cauza lipsei vaccinului din spitale şi din cabinetele medicilor de familie.

O ţară de mărimea şi potenţialul economic al României nu putea rezolva această situaţie, eventual cu ajutorul partenerilor europeni? Sau este vorba de incompetenţă crasă, incapacitate de a înţelege riscurile şi obligaţiile ministerului Sănătăţii? Merită să rămână ministru o persoană care are pe conştiinţă zeci de bebeluşi morţi, cărora le-a răpit dreptul la viaţă? O întrebare grea pentru Liviu Dragnea.

Pavel Năstase, ministrul Educaţiei

Într-un sector cu mari probleme, fără învăţământ profesional consistent, clasat pe penultimul loc în Europa le testele PISA, cu un curriculum vechi de 50 de ani, cu management politizat, cu un corp profesoral neperformant, nu se întâmplă nimic.

Ba nu, ministrul Năstase ne promite o nouă Lege a educaţiei, exact ce au făcut toţi miniştrii care habar n-aveau ce să facă. În opinia mea este un ministru care trebuie să lase pe altcineva, mai competent. Va fi găsit cineva în PSD, cel mai mare partid? Este şi aceasta o problemă!

Petre Daea, ministrul care debitează aiureli de Stan şi Bran

Este lungă lista declaraţiilor ridicole făcute de acest ministru. „Sper ca în 31 martie să avem numai situaţii neclare”; „Primarul e germenele localităţii”; „Echipajul APIA lucrează nonstop, până seara”.

Dincolo de declaraţii, nu e clar dacă programul pe agricultură al PSD prinde contur.  2,7 miliarde euro absorbite, eliminarea impozitului pe terenuri lucrate, impozit zero pe tractoare, clustere de cercetare în care România are avantaj competitiv, garanţii de stat şi multe altele. Unde sunt?

Miniştri care nu există

Dacă unii miniştri vorbesc mult şi prost, alţii tac, nu-i vezi, nu-i auzi, am şi uitat cum îi cheamă.

Mai ştie cineva cine este ministrul Apelor şi Pădurilor? Dar miniştrii Economiei, Energiei, Turismului, Tineretului şi Sportului, Transporturilor, Comunicaţiilor? Mai funcţionează pe posturi? Cu ce se ocupă, care sunt rezultatele activităţii ministerelor pe care le patronează la şase luni de mandat? N-ar merita să vedem rapoarte de activitate pe fiecare minister în parte? Nu de alta, dar primesc salarii din taxele şi impozitele pe care le plătim noi, cetăţenii!

Pleacă şi aceşti ministri la viitoarea remaniere? Şi cine mai rămâne în guvern? Nu mai bine se desfiinţează tot guvernul?

Concluzii

Una peste alta, principalele promisiuni ale Programului de guvernare se pierd în ceaţa deasă a lunilor ce vin. Nu se văd: Legea salarizării, absorbţia fondurilor europene, stabilizarea situaţiei din sănătate, ridicarea performanţei în învăţământ, proiecte de infrastructură, creştere economică prin investiţii, nu prin consum, eficienţa administraţiei, diminuarea birocraţiei sufocante.

Pentru toate acestea trebuie găsiţi ţapi ispăşitori, miniştrii ce vor fi remaniaţi.

Întrebarea este dacă va fi suficientă această manevră în ochii electoratului care a votat actuala putere. Şi dacă vor mai fi persoane dispuse să asume realizarea unor obiective utopice.