Trăiesc în România de cînd m-am născut, le-am trăit pe toate în ţara asta. Printre altele, am trăit în repetate rînduri decizii al căror singur scop a fost şicanarea minorităţii maghiare.

Azi s-a mai luat una. O decizie care alimentează deja năduful maghiarilor din Tg. Mureş, ca şi declaraţia primarului băimărean năduful celor din Baia Mare. Oamenii care au luat decizia asta probabil nu înţeleg şi nici nu vor să înţeleagă că se joacă cu focul.

Primarul Cherecheş şi-a găsit să spună ce a spus chiar de 15 martie. Probabil că i se rupe de orice sărbătoare a maghiarilor. Curtea Constituţională s-a pronunţat azi, după ce speranţa maghiarilor din oraşul în care trăiesc a fost că în sfîrşit liceul va putea funcţiona liniştit.

S-ar putea spune, sigur: totul în numele dreptăţii! Dar trăiesc de prea lungă vreme în România (dacă e să o măsor cu Dante, ea este mult mai mult decît „miezul vieţii” unui om) ca să nu ştiu că dreptatea e deseori un pretext pentru jignire.

Sunt unul dintre cei care şi-au ridicat vocea ori de cîte ori au simţit că naţiunea lor face „politica rănilor”. Asta nu înseamnă însă că-mi întorc capul cînd rănile sunt deschise dinadins. Curtea Constituţională, Dl Cherecheş şi alţii habar n-au cum ajută la radicalizarea comunităţii maghiare.