PSD: Un raport de 2:1 pentru PSD se apropie mai mult de realitate în USL
0Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că nu se mai poate vorbi despre paritate în USL, pentru că raportul PSD-PNL a devenit acum aproape 2:1.
„Este bine că, până la urmă, realitatea este acceptată de partenerii noştri din PNL. Şi sondajele confirmă, şi ponderea parlamentară şi de la nivel local - toate arată că ponderea în USL s-a schimbat şi nu mai poate fi vorba de paritate în relaţiile dintre cele două partide. Un raport de 2:1 pentru PSD se apropie mai mult de realitate. Asumarea acestui fapt, inclusiv de colegii liberali, este un gest corect şi pe care îl salut“, a afirmat Ivan.
Vocea social-democraţilor este de părere că prertenţiile în alianţă trebue să ţină cont de acest raport. „Suntem parteneri în USL şi trebuie să continuăm în această formulă, iar cerinţele şi solicitările pe care le formulăm trebuie să ţină cont de ponderea fiecărei forţe politice din alianţă“, a mai spus Ivan.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat că doreşte ca, în acest an, să ia măsurile necesare pentru “revigorarea USL” şi a precizat că ia în calcul inclusiv modificarea Protocolului pe baza căruia funcţionează alianţa.
“La începutul acestui an, cred cu tărie că, în ciuda tuturor lucrurilor trăite şi văzute anul trecut, există posibilitatea să încercăm, luând măsurile posibile, să revigorăm USL pentru a ne duce la sfârşit mandatul, care trece peste europarlamentare, implică prezidenţialele şi guvernarea. Eu cred că acest lucru se poate şi, mai mult, cred că trebuie să fie limpede şi ce înseamnă USL”, a subliniat Antonescu.
Citeşte şi:
Ludovic Orban: Ziua Z este aproape. Ruperea USL este înainte de europarlamentare
PNL: În USL există discuţii pentru a modifica protocolul de funcţionare
Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, vârful de lance al destrămării USL
Victor Ponta: Singurul adversar pentru Crin Antonescu la Preşedinţie este chiar el