În cazul în care Necuratul nu are o pasiune specială pentru a încurca afacerile lui Dragnea şi alor săi, este clar că membrilor PSD le lipseşte una dintre trăsăturile psihologice ale indivizilor umani şi anume capacitatea de a trăi şi coopera în grupuri. În cazul de faţă, grupul este PSD.

Antropologii consideră că, esenţială în dezvoltarea speciei umane, a fost abilitatea de a construi structuri sociale organizate, capabile să asigure, prin interacţiunea indivizilor, supravieţuirea în mediile cele mai ostile.

Iată că pentru PSD, regula nu se aplică. Indivizii din conducere sunt incapabili de organizare şi ierarhizare. PSD experimentează un tip particular de structură socială în care regula de bază este haosul şi lipsa oricărei configurări mentale a consecinţelor deciziilor luate, indiferent de gradul de absurditatea al acestora.

Prin crizele succesive pe care PSD le-a creat, s-a întors, de fapt, în prima zi de preluare a puterii.

Pentru fiinţele cât de cât raţionale, este de neconceput să construieşti o casă şi să-i dai foc din şase în şase luni, în văzut întregii lumi.

Mandatul unui premier PSD a fost, până acum, în medie de şase luni. În practică, şase luni este termenul minim în care o echipă guvernamentală se rodează şi începe să lucreze. Prin crizele succesive pe care PSD le-a creat, s-a întors, de fapt, în prima zi de preluare a puterii. Probabil că în subconştientul partidului, ziua în care a câştigat alegerile a fost atât de plăcută, încât nu vor să se mai despartă de ea şi vor să retrăiască la nesfârşit acele clipe memorabile. De unde întoarcerea la momentul zero şi refuzul de a accepta realitatea, anume că a trecut deja un an şi ţara este în continuare lăsată de izbelişte.

În aceste condiţii, devine clar că membrii de vază ai partidului au nevoie de asistenţă psihologică urmată de un consul psihiatric serios.

Indivizi asociali, cu puternice impulsuri autodistructive, trăind într-o realitate în care se confruntă cu statul paralel, George Soros şi Dracul Gol în persoană, nu pot fi lăsaţi fără îngrijire de specialitate.

Cauzele care au dus la aceste devieri de comportament pot fi înţelese. Persoane cu dificultăţi de înţelegere şi exprimare în limba maternă au ajuns în poziţii în care trebuie să exprime măcar o idee, două pe zi. Este un efort colosal care generează stres pe măsură. Apoi, trebuie să mai şi citească, măcar câteva pagini pe zi. Şi chiar să semneze diverse documente. Mulţi au probleme identitare, li se spune în fiecare dimineaţă, „să trăiţi, domnule ministru!“ şi nu înţeleg la cine se referă salutul în cauză. Nu puţini dintre ei sunt forţaţi, măcar o dată pe lună, să vorbească în public despre proiecte despre care nu au auzit niciodată nimic şi să ţină minte, fie şi două minute, numere şi procente pe care nu le înţeleg.

Nu e de mirare că presiunea la care sunt supuşi i-a adus pe aceşti oameni în halul ăsta. O secţie dedicată lor, într-o instituţie de specialitate, ar face un bine guvernării şi ţării.

Mai rău, trebuie să nu uite, pentru că sunt întrebaţi zilnic, care este capitala judeţului Teleorman, ceea ce reclamă un consum nervos substanţial.

Nu e de mirare că presiunea la care sunt supuşi i-a adus pe aceşti oameni în halul ăsta. O secţie dedicată lor, într-o instituţie de specialitate, ar face un bine guvernării şi ţării. Acolo, sub supraveghere, vor putea să organizeze comploturi, sciziuni, tabere şi schimbări de guvern de câteva ori pe zi, fără să deranjeze pe nimeni.