Proiect USR: Tigările electronice, interzise în spaţiile publice. Statistică: 70 de români mor zilnic din cauza tutunului

Proiect USR: Tigările electronice, interzise în spaţiile publice. Statistică: 70 de români mor zilnic din cauza tutunului

Tigarile electornice dăunează sănătăţii

USR a iniţiat o lege prin care se interzice orice fel de fumat în spaţii publice închise. Va fi interzisă în spaţiul public folosirea ţigărilor electronice şi a altor dispozitive de fumat fără ardere. Nici măcar dispozitivele care doar încălzesc tutunul nu vor mai putea fi folosite. USR atrage atenţia că în România, în ciuda măsurilor antifumat, sunt în continuare 5 milioane de fumători, iar în fiecare zi 70 de oameni mor din cauza tutunului

Ştiri pe aceeaşi temă

Senatorul USR Cristian Ghica a depus un proiect de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în sensul interzicerii atât a dispozitivelor electronice de tip „ţigaretă electronică” şi a dispozitivelor ce încălzesc tutunul fără a produce combustia amestecului, cât şi a ţigaretelor clasice în spaţiile publice închise.

Proiectul propune ca prin „fumat” să se înţeleagă orice consum voluntar de fum, vapori sau aerosoli, acest consum fiind interzis în spaţii publice închise, mijloace de transport în comun, spaţii închise de la locul de muncă sau în preajma locurilor de joacă pentru copii.

Iniţiatorul proiectului susţine că este necesară extinderea sensului legii deoarece impactul pe care „ţigaretele electronice” îl pot avea asupra sănătăţii consumatorilor sau al persoanelor din jur este încă incert din cauza lipsei datelor relevante.

„Nu există nici un fel de cercetare fundamentată ştiinţific care să ateste că aceste dispozitive prezintă un pericol mai mic pentru sănătate decât produsele clasice din şi cu tutun. De aceea, nu există motive întemeiate ca în acest moment statul român să trateze diferenţiat ţigaretele clasice şi dispozitivele de fumat nou lansate pe piaţă. Pericolul consumului de tutun nu este exclusiv personal, ci şi unul social şi la adresa sănătăţii publice. Cu toţii ştim că este mai bine să previi decât să tratezi”, susţine iniţiatorul proiectului, senatorul USR Cristian Ghica.

România a fost una dintre primele din lume unde au fost testate dispozitivele de consum tutun fără ardere, iar urmarea a fost că în doar doi ani rata consumatorilor a ajuns la aproape 2% dintre fumători.

În expunerea de motive a proiectului depus la Senat, iniţiatorul menţionează datele oficiale ale Eurostat şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii potrivit cărora în ţara noastră o cincime din populaţie fumează zilnic, iar 30% dintre aceste persoane au vârsta cuprinsă între 15-18 ani, dar şi că fumatul este responsabil pentru 26% din decesele bărbaţilor şi 9% din decesele femeilor din ţările în curs de dezvoltare.

USR aminteşte că principalele cauze de deces din România le reprezintă bolile cardiovasculare şi tumorile maligne, urmate de bolile respiratorii, iar consumul de tutun este factor principal agravant în toate aceste afecţiuni. Mai mult, fumatul constituie principala cauză a cancerului pulmonar, cea mai răspândită formă de cancer din România la bărbaţi. Aproximativ 70 de români mor zilnic din cauza fumatului, ceea ce înseamnă peste 42.000 de români anual, din care 5000 în urma fumatului pasiv, se arată într-un comunicat USR.

Proiectul a fost semnat şi de mai mulţi parlamentari din PNL, PMP şi UDMR.

Până la votul final, proiectul trebuie să mai treacă de votul senatorilor şi apoi al deputaţilor.

citeste totul despre: