Băsescu: Roşia Montană nu are ce căuta în Parlament. Potrivit legii, contractele nu se aprobă în Legislativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO presidency.ro
Preşedintele Traian Băsescu FOTO presidency.ro

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat luni că proiectul Roşia Montană şi contractul aferent nu trebuie incluse în dezbatere parlamentară, ci asumate de Guvern, adăugând că legea va fi respinsă de Curtea Constituţională, deoarece este dedicată unei singure companii.

Şeful statului a declarat că legea referitoare la Roşia Montană conţine mai multe elemente de neconstituţionalitate şi consideră că Guvernul trebuie să retragă legea din Parlament. 

Totodată, Traian Băsescu l-a numit incompetent pe ministrul Dan Şova şi a subliniat că legea referitoare la proiectul Roşia Montană va fi în mod cert respinsă de CCR, deoarece este "dedicată" unei singure companii.

Pe de altă parte, preşedintele a menţionat că îşi menţine poziţia referitoare la începerea exploatării, arătând că dezbaterea nu trebuie să includă strict problemele de mediu ori necesitarea creării locurilor de muncă.

Anterior, şeful statului român a participat la deschiderea Forumului European pentru Diplomaţie Publică, unde a discutat despre proiectul Roşia Montană, afirmând că, în opinia sa, legea referitoare la acest proiect va fi în cele din urmă respinsă de către Curtea Constituţională.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite