Ponta: Organizarea alegerilor parlamentare pe 11 decembrie îl ajută pe Cioloş şi pe partidele mici, USR şi PRU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta FOTO Eduard Enea
Victor Ponta FOTO Eduard Enea

Deputatul PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, la B1, că organizarea alegerilor parlamentare în data de 11 decembrie este o dată bună pentru trei persoane şi partide, pentru premierul Dacian Ciolos, care se hotărăşte dacă candidează, pentru USR, care e un partid nou format, şi pentru PRU, însă pentru PSD şi PNL nu este avantajos.

Ponta a subliniat că 11 decembrie este o dată proastă pentru ce vrem să facem în 2017, dar este ”o dată bună pentru trei partide şi persoane: pentru Cioloş, care se hotărăşte dacă candidează, pentru USR, care e un partid nou format, şi pentru PRU”. 

”Deci e bună pentru partidele noi, pentru că e timp pentru depunerea listei, strângerea de semnături. Pentru România, pentru PSD şi PNL este un lucru prost, că dacă vor fi la guvernare va fi un dezastru”, a mai explicat Ponta, adăugând că nu înţelege de ce liberalii sunt de acord cu această dată pentru organizarea alegerilor parlamentare.

Victor Ponta a explicat că o problemă, în cazul organizării alegerilor pe 11 decembrie, va fi adoptarea bugetului pe 2017 până la finalul anului.

”Uitaţi de buget”, a spus fostul premier, precizând că în 2013, când proiectul de buget s-a adoptat abia în luna februarie, avea o majoritate de 60%.

Potrivit lui Victor Ponta, următorul Guvern, va avea mari problemele în privinţa unei majorităţi parlamentare, indiferent de formula sa politică.

Ponta a mai arătat că există şi un dezvantaj din perspectivă economică, afirmând că în 2017, deficitul nu se poate închide cu 3%, aşa cum au cerut Comisia Europeană şi FMI. 

El a precizat că, pe datele actuale, nu se poate atinge această ţintă de deficit, fără să umbli fie la veniuri, prin taxe şi impozite, sau să scazi cheltuielile, adică salarii pensii.

În plus, Ponta a psus că mai există o ultimă variantă şi anume ca România să spună Comisiei Europene şi FMI că nu o interesează atingerea acestei ţinte de deficit.

”Ori ne certăm cu Comisia Europeană şi FMI, ori tăiem de undeva”, a precizat el.

 Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a anunţat, miercuri, că alegerile parlamentare vor fi organizate pe data de 11 decembrie, urmând ca actul normativ care stabileşte detaliile să intre în vigoare la data de 12 septembrie.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite