Ponta a postat o poză din celula lui Mandela: Merită omagiul întregii omeniri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie care îl arată pe şeful Executivului în celula fostului preşedinte sud-afriacan Nelson Mandela.

„Robben Island - Acesta este locul in care Nelson Mandela şi-a petrecut aproape 27 ani după care a avut puterea să ierte şi să construiască o ţară din ruine! Într-adevar merită omagiul întregii omeniri!“, este mesajul care însoţeşte fotografia postată de premier.

Nelson Mandela a murit, joi, la vârsta de 95 de ani. Fostul preşedinte al Africii de Sud se afla în stare critică, iar în ultimele zile s-a zbătut între viaţă şi moarte. Mandela şi-a dedicat viaţa luptei împotriva rasismului, iar cuvintele au fost cele mai puternice arme ale sale.

Nelson Mandela va fi înmormântat săptămâna viitoare, pe 15 decembrie, în Qunu, satul său natal. Înainte de înmormântare, trupul liderului anti-apartheid va fi expus şi vegheat timp de trei zile, a anunţat Jacob Zuma, preşedintele Africii de Sud.

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, s-a numărat printre primii şefi de stat care l-au felicitat personal pe Nelson Mandela, după ce fostului lider sud-african i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace, în 1993.

Moartea fostului preşdinte sud-african Nelson Mandela a stârnit reacţii şi în rândul politicienilor români. Pe rând, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu au transmis mesaje de condoleanţe.

  Materiale pe aceeaşi temă:

VIDEO Nelson Mandela a murit. Povestea ultimului erou al planetei

Nelson Mandela a murit joi. Condamnat la aproape trei decenii de închisoare, adulat apoi de milioane de oameni, Nelson Mandela a murit la vârsta de 95 de ani. Viaţa lui seamănă cu vieţile personajelor mitologice, iar destinul său lasă o amprentă în istoria lumii moderne.

Bono de la U2, despre Nelson Mandela: „Omul care nu putea să plângă”

Celebrul rocker irlandez Bono, solistul trupei U2 şi unul dintre cei mai mari activişti din rândul celebrităţilor internaţionale, îi face un portret „cald“ şi familiar lui Nelson Mandela, care i-a fost prieten. Într-un editorial din „Time“, muzicianul îl numeşte pe fostul lider „omul care nu putea să plângă“ şi spunea povestea emoţionantă din spatele acestui lucru.

VIDEO Top 10 cântece-tribut în onoarea lui Nelson Mandela

Nelson Mandela, primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, cel care a murit joi, a influenţat şi inspirat de-a lungul ultimilor 30 de ani numeroşi solişti prin sacrificiul său şi lupta pentru dreptate. Ziua de naştere a lui Mandela, 18 iulie, este sărbătorită în întreaga lume ca Ziua Mandela, iar artişti de pe toate continentele i-au închinat cântece-tribut celui care a petrecut 27 de ani în închisoare pentru lupta sa anti-apartheid.

Cuvintele lui Mandela, cele mai puternice arme ale sale: „Dacă oamenii pot învăţa să urască, atunci ei pot fi învăţaţi să iubească”

Nelson Mandela a murit, joi, la vârsta de 94 de ani. Fostul preşedinte al Africii de Sud se afla în stare critică, iar în ultimele zile s-a zbătut între viaţă şi moarte. Mandela şi-a dedicat viaţa luptei împotriva rasismului, iar cuvintele au fost cele mai puternice arme ale sale.

FOTO Robben Island sau Insula terorii: o incursiune în închisoarea unde Nelson Mandela a fost ţinut 18 ani după gratii

În 2010, cu ocazia Mondialului de fotbal, o echipă a ziarului „Adevărul“ a vizitat locul în care omul care a învins Apartheidul a fost ţinut, precum un animal, alături de sute de alţi deţinuţi politici. Astăzi, turul insulei e făcut de cei care au fost închişi aici şi e o experienţă terifiantă şi emoţionantă în acelaşi timp.

Problemele de sănătate pe care le-a avut Nelson Mandela

În decursul vieţii sale, Nelson Mandela, fostul preşedinte al Africii de Sud, decedat joi seară la 95 de ani, a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, necesare în urma deteriorării stării de sănătate a liderului sud-african după cei 27 de ani petrecuţi în închisoare.

FOTO VIDEO Reacţiile liderilor politici după anunţul morţii lui Nelson Mandela. Obama: „Nu îmi pot imagina propria viaţă fără exemplul oferit de Mandela”

Personalităţile politice din întreaga lume şi-au exprimat condoleanţele şi gândurile faţă de mortea primului preşedinte de culoare al Africii de Sud, Nelson Mandela, anunţă AFP.

Crin Antonescu, despre Nelson Mandela: „Unul dintre cei mai mari oameni de stat ai timpurilor noastre”

Preşedintele Senatului şi liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care îşi exprimă tristeţea faţă de moartea lui Nelson Mandela, primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, informează Mediafax.

Lumea înainte de Mandela: ce a însemnat Apartheidul

Când Warner Bros prezenta primul material video color, în Africa de Sud Apartheidul devenea legal. Când George Orwell publica romanul „O mie nouă sute optzeci şi patru”, relaţiile sexuale interasiale deveneau ilegale în Africa de Sud, iar oamenii erau mutaţi forţat pe criterii etnice. Când s-au lansat Bob Dylan şi The Rolling Stones, Nelson Mandela era arestat. Când se lansa M*A*S*H, negrii din Africa de Sud îşi pierdeau statutul de cetăţeni.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite