PNL şi USR au depus o moţiune simplă pe tema justiţiei: „Asistăm la o continuare a serialului «Marţea neagr㻓

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii liberali şi din USR au depus, marţi, moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei prin care spun că vor să tragă un semnal de alarmă asupra „asaltului pornit împotriva independenţei justiţiei“ şi îi cer lui Tudorel Toader să nu promoveze în forma actuală proiectele de lege anunţate în urmă cu două săptămâni, dar şi să se delimiteze de „acţiunea toxică“ a adevăraţilor autori morali ai modificărilor, liderii PSD-ALDE.

Moţiunea simplă pe tema Justiţiei a fost semnată de 92 de deputaţi de la PNL şi USR, în aceasta fiind invocate mai multe atacuri ale PSD la adresa Justiţiei, în ultimii 17 ani. Semnatarii moţiunii aduc aminte şi de OUG 13, adoptată de Guvern la începutul acestui an, şi spun că doar reacţia promptă, de la începutul lunii februarie a societăţii civile, a multor instituţii şi organizaţii profesionale sau neguvernamentale şi a opoziţiei parlamentare a făcut ca acest act normativ să fie abrogat imediat.

PNL şi USR mai spun că numirea lui Tudorel Toader ca ministru al Justiţiei a creat aşteptări uriaşe, dar că acestea au fost risipite „odată cu depunerea proiectului de modificare a Legilor Justiţiei, care demonstrează încă o dată că pentru domnul Tudorel Toader singurele interesele care primează sunt cele ale lui Liviu Dragnea, nicidecum ale statului de drept şi societăţii din România”.

„Asistăm la o continuare a serialului «marţea neagră», început în decembrie 2013, urmat de episodul din februarie 2017 şi, recent, de cel din 23 august 2017. Chiar nu realizaţi că totul este cusut cu aţă albă? Se văd indicaţiile preţioase venite de la partid. Domnule ministru, chiar dacă nu sunteţi om politic, calitatea dumneavoastră de profesionist în drept, anvergura dumneavoastră academică şi profesională nu vă dă dreptul să vă bateţi joc de realizările obţinute în timp, în sistemul judiciar românesc”, au scris PNL şi USR.

Ei arată că amendamentele propuse, „întâmplător sau nu, la data de 23 august”, reprezintă un atac îndreptat împotriva independenţei justiţiei şi o încercare de anulare a tuturor progreselor din acest domeniu pe care ţara noastră le-a înregistrat începând cu reformele din anii 2004-2005.

Criticile PNL şi USR

PNL şi USR critică punctual o serie de modificări propuse de ministrul Justiţiei - numirea unui al doilea vicepreşedinte la Înalta Curte, modalitatea de numire a procurorilor şefi, trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea Ministerului Justiţiei -, despre care spun că dovedesc o lipsă de respect faţă de ordinea constituţională şi că încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor executivă şi judecătorească, în cadrul democraţiei constituţionale.

„Priorităţile ministrului şi ale PSD-ALDE sunt: controlul POLITIC asupra corpului magistraţilor, prin Inspecţia judiciară, care va fi parte componentă a Ministerului de Justiţie, activitatea Inspecţiei va fi pe deplin controlată, fiind reglementată prin Ordin de ministru şi controlul politic asupra parchetelor, astfel încât propunerile de numire în funcţiile de conducere, şi anume Procurorul General şi procurorii şefi DNA şi DIICOT, precum şi adjuncţii acestora, să fie făcute de către Ministrul de Justiţie”, au mai scris deputaţii semnatari ai demersului împotriva ministrului justiţiei.

La finalul moţiunii lor, PNL şi USR îi cer lui Tudorel Toader să devoaleze agenda ascunsă a iniţiativei legislative privind modificarea legilor Justiţiei, să nu promoveze în forma actuala acest proiect de lege şi să se delimiteze de „acţiunea toxică“ a adevăraţilor autori morali ai demersului, liderii PSD-ALDE.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite