Pierdut  „Opoziţie“! Ofer recompensă generoasă

Alegerile din decembrie 2012 au marcat, din multe puncte de vedere, un moment de răscruce . De la dimensiunea victoriei USL până la virtuala dispariţie a opoziţiei politice şi explozia ( înşelătoare şi efemeră) a PP-DD, ecourile acestui scrutin se fac încă simţite.

Dincolo de pasiuni, dincolo de certuri, dincolo de acuzele reciproce care se schimbă cotidian, o întrebare persistă, o întrebare pe care mulţi dintre noi o formulăm, iritând, inevitabil, pe distinşii politicieni ce cred a deţine un monopol asupra inteligenţei şi spiritului critic - unde este  Opoziţia, unde putem afla acea alternativă care să definească opţiunea pentru cei care se despart de politicile social- liberale, unde este vocea care să sancţioneze, atent şi inteligent, rătăcirile puterii?

Opoziţia trăieşte şi acţionează ca şi cum simpla erodare a guvernării ar fi suficientă spre a-i conferi identitate şi a a-i da şansa unei victorii, oricât de improbabile.

Oricât de brutal ar putea  apărea, această Opoziţie evocată nu mai  poate fi găsită în  Camere, acolo unde totul se petrece ca şi cum PDL ar fi preocupat să rateze  şansele pe care USL i le oferă, în mod constant. După cum această Opoziţie necesară democraţiei constituţionale nu poate fi descoperită nici în studiourile televiziunilor de ştiri, acolo unde urmaşii „Alianţei România Dreaptă” apar, cel mult, spre a ataca, mai nou, pe Preşedintele Republicii sau spre a stigmatiza „reformismul” propriilor colegi. Opoziţia trăieşte şi acţionează ca şi cum simpla erodare a  guvernării ar fi suficientă spre a-i conferi identitate şi a a-i da şansa unei victorii, oricât de improbabile.

De aici, natura paradoxală a situaţiei cu care ne confruntăm, astăzi. Majoritatea supradimensionată a USL este dublată de  lipsa cronică de idei şi de organizare eficientă la nivelul partidului ce are , teoretic,misiunea de a cenzura puterea în funcţie. Ca niciodată  în ultimii ani, ideea însăşi de opoziţie politică se cere reinventată,  iniţiind un efort de durată, al cărui obiectiv să fie apărarea acelor principii elementare fără de care libertatea nu poate supravieţui.

Dezbaterile în marginea Justiţiei şi a nominalizărilor din cadrul Parchetelor au probat existenţa acelui nucleu de valori şi de întrebări în jurul căruia să se organizeze reacţia la tentativele de a provoca regresul instituţional şi democratic. Lectura pe care jurnaliştii, vocile din organizaţiile non-guvernamentale şi cetăţenii regrupaţi în mediile de socializare online au dat-o evenimentelor evocate  este cu atât mai importantă cu cât  diferitele atitudini au fost modelate nu de pasiuni individuale, ci de ataşamentul faţă de principiile care animă viaţă acestor instituţii. Spre deosebire de politicieni, cei care nu fac “politică”  au  înţeles semnificaţia  autentică a politicii, aceea de raportare critică la comunitatea căreia îi aparţii, iar nu de  flatare demagogică sau compromis imund.

Revenirea la ideea de justiţie independentă şi insistenţa pe transparenţă şi proceduri sunt semnele unei mutaţii pe care elita politică  va fi obligată, mai devreme  sau mai târziu, să o accepte. Atitudinea celor care se revendică de la   valorile europene este incompatibilă cu genul de tranzacţionare mediocră  practicată de partidele politice. După cum proiectul de societate, pe cale  de a naşte din aceste tatonări, nu mai are nimic în comun cu complicitatea reţelelor de patronaj.

În cele din urmă, absenţa unei Opoziţii credibile în parlament se cere privită ca o provocare ce se cere asumată. Rolul de critic al puterii este  preluat de cei care nu deţin privilegii şi nici nu ambiţionează să le obţină,  prin cedarea propriei lor libertăţi de gândire. Din această sumă de întrebări şi energii se va naşte, finalmente, viziunea unei alte  Românii. Este un proiect de durată , ce poate apărea unora drept utopic. Dar este singurul ce  poate trezi la viaţa civică şi la alegere politică democratică pe cei  pe care sistemul de partide i-a împins către margine şi i-a redus la tăcere şi resemnare.