Partidul-stat prezidenţial şi baronial

Titlul acestui articol ar putea să genereze confuzie, însă cred că până la final argumentele aduse vor fi convingătoare. Despre ce este vorba?

Coaliţia guvernamentală PSD-USR PLUS-UDMR a modificat prin Ordonanţă de Urgenţă Codul administrativ, astfel încât prefecţii şi subprefecţii nu mai sunt înalţi funcţionari publici, ci demnitari ai statului român. Cineva ar putea spune „şi care-i problema, să ieşim din ipocrizie, ei oricum erau ai partidelor de guvernământ?”. Sunt mai multe probleme.

Prima, şi cea mai uşor de înţeles, este aceea că decizia guvernamentală pare a fi motivată de satisfacerea intereselor clientelei politice. Pot fi prefecţi şi subprefecţi nu doar cei care au absolvit programe de formare profesională organizate de Institutul Naţional de Administraţie, ci şi persoanele care au „ocupat cel puţin un mandat întreg funcţia de senator sau deputat”. Ai pierdut un loc pe listă, nu fi trist, te fac şefii de partid prefect sau subprefect!

A doua mare problemă este aceea că se desăvârşeşte statul de tip baronial al cărui principal exponent politic a fost Liviu Dragnea. Coaliţia de guvernare PNL-USR PLUS-UDMR nu a reuşit să ajungă la o înţelegere pentru împărţirea funcţiilor de prefecţi. Care este miza adevărată? Baronii locali doresc ca funcţia de prefect să le aparţină, să fie ocupată un om care să le servească interesul lor şi al partidului din care fac parte, nu interesul public. Baronii locali sunt încarnaţi instituţional în poziţia de preşedinţi de consilii judeţene, însă sunt încurcaţi de prevederile constituţionale: „(5) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.” E clar acum? Doar prefectul poate cenzura actele baronilor locali. Prin politizarea funcţiei de prefect şi subprefect se închide cercul instituţional iar cetăţenii devin captivi ai baronilor locali. Situaţia nu este mai bună nici pentru primarii care nu sunt din partidul preşedintelui de consiliu judeţean şi al prefectului, deoarece, dacă vor fi dezavantajaţi prin diverse decizii administrative ale Consiliului judeţean, nu mai au la cine să se plângă. Desigur, astfel de situaţii au mai fost şi până acum, însă schimbarea esenţială este de atitudine psihologică, prin care se transmite mesajul că toată administraţia publică este la dispoziţia partidului/partidelor de guvernământ. Aceasta înseamnă instaurarea unui partid-stat, nu unul totalitar, ci partidocratic. Statul este capturat de partide iar resursele publice sub folosite pentru reproducerea puterii de către echipele liderilor de partid. Pentru a fi mai clar: liderii de partid pot împărţi noi poziţii de putere, implicit masa lor de susţinători creşte.    

A treia mare problemă ţine de acceptarea drept „normalitate” a hiperpolitizării administraţiei publice. Revenind la Constituţie, găsim prevederea „(4) Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.” (art.123). Altfel spus, prefecţii trebuie să respecte autonomia locală, însă ei nu pot fi oamenii de casă ai baronilor locali. În întreaga administraţie locală se va instaura atitudinea de politizare. Prefectul va dori şi el să „iasă din ipocrizie” şi va spune că „nu poate aplica programul de guvernare” dacă nu are directorii din partidul de guvernământ, chiar dacă aceştia sunt, formal, funcţionari publici, adică le este interzis să facă politică. Consecinţa este distrugerea oricărei urme de profesionalism în administraţia publică. Iar într-o situaţie de criză economică, în care administraţia publică trebuie redusă numeric, cine vor fi primii concediaţi? Evident, cei care nu au susţinere politică! Vreţi un exemplu de ce înseamnă o instituţie politizată şi deprofesionalizată? Vedeţi Direcţiile de Sănătate Publică!

În sfârşit, operaţiunea de politizare a administraţiei prin crearea statului baronial integral s-a realizat cu acceptul dacă nu sub patronajul Preşedintelui Republicii. Klaus Iohannis a dorit în mai multe rânduri să se ştie că el este conducătorul real al coaliţiei PNL-USR PLUS-UDMR, iar o astfel de decizie, care ne întoarce în perioada de dinaintea aderării la Uniunea Europeană, nu putea fi luată fără acceptul, fie şi tacit, al acestuia. Soluţia adecvată „României Normale” ar fi fost organizarea rapidă a evaluării profesionale a corpului înalţilor funcţionari publici, iar cei mai merituoşi dintre aceştia să devină prefecţi şi subprefecţi. Nu ar fi un exemplu de meritocraţie? Ştiu, sunt un naiv...