Orban, urecheală pentru presă: De 1 mai aproape toate televiziunile au stârnit dorul românilor de mare, plaje, munte
0
Premierul Ludovic Orban a reproşat luni seară televiziunilor că de 1 mai acestea au prezentat imagini cu plaje goale, ceea ce ar fi contribuit la nerăbdarea românilor de a fi ridicate restricţiile.
„Există o mare presiune şi aici nu pot să nu remarc cum de 1 Mai am văzut aproape pe toate televiziunile plaje, ca să... cum să spun... stârnească dorul neostoit al oamenilor de mare, de plaje, de munte, de... Totuşi, trebuie să mai menţinem anumite restricţii, n-a trecut încă pericolul”, a declarat Ludovic Orban.
Premierul a susţinut luni seară o conferinţă de presă în care a explicat în ce vor consta măsurile de relaxare socială care vor intra în vigoare de pe 15 mai. Chiar dacă România va ieşi din starea de urgenţă, revenirea la normalitatea se va face pas cu pas a anunţat astăzi şi preşedintele Klaus Iohannis.. Localităţile aflate în carantină rămân în continuare izolate, pentru a nu răspândi virusul.
„Comerţul va fi deschis, cu excepţi mall-urilor. Va fi un stimulent penru producţie.Reluarea frizeriilror, coafoarerlor, hotelurile vor fi deschise dupa 15 mai. Restricţiile vor fi la restaurante, cafenele, baruri. Probabil va mai trece un timp până se vor da drumul la acestea. Va exista şi o anumită relaxare şi pentru deplasarea în afara localităţilor”, a explicat premierul în timpul conferinţei de presă.