Cum majoritatea victimelor au fost civili, adică copii, femei sau bătrâni, este evident de ce comunitatea internaţională a reacţionat prompt şi a solicitat luarea urgentă de măsuri. Regimul sirian s-a apărat susţinând că ei nu au executat vreun atac chimic, în timp ce aliaţii regimului, ruşii, au declarat că, de fapt, Căştile Albe, organizaţia umanitară ce a raportat atacul, ar fi „regizat”, adică înscenat atacul chimic.

Dincolo de acest război al declaraţiilor, să ne gândim un pic la context: sirienii aveau şi mijloacele şi motivele pentru atac - căci doreau să-i elimine pe oponenţi. Ruşii au adus explicaţia regizării pentru opinia publică internă, deci e firesc să arunce pisica în alte curţi.

Oricâte argumente ar aduce un apărător al regimului, un conducător care îşi aduce ţara în asemenea dezastru, pentru o perioadă de timp atât de îndelungată, numai nevinovat nu este.

Să presupunem totuşi că ar fi adevărată explicaţia ruşilor: Căştile Albe au efectuat atacul ca să existe un pretext pentru o intervenţie străină în Siria. Pe de o parte, a face aşa ceva denotă iresponsabilitate, ba chiar nebunie criminală. Pe de altă parte, dacă ar fi adevărat, ar însemna că oponenţii (sau alte părţi aflate în conflict) nu văd altă soluţie decât să prefere moartea a 70 de persoane, dar să aibă garanţia că vor fi ultimele victime ale unui conflict ce durează de mulţi ani. Iar dacă ar fi aşa, ar însemna, desigur, că disperarea este uriaşă.

Dar dincolo de războiul declaraţiilor, continuat inclusiv la foruri internaţionale, este cert, încă o dată, că în Siria au murit persoane nevinovate. În plus, asemenea acţiuni criminale, indiferent cine le-a ordonat şi le-a executat, au marcat de la început războiul sirian. Indiferent cine are dreptate, rămâne realitatea miilor de morţi din acest conflict absurd, realitatea sutelor de mii de persoane afectate, realitatea milioanelor de persoane ce au fugit din ţară ca să-şi apere viaţa.

Oricâte argumente ar aduce un apărător al regimului, un conducător care îşi aduce ţara în asemenea dezastru, pentru o perioadă de timp atât de îndelungată, numai nevinovat nu este.

Faptul că Rusia susţine regimul Assad dincolo de orice fel de argumente, împotriva întregii comunităţi internaţionale, arată de asemenea viziunea strategică a noii axe a anti-occidentalismului promovat de Rusia şi acoliţii săi.

Viaţa unui copil este la fel de importantă atât la Moscova, cât şi la New York, atât la Damasc, cât şi în orice alt loc de pe planetă.

Din acest punct de vedere, a cere moderaţie pare o adevărată... lipsă de moderaţie. Cred că întreaga comunitate internaţională a dat dovadă de destulă moderaţie, ba chiar de prea multă moderaţie. Nevoia de acţiune fermă, atât a SUA, cât şi a ţărilor europene se cere mai stringent decât oricând.

Este adevărat că în ultimele zile zăngănitul războiului mondial este tot mai clar auzit: părerea mea este că nici Rusia, nici alt acolit al său nu-şi doreşte în realitate un război, ci numai obţinerea de avantaje simbolice, în special pe plan intern, pentru cetăţenii proprii. SUA şi ţările europene au datoria să nu dea înapoi, căci apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti este condiţia fundamentală pentru supravieţuirea civilizaţiei. Nu vorbesc aici, desigur, de civilizaţia occidentală, ci de civilizaţia umană. Diferenţele dintre orient şi occident nu trebuie să constituie un pretext pentru încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Viaţa unui copil este la fel de importantă atât la Moscova, cât şi la New York, atât la Damasc, cât şi în orice alt loc de pe planetă.