Nicolicea readuce în discuţie Legea amnistiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Eugen Nicolicea a declarat, marţi, că unul dintre obiectivele sale de viitor ministru pentru relaţia cu Parlamentul îl reprezintă legea amnistiei şi graţierii, în cazul căreia s-ar impune o dezbatere publică.

„Întotdeauna când se trece de la un Cod penal cu pedepse mult mai mari la un Cod penal cu pedepse mult mai mici trebuie date legi tranzitorii printre care unele sunt aceste legi de amnistie şi graţiere, pentru că vom avea persoane condamnate cu pedepse foarte mari, pedepsite pe vechiul Cod şi apoi pedepse mult mai mici pentru aceeaşi faptă făcută poate în aceeaşi zi, în aceleaşi condiţii şi de aceea este nevoie de aceste legi tranzitorii“, a spus Nicolicea.

Deputatul a mai precizat că eroarea majoră în adoptarea acestor legi a fost aceea că ele au fost adoptate în ultima clipă. „Punctul meu de vedere este că, dacă o astfel de lege va intra în vigoare, va trebui să fie foarte bine cântărită, să aibă nişte articole care să prevadă cazurile deosebite între cei pedepsiţi pe vechiul Cod şi pe noul Cod“, a mai spus deputatul.

Premierul Victor Ponta a declarat, recent, că proiectul de lege privind amnistia şi graţierea nu mai este în acest moment susţinut de PSD.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, este de părere că amnistierea şi gratierea pot fi, de principiu, o soluţie dacă au suport popular.

Legea amnistiei şi graţierii este un act normativ iniţiat de deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun şi prevede amnistierea infracţiunilor pentru care pedepsele cu închisoarea sunt de până la şapte ani, iar graţierea se aplică pedepselor până la şase ani. Legea a provocat un adevărat scandal pe scena politică în aşa numita „marţe neagră“.

Legea a fost adoptată pe şest în comisia juridică a Camerei Deputaţilor, într-o şedinţă care a avut loc într-o noapte.

Citeşte şi:

Noii miniştri, audiaţi cu scandal astăzi în comisii. Liberalul Dolha, către Stanoevici: „Sunteţi varză de Bruxelles“

Miniştrii propuşi de Victor Ponta sunt audiaţi, marţi, în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Votul în plenul reunit va avea loc la ora 15.00, urmând ca seara să aibă loc ceremonia de depunere a jurământului la Palatul Cotroceni. Hotărârea Parlamentului de învestire a noului Executiv ar putea fi contestată la CCR, iar şeful statului ar putea amâna festivitatea.

Codul Penal a fost trimis la CCR

Preşedintele Vasile Blaga a anunţat joi că PDL a sesizat Curtea Constituţională (CCR) cu privire la modificările aduse Codului Penal de către Parlament.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite