Tudorel Toader aplică ceea ce am putea numi Doctrina Dragnea: deprivarea preşedintelui de orice prerogative care nu îi sunt acordate explicit prin Constituţie. Izolarea instituţională adică. Aşa că domnul Toader propune ca şefii Parchetelor să nu mai fie numiţi de preşedintele ţării, ci de secţia de procurori a CSM, la propunerea ministrului Justiţiei. Este al patrulea gest al actualei puteri din această serie, după ce majoritatea parlamentară l-a exclus pe preşedinte din procedura de numire a şefilor de la Autoritatea pentru Comunicaţii şi de la serviciile secrete ale Internelor şi Armatei.

În conferinţa de presă de miercuri, Tudorel Toader şi-a justificat propunerea prin intenţia îndepărtării factorului politic de sfera sistemului judiciar. Am putea crede această afirmaţie a ministrului Justiţiei doar dacă ar fi consecvent măcar preţ de o oră şi jumătate, cât a durat conferinţa. Căci în acelaşi pachet legislativ, domnul Toader a mai inclus o propunere care intră în coliziune frontală cu declaraţia sa de intenţie: trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea Ministerului Justiţiei. Adică exact sub controlul factorului politic. Şi încă ce control…

De bine, de rău, preşedintele „interfera” în activitatea procurorilor o dată la trei ani, când făcea numirile de şefi. Pe când Inspecţia Judiciară „interferează” cu activitatea nu doar a procurorilor, ci şi a judecătorilor - şi o face în fiecare zi, nu o dată la trei ani. Or punerea acestei instituţii sub control politic este de departe cea mai periculoasă dintre propunerile ministrului. Puţinul pe care eventual l-am câştiga prin ocultarea preşedintelui la numirea procurorilor şefi îl pierdem cu asupra de măsură la controlul permanent pe care îl va avea ministrul Justiţiei asupra tuturor magistraţilor. Rodica Stănoiu nu putea spera la un urmaş mai bun.

Dar şocul zilei nu l-a furnizat Tudorel Toader, ci Inspecţia Judiciară. Această instituţie anchetează abaterile disciplinare ale magistraţilor şi înaintează propuneri de sancţionare către CSM. Inspecţia Judiciară a fost în subordinea Ministerului Justiţiei până în anul 2005, când a trecut în subordinea CSM, iar în anul 2012 a devenit instituţie autonomă. Un purtător de cuvânt al instituţiei a declarat că „Inspecţia Judiciară apreciază intenţia ministrului Justiţiei de a consolida independenţa acestei instituţii faţă de Consiliul Superior al Magistraturii”. Fără să spună însă nimic despre viitoarea dependenţă faţă de Ministerul Justiţiei.

Nu ştim dacă purtătorul de cuvânt a înţeles exact despre ce e vorba, dacă era beat sau dacă chiar a vorbit în numele instituţiei. Căci s-a purtat exact ca o slugă - altminteri om liber - care se bucură când în casă pătrund piraţii şi-i ucid stăpânii, iar la final apreciază intenţia piraţilor de a-l lua sclav.

O altă idee problematică a lui Tudorel Toader este înfiinţarea unei noi direcţii în Parchetul General, care să se ocupe strict de faptele penale ale magistraţilor. În condiţiile în care infracţiunile comise de magistraţi, în special cele de corupţie, au un grad foarte mare de sofisticare, sunt vitale pentru succesul viitoarei direcţii calitatea procurorilor angajaţi acolo şi suportul tehnic care li se pune la dispoziţie.

Cum la DNA există deja un serviciu specializat pentru această problemă, care chiar a obţinut rezultate notabile, iar ministrul Toader nu a oferit nicio justificare pentru modificarea propusă, putem avansa ipoteza unui tribut plătit magistraţilor care sunt sau se pregătesc să devină corupţi şi vor să scape de radarul DNA.

Iar vestea cu adevărat proastă abia acum urmează şi nici măcar nu e nouă: pachetul de legi propus de Tudorel Toader va merge la Parlament. Răul cel mare de acolo vine…