Ambele s-au trezit din lunga hibernare şi au decis să îi ceară socoteală directorului general interimar, doamna Doina Gradea.

Dacă CNA a făcut-o numai de formă, găsind deja detergenţii necesari spre a o spăla de vini şi de păcate pe insa care habar nu are care sunt rolul, misiunea şi conduita editorială a Televiziunii publice şi care a transformat SRTV într-un fel de agenţie de propagandă pusă cu totul în serviciul alianţei PSD-ALDE (spălători fruntaşi au fost domnii Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu şi Gabriel Tufeanu) e de sperat că totuşi parlamentarii vor izbuti să o convingă pe doamna Doina Gradea că aşa nu se mai poate.

Că e inadmisibil ca Televiziunea publică să facă politică partizană pe faţă. Să devină instrument de luptă şi de şantaj politic. Şi să consacre largi spaţii de emisie difuzării unui interviu de  cea mai proastă calitate făcut cu un fugar. Cu nimeni altul decât dl. Sebastian Ghiţă, insul care, de la finele anului 2016, când şi-a pierdut, în urma eşecului în alegeri, imunitatea parlamentară, şi-a luat tălpăşiţa şi sfidează de atunci încoace legile ţării al cărei cetăţean este.

Nimeni nu pune la îndoială libertatea editorială a TVR. Numai că această libertate se supune unui cod deontologic, unor norme profesionale care au fost grav încălcate odată cu transmiterea pe principalul canal al Televiziunii Naţionale a unui subprodus jurnalistic oricând susceptibil de a fi bănuit de lipsă de onestitate. 

Iată câteva argumente care probează afirmaţiile de mai sus:

1. Interviul cu Sebastian Ghiţă a fost făcut la iniţiativa şi pe cheltuiala cotidianului Evenimentul zilei. Al cărui patron, dl. Dan Andronic, este la rându-i cunoscut ca având mari probleme în justiţie şi socoteli neîncheiate şi nu tocmai clare cu o seamă de instituţii-cheie ale Statului de drept.

2. Dl. Sebastian Ghiţă a condiţionat interviul de faptul ca intervievatorul să fie nimeni altul decât jurnalistul Ion Cristoiu. Care încă din ianuarie 2017, atunci când vestea refugierii în Serbia a patronului postului România tv a devenit publică, a făcut dovada unor sentimente suspect de tandre faţă de fostul tovarăş de afaceri şi chermeze al d-lui Victor Viorel Ponta. Despre această nouă alianţă a d-lui Cristoiu şi despre dedesubturile sale mi-am exprimat opinia într-un articol publicat pe adevărul.ro la data de 7 ianuarie 2017. Recitindu-l, mi-am dat seama că nu aş schimba o iotă.

3. Este stupefiant să afli că dl. Ionuţ Cristache, realizatorul emisiunii România 9, în spaţiul căreia a fost difuzat interviul cu pricina, a luat de unul singur decizia transmiterii subprodusului (ne)jurnalistic al tandemului Cristoiu-Andronic. Oricât de largă ar fi independenţa editorială de care se bucură la TVR dl. Ionuţ Cristache (despre cum a fost câştigată această independenţă şi cum îşi îngăduie fostul slujbaş al lui Dan Voiculescu să o şantajeze şi să o ameninţe pe d-na Gradea ar fi de spus multe), este de necrezut că nimeni, nici unul dintre nenumăraţii şefi cu responsabilităţi editoriale din conducerea SRTV, nu îl întreabă pe dl. Cristache măcar care ar fi subiectele ce ar urma să fie abordate în emisiunile domniei-sale.

Interviul mai mult decât obraznic dat nu întâmplător, desigur, publicaţiei online dc news şi directorului acesteia, dl. Val Vâlcu, care i-a ţinut d-lui Cristache isonul - normal să fi fost astfel de vreme ce dl. Vâlcu este frecvent invitat la România 9 de dl. Cristache şi slujeşte cam aceleaşi interese - nu face decât să confirme că realizatorul respectivei emisiuni şi-a depăşit demult competenţele, că habar nu are ce înseamnă să fii moderator, să lucrezi în TVR şi că puţin îi pasă de codul etic al jurnalistului din Televiziunea publică.

4. Realizatorul emisiunii România 9 a anunţat încă de luni că intenţionează să transmită, nu în exclusivitate, ci simultan cu alte trei televiziuni, din care două rău famate (Antena 3 şi România TV), interviul luat de Ion Cristoiu lui Sebastian Ghiţă. Firesc era ca atât directorul general interimar al TVR, d-na Doina Gradea, cât şi directorul interimar al canalului TVR 1, dl. Raico Cornea, la fel ca şi d-na Oana Popescu şi dl. Dorin Muntean care girează conducerea Direcţiei Ştiri să ceară să vadă interviul cu pricina. Ar fi putut constata lesne că el nu e nicidecum echidistant jurnalistic, că e făcut cu dedicaţie, că e neinteresant, anost, fără har, că musteşte de ridicări la plasă, de gudurări şi complimente pe care Ion Cristoiu i le face fără nici o jenă fugarului Sebastian Ghiţă. Dl. Cristoiu nu a ratat nici măcar o singură ocazie de a încuviinţa, fie prin cuvinte, fie prin interjecţii, alegaţiile d-lui Ghiţă. Or, orice student în anul I la Facultatea de jurnalism ar trebui să ştie că nu acesta se cuvine a fi rolul intervievatorului. Al intervievatorului onest, nu al celui care serveşte anumite interese, aşa cum se vede de la o poştă că fac atât dl. Cristoiu cât şi comilitonul domniei sale, dl. Ionuţ Cristache.

5. A avut oare vreun câştig în audienţe Televiziunea publică difuzând în prime time giugiulelile  greţoase dintre dl. Ion Cristoiu şi dl. Sebastian Ghiţă? Nici vorbă! Dn contră! Emisiunea România 9 înregistrează oricum o audienţă slabă. Descalificantă. Care nu îi justifică deloc menţinerea în grilă. Emisiunea România 9 este departe de a fi o emisiune premium aşa după cum declară, mai curând de nevoie decât de voie, doamna Doina Gradea. Media zilnică a programului este de 1,1 puncte de rating, fapt inadmisibil în condiţiile în care realizatorul lui,dl. Ionuţ Cristache, un jurnalist controversat încă de pe vremea în care slujea pe faţă interesele penalilor la Antena 3, televiziune aflată în proprietatea la fel de penalului Dan Voiculescu şi a familiei sale, încasează un onorariu fabulos prin comparaţie cu alţi angajaţi ai Televiziunii publice.Or, miercuri seara, atunci când s-a difuzat prima parte a şuetei dintre domnii Cristoiu şi Ghiţă, România 9 de abia dacă a atins 0, 8 puncte de rating. Aceasta în condiţiile în care celelalte două mari posturi - Antena 3 şi România tv - care au transmis acelaşi interviu anost, fad, îngălat, fără sare şi piper, realizat în sistem prepay de „maestrul” Ion Cristoiu au înregistrat 3 puncte de rating fiecare. Iar B1tv, o televiziune mică, cu angajaţi puţini,care a dat şi ea pe post respectiva producţie, a egalat în audienţă cel de-al doilea canal al TVR. Cad astfel toate argumentele cu care au sărit să-l apere pe dl. Cristache d-alde Val Vâlcu sau Răsvan Popescu (unde e jurnalistul de altădată şcolit la BBC, unde e scenaristul unor filme făcute de Lucian Pintilie?) invocând interesul public.

5. După cum spuneam, interviul este proprietatea cotidianului Evenimentul zilei. Or, tocmai de aceasta ar fi interesant de aflat dacă TVR a plătit achiziţionarea lui şi în ce temei juridic. Şi chiar  dacă interviul a fost făcut cadou Televiziunii publice de Dan Andronic&co  e limpede ca lumina zilei că aceasta tot a ieşit în pagubă din moment ce trebuia să îl difuzeze în regim de publicitate atâta vreme cât pe tot parcursul lui era vizibilă sursa. Adică  Evenimentul zilei. Cineva trebuie să plătească această reclamă. Iar dacă Evz refuză să o facă, paguba trebuie recuperată de la dl. Ionuţ Cristache. Că tot e domnia-sa favoritul d-lui Mirel Curea. Eventual, în solidar cu aceeaşi doamnă Gradea. Îi notific pe această cale doamnei Smaranda Vornicu-Shalit, şefa Serviciului de comunicare din TVR, că aştept o informare clară asupra felului în care a fost soluţionată problema de conducerea Televiziiunii publice.

Firesc ar fi fost ca după fapta gogonată comisă de dl. Ionuţ Cristache să fi luat atitudine Comisia de etică şi arbitraj din SRTV, comisie condusă de dl. Horia Gruşcă. Normal ar fi ca după gafa profesională de proporţii comisă de dl. Ionuţ Cristache, d-na Doina Gradea să solicite cu maximă urgenţă Comitetului Director al TVR rezilierea contractului de colaborare dintre SRTV şi dl. Ionuţ Cristache. Indiferent de câte telefoane ar primi de la protectorii şi sponsorii politici ai d-lui Cristache. Şi cum totuşi doamna Doina Gradea nu este plătită din bani publici cu 18.000 de lei pe lună doar spre a fi pe placul d-lui Liviu Dragnea şi a-şi asigura astfel sporirea şanselor de desemnare în postul de preşedinte-director general al SRTV, ci spre a servi interesele reale ale telespectatorilor şi nu pe cele ale şefilor ei politici, o minimă doză de bun simţ şi un rest de onoare (rest pe care sper că totuşi îl mai are) i-ar cere să îşi înainteze ea însăşi cât mai grabnic propria demisie.

P.S. Cu puţină vreme în urmă, adică înainte de ora 10 a dimineţii, mi-a fost adus la cunoştinţă faptul că au fost declanşate procedurile prin care Comisia de etică şi arbitraj din TVR va analiza prestaţia d-lui Ionuţ Cristache.

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro