Acum 9-10 ani, ei sperau doar să scape. Acum 5 ani sperau să scape cu averile din furt. Acum 3 ani, voiau să revină în politică, să joace la vârf, să ia Preşedinţia. Acum 2 ani sperau să ajungă la butoane. Acum vor să dărâme tot şi să-şi ia revanşa asupra tot. Cum a fost posibil? Ce poate fi făcut? 

Scurte explicaţii tehnice

Justiţia se sprijină pe două grupuri mari de legi: 1) legile justiţiei (care organizează funcţionarea sistemului judiciar, un fel de „soft” al „hardului” judiciar) şi 2) Codurile (pe care „hardul”, funcţionând pe baza „softului” le aplică reglând viaţa socială, publică şi privată). În Coduri trebuie îndreptate 40, repet, 40 de articole declarate neconstituţionale (33 sunt elaborate direct de Parlament în Comisia Ponta din 2009, ca fapt divers). Cele aproximativ 100 de decizii CCR se referă de fapt la aceleaşi 40 de articole. Îndreptarea Codurilor trebuia făcută încă din 2013-2014, aşa cum am anticipat, pentru că la aproximativ 15.000 de texte juridice noi introduse în 2009-2012, e normal să ai ajustări ulterioare. 40 de articole la 15.000 de aliniate e un procent foarte bun, fapt confirmat de experţii UE în Rapoartele MCV. Deci problema nu e deloc „structurală”, cum spune ministrul Toader, ci comportă o intervenţie „chirurgicală”, punctuală. Îndreptarea Codurilor ar dura aproximativ 1 lună, cu tot cu dezbatere în Parlament. În loc să facă ceea ce este firesc, ministrul Toader, cu „vânt din pupa” din partea majorităţii PSD-ALDE, se repede să „umble” la softurile sistemului în plină tensiune a acestuia. De ce?! Este rezonabil să te aştepţi ca o astfel de manevră să blocheze hardul sistemului şi, implicit, aplicarea codurilor, în primul rând a celor penale. De ce?! Este rezonabil să prevezi că o astfel de întreprindere va „tăia” ritmul sistemului în judecare cazurilor de corupţie. Este previzibil să te aştepţi că aceasta favorizează mafia stânjenită de anchete şi procese. Pentru cei care cunosc, cât de cât, cum funcţionează sistemul şi psihologia sa, este uşor de anticipat că a „umbla” la legile Justiţiei inseamnă să declanşezi discuţii, tensiuni şi competiţii în diverse colţuri ale sistemului, astfel încât acesta va funcţiona ineficient o bună perioadă de timp.

În paralel, Liviu Dragnea anunţă că intenţionează să iniţieze în Parlament o comisie care să înceapă să lucreze la Coduri. Sub pretextul îndreptării celor 40 articole amintite, este de aşteptat că vor scoate toţi „dinţii” Codurilor, vor face dezincriminări, vor crea platforma legală pe baza căreia se vor închide toate dosarele pe principiul legii penale mai favorabile. În alte cuvinte, OUG 13 se va fi metamorfozat dintr-un mic ciclon într-un mega-uragan care va dărâma şi tot ce s-a construit bine pe zona de Justiţie şi anticorupţie. Pentru că, de fapt, acesta este scopul real!

De ce a fost posibil?! O întrebare care comportă un răspuns complex, care merită un studiu juridic-politic-criminologic-mediatic. În esenţă, pentru că s-au produs mai multe cauze care s-au alimentat reciproc: 1) demersul anticorupţie a fost incomplet încă din start, prea mult orientat pe persoane, prea târziu şi prea puţin orientat pe confiscarea averilor; 2) demersul anticorupţie nu a fost completat în exterior de acţiuni de prevenţie, Strategia anticorupţie din 2012, axată 90% pe prevenţie, a rămas literă moartă, procesul rămânând cantonat în zona de sancţionare; 3) erori de parcurs în demersul judiciar (la rândul lor, aceste erori par să fie de două feluri, patinaje inerente oricărui sistem judiciar şi, ceea ce ar fi grav dacă se va confirma cu probe, forţaje inacceptabile); 4) echiparea justiţiei cu legi şi mecanisme complexe nu a fost dublată suficient în „amonte” de rafinarea, perfecţionarea şi specializarea operatorilor sistemului, „fabricile de diplome” din învăţământul juridic superior fiind una dintre cauze; 5) pierderea de încredere în demers, cu efect imediat în planul susţinerii publice, inclusiv în campanii electorale (tema a devenit nefuncţională în ultima campanie pentru alegerile parlamentare din decembrie 2016); 6) pierderea în consecinţă de poziţii de decizie politică a celor cinstiţi, cadrul juridic şi sistemul judiciar devenind astfel expus loviturilor legislative şi instituţionale din mediul politic; 7) pierderea dezbaterii publice de către cei care susţin sincer un demers judiciar profesional, desfăşurat cu deplina respectare a drepturilor şi garanţiilor fundamentale ale omului.

Ce se urmăreşte în realitate de majoritatea PSD-ALDE? Pedalând mediatic pe ceea ce a fost numită „partea derapantă a anticorupţiei şi justiţiei” în general, Mafia vrea să deraieze întreaga maşinărie judiciară. Invocând recurent un concept absolut necesar democraţiei, respectul drepturilor omului, toţi cei care au motive reale de îngrijorare cu privire la soarta lor juridică şi patrimonială, pun umărul la stoparea mecanismului care-i poate trage la răspundere. Invocând ajustări legislative absolut fireşti, „business as usual” în orice sistem legislativ, se doreşte închiderea unui capitol de confruntare fără precedent a unui fenomen grav care afectează societatea românească: corupţia.

De ce spun că la mijloc este de fapt o mare păcăleală?! Pretinzând că aduce corecturi Justiţiei, Mafia tinde, de fapt, să servească naţiunii o anti-Justiţie. Pentru că aşa cum este de adevărat că un nevinovat după gratii nu înseamnă Justiţie, la fel de adevărat este că un vinovat făcând legi în Parlament este esenţa anti-Justiţiei!

Dincolo de injustiţia judiciară în sine, câştigarea acestei bătălii de către Mafie ar fi şi o gravă injustiţie socială, catastrofală pentru naţiune pe termen lung: cel puţin generaţiile mature şi active social-politic şi economic-profesional, vor înţelege că cei care au mizat pe hoţia bugetului de stat, pe protecţie politică în faţa Justiţiei şi pe minciună publică, au de câştigat în faţa celor care cinstit au mizat pe valoare autentică, pe muncă, pe talent şi pe legalitate în tot ceea ce fac. Ar fi o dramă ca partea necinstită a societăţii să câştige în faţa României cinstite!

Îmi păstrez un dram de optimism, suficient cât să continui, alături de cei cinstiţi şi doritori de Românie cinstită, să continuăm eforturile democratice de întronare a unei democraţii corecte şi a unei societăţi bazate pe valoare autentică în România.

Ce trebuie făcut acum?! Ce mai poate fi făcut acum?! Poate că singurul lucru pe care mai poţi să-l faci când masa este servită cu cărţi bune de joc pentru cei corupţi şi incorecţi: să răstorni masa! Democratic. Dacă nu se vrea sau nu se poate, pentru că România e pe cale să revină la un model de „democraţie” de tip Sud-America anilor 1970, rămâne să o luăm de la capăt pentru o Românie cinstită! A bon entendeur, salut!