Iohannis a lăsat „mortu”-n casa PSD

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personal, cred că Dragnea ar fi fost fericit cu respingerea candidatului PSD la funcţia de premier, Mihai Tudose. Ar fi avut ocazia să se autovictimizeze, să explice românilor cum vrea PSD să aducă lapte şi miere, dar nu-i lasă Iohannis în cârdăşie cu „sistemul”.

N-a fost să fie. Iohannis n-a înghiţit găluşca, a mirosit capcana şi a dat PSD ce a vrut: un candidat de premier care are toată „calităţile” să nu fie premier. Chiar în ciuda criteriilor pe care le enunţase Iohannis însuşi.

Cea mai dramatică şi relevantă informaţie vine din PSD. Olguta Vasilescu a declarat: „cinci dintre noi am refuzat propunerea de a deveni premier”. Şi o altă informaţie importantă: Tudose nu a fost votat de patru „grei” ai partidului, Paul Stănescu, Niculae Badalau, Codrin Ştefănescu şi Marian Mina.

Această ultimă informaţie desfiinţează ideea că totul a fost de fapt un troc între PSD, Iohannis şi „sistem”. Un astfel de troc nu se putea produce fără ştiinţa şi conivenţa celor mai grei şefi din PSD.

Explicaţia logică este următoarea: liderii mai realişti din PSD şi-au dat seama că nu există nici o şansă pentru o guvernare de succes cu actualul Program de guvernare şi cu rezerva de „cadre pregătite” de care dispune acum PSD. Şi în plus, cu un premier care nu are „faţă” de premier. Fiind mai tineri, n-au vrut să-şi îngroape viitorul politic după modelul Grindeanu.

Speranţa lui Dragnea ca Tudose îl va asculta orbeşte, în intenţia de a amputa justiţia prin OUG-uri si a avea acces la banii de la Fondul Suveran de Dezvoltare, s-ar putea dovedi iluzorie, la fel ca în cazul Grindeanu, când noul premier va realiza că riscă puşcăria.

Dragnea poate „conta” în continuare şi pe manifestaţii de stradă masive, în cazul în care va încerca să amputeze justiţia de atribuţiile pe care le are.

Judecata lui Iohannis: să-şi bea paharul de cucută până la fund

Şi are dreptate. Dacă plecau acum de la guvernare, fără să fi arătat ţării întregi de ce sunt în stare, PSD ar fi revenit în forţă după un timp declarând că nu ei sunt vinovaţi de eşecul guvernării, ci alţii.

Cel mai bine este să fie lăsaţi să-şi frângă gâtul în văzul tuturor, chiar şi cu riscul de a aduce grave prejudicii ţării. Dar altă metodă de a-i face să arate propriului electorat de ce sunt în stare nu există.

N-am mai avut un partid care, după ce câştigă alegerile, în doar şase luni, să se umple de ridicol şi să suporte respingerea unui segment important al populaţiei. Inclusiv cu manifestaţii de stradă de o amploare fără precedent.

În plus, ce alternativă, cât de cât realistă, avea Iohannis? Niciuna!

Va trece guvernul Tudose de parlament?

Greu de anticipat. Suspectat de a fi omul serviciilor, chiar şi fără să fie aşa, la fiecare decizie a guvernului îi va exploda în faţă această acuză.

Plagiatul recunoscut prin cererea de renunţare îl va face ţinta presei zilnice, de-ar fi să rememorăm ce a păţit Victor Ponta într-o postură similară. Ce a păţit Victor Ponta va fi o dulce drăgălăşenie, în comparaţie cu ce va suporta Tudose.

Noul premier, Mihai Tudose, nu are nimic la activ în activitatea anterioară, a fost chiar desfiinţat de propria evaluare a PSD ca având ZERO realizări în funcţia de ministru al economiei.

Mihai Tudose a terminat prima facultate la 30 de ani, într-o universitate privată. A adunat apoi 11 titluri şi diplome în domeniul securităţii, iar cel mai strălucitor titlu, cel de doctor, este suspectat de plagiat grosolan. Comisarul-şef Radu Andriciuc, de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, a şi recunoscut că Tudose i-a cumpărat teza de doctorat, contra a câteva mii de euro.

Este cel puţin dovadă de inconştienţă, dacă nu de prostie crasă, să te expui în astfel de condiţii la tirurile presei şi opiniei publice, care-l vor toca mărunt zi de zi, indiferent de ce va face la guvernare.

Cum va reprezenta ţara în străinătate, dacă pleacă din start cu astfel de acuzaţii? Greu de înţeles. Dacă mai există un gram de raţiune, mulţi parlamentarii PSD-ALDE nu vor vota guvernul Tudose. Ar fi o sinucidere politică cruntă.

Este greu de anticipat şi cine va face parte din guvernul Tudose, cu toţii ştiu că atacurile şi revărsarea de ură împotriva guvernului vor afecta toţi miniştrii.

Dacă prima nominalizare va pica în parlament, ce urmează? Aici e aici, şi doar aşa ar putea fi desluşită ultima mutare a lui Iohannis.

În concluzie, PSD a căzut în capcana pe care şi-a întins-o singur, de bună voie şi nesilit de nimeni. Nu este deloc clar dacă, şi cum va ieşi din ea.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite