Ingrata doamnă Shhaideh şi căldurica postului primit de la şeicul Dragnea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sevil Shhaideh se jură că nu fură                                           FOTO: Inquam Photos
Sevil Shhaideh se jură că nu fură                                           FOTO: Inquam Photos

S-a ales noul guvern al României. Adică acea adunare de oameni care decid soarta ţării ăsteia şi care în istorie se va numi „Guvernul Grindeanu”, sau, după caz, „Guvernul Dragnea”.

Nu aş vrea să comentez nici prezenţa penibilă/penală a Liei Olguţa Vasilescu, aleasă primăriţă, aleasă deputată şi aleasă şi ministresă, la fel cum nu aş vrea să mă uit pe CV-ul ministrului Economiei sau pe cel al teleormănencei de la Interne.

Aş vrea să mă uit în schimb la deja celebra doamnă Sevil Shhaideh, pe care lumea o cunoaşte nu din campanii electorale, nu din dezbateri publice, nici din luări de cuvânt de la tribuna vreunui parlament sau din numeroasele apariţii în presă. Lumea a cunoscut-o pe Sevil Shhaideh după numirea în funcţia simbolică de prim ministru al „guvernului Dragnea”, când, vezi Doamne, ar fi fost ameninţată cu moartea şi astfel s-a retras din onoranta cursă pentru numirea primului ministru femeie musulman(că). Spun „vezi, Doamne”, pentru că până acum nu am văzut public niciun asemenea mesaj. Mesaj care ar fi băgat în puşcărie orice curajos, sau măcar l-ar fi amendat fără probleme, de să se sature să mai ameninţe oamenii cu moartea, fie şi virtual! La fel cum nu am văzut nici măcar un om în stradă, în faţa Guvernului sau a Palatului Cotroceni, să îl susţină pe Dragnea. Cine ştie, probabil că eforturile au fost, într-adevăr, extrem de mari din partea liderului PSD, că nu au apucat să iasă nici măcar doi-trei rătăciţi din cei care ameninţau că vor protesta împotriva lui Klaus Iohannis.

„Ce să arătăm? Să arătăm nişte facebook-uri? Gândiţi-vă că eu nu eram un om cu funcţie în stat când aceste mesaje veneau. Cele mai multe, după refuzul domnului preşedinte. Asta de fapt ne-a speriat şi mai tare. (...) Viaţa mea este schimbată, am doi copii, nu pot să-i las... Mă gândesc că merg la şcoală şi cineva le face un rău. Şi-au închis facebook-urile, soţul şi-a închis facebook-ul. Eu nu am facebook. Probabil că au încercat să ajungă la mine, dar eu nu am facebook. Atunci au preferat să ajungă prin intermediul lor. (...) Sunt momente în viaţă când e mai important să stai... să îţi aperi familia. Aşa am ştiut eu să îmi apăr familia şi cred că după retragere, după renunţare lucrurile se vor linişti şi vom reveni la viaţa noastră normală”.

image

Aşa spunea, cu ochi înlăcrimaţi şi îmbrăcată toată-n negru, Sevil Shhaideh, pe la posturile de televiziune. Şi aş fi ajuns chiar să empatizez cât se poate de clar cu domnia sa, dacă imediat după Anul Nou nu ne-am fi trezit că e pusă din nou moţ în vârful guvernului, de acelaşi inginer Dragnea care o propusese iniţial. De data aceasta ca vice-prim ministru. Adică un adjunct al funcţiei pentru care primise ameninţări şi nu mai voia să iasă din casă.

„Au fost mult mai multe lucruri, nu numai ameninţări cu moartea: au fost telefoane, au fost mesaje... Am ajuns la un moment dat să ne speriem, eu personal şi soţul, când toate aceste mesaje au ajuns pe Facebook-urile copiilor şi apoi pe facebook-ul soţului. Nu vreau să reproduc absolut nimic din ce am noi citit acolo, pentru ca să nu dăm idei altora sau...”, spunea Sevil Shhaideh într-o emisiune televizată.

Însă brusc, ce să vezi minune de la Allah sau de la Dragnea?! Teama a dispărut, lucrurile s-au liniştit, ameninţările (pentru care ar fi putut fi sesizat de către avocaţii PSD orice poliţist de la colţul străzii şi tot s-ar fi întâmplat ceva) au dispărut ca prin farmec, doamna Shhaideh şi-a şters lacrimile cu un dos de mânecă şi e gata să preia voiniceşte funcţia (ce-i drept, secundară) celei de care se lepădase ca naşul de Satana la botez.

Unde-s lacrimile şi temerile? Unde sunt ameninţările şi sms-urile, facebook-urile şi tânguirile? Nu îmi pot explica această schimbare bruscă de macaz, pe care doar la Liviu-Dragnea-cel-hotărât-să-îl-suspende-pe-Iohannis am mai văzut-o. Doamnă Shhaideh, acum serios vorbind, nu vă mai este teamă? Copiii înţeleg că nu mai au Facebook şi soţul a profitat de debandadă pentru a scăpa de tinichelele trecutului, dar chiar aşa, totul s-a şters precum... urmele lui Ghiţă? 

Dacă doamna Sevil Shhaideh ar fi avut o brumă de mândrie şi demnitate şi, mai înainte de a merge de mânuţă la colindat şi bocit cu Liviu Dragnea pe la televiziuni, ar fi renunţat la funcţiile înalte, menţinându-şi dorinţa de a-şi proteja familia, atunci s-ar fi putut bucura de o oarecare apreciere. (Şi să fim serioşi totuşi: au fost politicieni care au comis-o mult mai grav în ultimii 27 de ani şi, cu tot SPP-ul lângă ei, în afară de o călimară cu cerneală sau un scuipat nu au primit nimic)

Până atunci, însă, odată cu acceptarea la fel de umilă a acestei noi funcţii nu face decât să confirme ceea ce bănuiam deja din ziua în care a aflat brusc şi cu surprindere că e propusă ca prim ministru al României: anume, că este doar unul dintre mulţii Muppets ai premierului neînscăunat Liviu Dragnea, „tăticul” micuţului Sorinel, zis „şi-eu-la-fel!”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite