Herr Prezidente, când te-ai îngrozit ultima dată, pe 18 ianuarie curent, ai comis un gest temerar: te-ai prezentat la Guvern şi ai predat o splendidă lecţie de zoologie, capitolul elefanţi. A fost o victorie efemeră, căci după nici două săptămâni au venit cu Ordonanţa 13.

Atunci, cetăţenii României au fost cei care s-au îngrozit şi au predat şi ei o altă lecţie. Şi ce lecţie: Ordonanţa 13 a fost retrasă după câteva zile. Dar tot o victorie efemeră a fost, după cum se vede acum. 

Herr Prezidente, pe 7 februarie curent, în Parlament, ziceai aşa: „PSD a promis în campanie ceva şi în primele zile s-a apucat de altceva. Nu prosperitatea poporului român a fost prima prioritate. Grija primă a fost să vă ocupaţi de dosarele penalilor şi românii sunt indignaţi şi revoltaţi”. Acea realitate a rămas intactă până în ziua de azi: obiectivul ascuns a rămas acelaşi, singurul lucru care s-a schimbat a fost strategia.

Tot atunci, spuneai aşa: „Retragerea Ordonanţei 13 şi, eventual, demiterea chinuită a unui ministru este cu certitudine prea puţin. Alegeri anticipate sunt în această fază prea mult”. Oare n-a sosit timpul să reevaluăm ultima propoziţie?

Căci este evident că orice alte resurse politice au fost epuizate. Apelurile tale se izbesc de un zid, oamenii din stradă sunt ignoraţi, Departamentul de Stat al SUA este bagatelizat, raportul MCV este răstălmăcit şi ambasadorii ţărilor aliate fac vizite absolut inutile la Guvern şi la Ministerul Justiţiei. Tudorel Toader nu face decât să-i ţină de vorbă pe oamenii ăia, căci odată ce s-a dezînvestit de aceste legi şi i le-a predat lui Florin Iordache, poate spune liniştit că nu mai are nicio treabă cu ele.

Herr Prezidente, ca s-o spunem pe aia dreaptă, cu nesimţiţii ăştia o singură resursă politică a mai rămas: alegerile anticipate. Ştiu că sunt greu de obţinut, ştiu că trebuie un consens politic infernal, dar poate că merită încercat. Măcar ca să aflăm dacă liderii politici care promovează aceste legi sunt veritabili bărbaţi de stat şi au curajul să se prezinte cu ele în faţa electoratului. Dacă spun da, îi vom aplauda şi vom merge la urne. Dacă spun nu, vom fi aflat un lucru extrem de important despre caracterele lor.

Şi dacă nici anticipatele nu merg, tot mai rămâne o resursă la îndemână, de data asta mai degrabă juridică: referendumul. Un referendum care, prin întrebările formulate, să nu invite politicienii la acţiune (cum s-a întâmplat cu cel din 2009, rămas literă moartă), ci să-i invite la inacţiune. Rezultatul să sune ca un uriaş strigăt „Opriţi-vă!”.

Herr Prezidente, dacă te decizi să-i dai drumul, vezi că tematica referendumului pe care l-ai iniţiat astă iarnă viza doar legislaţia penală şi legile integrităţii. Între timp, ăştia s-au apucat de hăcuit şi Legile Justiţiei. Aşa că poate n-ar fi rău să trimiţi o notificare Parlamentului că vrei să completezi tematica referendumului de astă iarnă. 

Dacă încă eşti indecis, te vei trezi cu toate aceste legi la Cotroceni şi n-o să mai ai suficiente mâini ca să le trimiţi la reexaminare sau la Curtea Constituţională. E riscant pe ambele părţi: îţi vor refuza reexaminarea (sper că nu-ţi faci iluzii), iar la CCR ştim cam cum se pune problema de ceva vreme.

Herr Prezidente, scriu toate acestea cu un singur scop: să nu ajungi să regreţi că n-ai acţionat la timp. Fă ceva! - bunăoară un nou gest temerar…