EXCLUSIV Suspecta declaraţie de avere a ministrului Dezvoltării, Sevil Shhaideh:  urmaşa lui Dragnea a omis casele din Siria ale soţului ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sevil Shhaideh, urmaşa lui Liviu Dragnea la Ministerul Dezvoltării FOTO Mediafax
Sevil Shhaideh, urmaşa lui Liviu Dragnea la Ministerul Dezvoltării FOTO Mediafax

Ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a omis să menţioneze, în declaraţia de avere completată luna trecută, trei apartamente aflate în Siria, pe care soţul ei le-a declarat în 2014, pe vremea când era consilier la Ministerul Agriculturii. Mai mult, aceasta nu le-a menţionat nici în declaraţia de avere completată anul trecut, când era secretar de stat sub conducerea lui Liviu Dragnea.

Între declaraţia de avere publicată de Akram Shhaideh la finalul anului 2014 şi acelaşi document completat de soţia sa, ministrul Dezvoltării Sevil Shhaideh, în mai 2014, octombrie 2014, respectiv iunie 2015 apar  mai multe inadvertenţe. De exemplu, Akram Shhaideh a declarat, în mai 2014, trei apartamente în Siria, unul achiziţionat în 2013, altul deţinut în coproprietate, cumpărat în 1993 şi unul construit în 2003.

Niciunul dintre acestea nu este însă menţionat în vreuna dintre ultimele trei declaraţii de avere completate de Sevil Shhaideh, ultima în calitate de ministru, iar celelalte două în calitate de secretar de stat.

Iată declaraţia de avere completată de Akram Shhaideh, soţul ministrului, în mai 2014:

Declaraţia de avere completată de soţul ministrului Dezvoltării

Astfel, proprietăţile din Damasc ale lui Akram Shhaideh nu apar nici în declaraţia de avere semnată de actualul ministru al Dezvoltării pe vremea când era secretar de stat sub conducerea lui Liviu Dragnea, în 2014, nici acum, în 2015.

Iată declaraţia de avere completată de Sevil Shhaideh în 2014:

Declaraţia de avere completată de Sevil Shhaideh în 2014

Documentul menţionează clar, însă, că demnitarii sunt obligaţi să declare inclusiv proprietăţile din afara ţării care aparţin soţului/soţiei, respectiv copiilor. De altfel, Sevil Shhaideh era obligată de lege să menţioneze inclusiv vânzarea proprietăţilor de către soţul ei.

Din declaraţia completată de Sevil Shhaideh luna trecută reiese că aceasta este proprietara unui apartament situat în Constanţa şi deţine  531.350 lei în conturi. Shhaideh a încasat anul trecut 56.364 lei ca secretar de stat la ministerul pe care îl conduce în prezent,  dar şi 247.800 lei de la Eximbank.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite