TEXT 1 (Extras din „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”):

EFIMIŢA: Adică, zău, bobocule, de! eu, cu mintea că de femeie, pardon să te-ntreb şi eu un lucru: ce procopseală ar fi şi cu republica? 

LEONIDA: Ei! bravos! Asta-i bună! Cum, ce procopseală? Apoi, închipuieste-ţi dumneata numai un condei, stai să-ţi spui: mai întâi şi-întâi că dacă e republică, nu mai plăteşte niminea bir... 

EFIMIŢA: Zău? 

LEONIDA: Zău... Al doilea, că fieştecare cetăţean ia câte o leafă bună pe lună, toţi într-o egalitate. 

EFIMIŢA: Pe lângă pensie ? 

LEONIDA: Vezi bine; pensia e başca, o am după legea veche, e dreptul meu; mai ales când e republică, dreptul e sfânt: republica este garanţiunea tuturor drepturilor. 

EFIMIŢA: Aşa da. 

LEONIDA: Şi al treilea, că se face şi lege de murături. 

EFIMIŢA: Cum lege de murături? 

LEONIDA: Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-şi plătească datoriile. 

EFIMIŢA: Maică Precista, Doamne! Apoi dacă-i aşa, de ce nu se face mai curând republica, soro? 

LEONIDA: Hei! te lasă reacţionarii, domnule ? Fireşte, nu le vine lor la socoteală să nu mai plătească niminea bir! E aproape de mintea omului: de unde ar mai mânca ei lefurile cu lingura? 

EFIMIŢA: Aşa e... da'... Un lucru nu-nţeleg eu. 

LEONIDA: Ce lucru? 

EFIMIŢA: Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetăţenii leafă? 

LEONIDA: Treaba statului, domnule, el ce grije are? Pentru ce-l avem pe el? E datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme... 

TEXT 2 (Extras din viaţa reală):

LIVIU DRAGNEA: E vorba de ce am stabilit: să ridicăm românii la clasa mijlocie. Pe Sănătate. Pentru un medic rezident anul I, salariul va fi de 1266 de euro. Asta de la 1 ianuarie 2018. Pentru un medic primar gradul V, va avea 3.705 euro. 

RADU TUDOR: Tot de la 1 ianuarie 2018?

LIVIU DRAGNEA: Exact. Acuma, la aceste salarii…

RADU TUDOR: Asta e o revoluţie pentru sistemul medical. 

LIVIU DRAGNEA: La aceste salarii se adaugă sporurile, inclusiv gărzile. Deci salariile astea nu includ nici sporuri, nici gărzi, nici tichete de masă. 

RADU TUDOR: Deci dacă vrei mai mult de 3.700 de euro, mai faci gărzi şi mai primeşti bani în plus?

LIVIU DRAGNEA: Oricum fac gărzi oamenii.

RADU TUDOR: Păi fac gărzi de disperare, că nu le ajung banii.

LIVIU DRAGNEA: Oricum fac, deci salariile vor fi mai mari. 

(RĂSPUNSUL CORECT: Spre deosebire de Efimiţa, Radu Tudor a ratat întrebarea esenţială: de unde bani?)

Credeţi că Liviu Dragnea nu l-a citit pe Caragiale? Ba bine că nu! Sau dacă nu l-a citit, măcar o fi văzut filmul. Şi atunci de ce face asta? Ca să răspundem la întrebare, trebuie să privim un pic cum s-au aliniat astrele.

Şeful Comisiei Juridice la Senat este Şerban Nicolae. Preşedintele Senatului este Călin Popescu Tăriceanu. Şeful Comisiei Juridice la Camera Deputaţilor este Eugen Nicolicea. Preşedintele Camerei Deputaţilor este Liviu Dragnea. Dar cum acesta din urmă nu prea dă pe la muncă şi obişnuieşte să facă treburile murdare prin interpuşi, tocmai şi l-a luat drept vicepreşedinte şi locţiitor pe Florin Iordache, în pofida uriaşului scandal care l-a silit să demisioneze de la Ministerul Justiţiei. 

Şi ce ştim cu precizie despre cvartetul Tăriceanu-Nicolae-Iordache-Nicolicea? Că nu există în Parlamentul României politicieni mai înverşunaţi împotriva luptei anticorupţie, mai dispuşi să mutileze legislaţia penală, mai nesimţiţi în utilizarea sofismelor şi a minciunilor ca să-şi justifice scopurile. Şi tocmai aceşti oameni au fost plantaţi în punctele-cheie prin care urmează să treacă orice lege. Nu cred că această aliniere de astre este întâmplătoare.

Este inutil să facem previziuni asupra ceea ce urmează să se întâmple, pentru că lucrurile încep să se întâmple deja. Marţi, comisia domnului Nicolicea a dezincriminat aproape complet conflictul de interese. Iar Florin Iordache şi-a exprimat public nemulţumirea că ministrul Justiţiei refuză să pună un parg de prejudiciu la infracţiunea de abuz în serviciu - adică exact ce a încercat el să facă prin ordonanţa 13 – promiţând că chestiunea va fi „reparată” în Parlament.

Putem observa că Liviu Dragnea a trecut la Planul B, schimbând întrucâtva strategia pe care a aplicat-o la începutul lui ianuarie. Atunci, a aruncat poporului câteva ciozvârte bugetare, însoţite de o mişcare amplă, brutală şi nocturnă, orchestrată de către Guvern: ordonanţa 13. Acum, aruncă în popor cu fabuloase majorări salariale, însoţite de mişcări mărunte, dese şi diurne, orchestrate din Parlament. Rezultanta va fi aceeaşi: anestezierea populaţiei şi slăbirea acelei părţi din legislaţie de care politicienii se tem cel mai mult.

Singura cale de a opri Planul B al lui Liviu Dragnea rămâne referendumul anunţat de preşedintele Iohannis, cu o întrebare astfel formulată încât să securizeze legislaţia relevantă măcar la nivelul la care este acum. Dar preşedintele pare în continuare dispus să parieze pe buna-credinţă a politicienilor, deşi aceştia din urmă fac, iată, tot ce pot ca să-i demonstreze contrariul.

Nu puţini sunt cei care apreciază prudenţa preşedintelui: nu are rost să tragă glonţul referendumului după ce criza ordonanţei 13 s-a calmat, căci ar fi un glonţ tras în aer. Mărturisesc că nu înţeleg această logică. Nu va mai exista o mişcare amplă, brutală şi nocturnă, care să creeze premisele unui referendum de succes. Vom avea mişcări mărunte şi dese, care se vor aglomera pe masa preşedintelui, pentru promulgare, până spre începutul verii - eventual după ce va fi epuizat şi calea cererilor de reexaminare.

Şi să nu uităm un lucru: Coaliţia pentru Familie duce o campanie feroce pentru organizarea propriului său referendum în luna mai. Legea de modificare a Constituţiei s-a împiedicat deocamdată în mici tehnicalităţi, dar coaliţia majoritară are capacitatea de a organiza acel referendum în mai.

Şi atunci, la începutul verii, preşedintele va fi cu spatele la zid: ori promulgă toate prostiile venite de la cvartet, ori face referendum. Şi să convoci un al doilea referendum la o lună de la precedentul, şi încă în plină perioadă de concedii – iată cea mai sigură cale spre eşec. 

Căci arma de luptă trebuie totuşi definită corect: un referendum grabnic convocat de preşedinte nu lucrează ca un glonţ, ci ca o ghilotină.