Eşti un închistat de liberal!

- Eşti un închistat! I-a spus demult-demult un partener care l-a trădat. Şi după asta s-a apucat de treabă înfuriat.

Trebuie să ştim că asta i s-a spus când celălalt, din altă tabără, era călare pe putere. Nesimţit. Cum care celălalt? Cel chior, urât şi odios. Aşa obişnuiau duşmanului să-i spună toţi, ca să se răzbune. Şi el se afla în ascensiune. Câştiga banii uşor de peste tot. Îi veneau singuri. Îl servea şi odiosul în multe feluri. O făcea în aşa fel încât ca să nu afle nimeni. Îi zâmbea de pe poziţia actorului bătrân, hârşit. Ştiau numai ei doi cum vine jocul diabolic, în care îi fura pe toţi, uşor, până la piele. În tăcere, se temea deja că îşi va pierde marile abilităţi. Se încărca de trândave otrăvuri, zâmbea. Amândoi erau genii ale melancoliei acolo în vârf. Şi el era făcut pentru puterea supremă. De asta îl ura de moarte pe chior.

De fapt, nu era nici chior şi nici urât. Fusese la viaţa lui un om de acţiune. Era popular. Îi plăceau femeile. Femei îngândurate, mămici, adânci.

- Eşti un închistat! Auzea asta tot mai des, când se învenina prea mult. Într-o zi, şi soţia lui i-a spus cu acelaşi ton bizar. Îi plăceau şi lui femeile pe ascuns. Înainte de a adormi, ca să-şi liniştească sufletul, călca mereu pe bec. O dezbrăcase pe una luni întregi. O masa pe spate, doar cu buricele degetelor ajungea la piept. Buricele degetelor îl luminau. Începuse să fie atent la ea şi ziua. Îi vorbea mai puţin apăsat, o uita când era vorba de prea multe munci. N-o chemase încă la biroul său. Şi ce birou! Nu avea îndrăzneala. Amâna marile plăceri după primirea supremei puteri. Avea un birou închiriat, cu antreu măreţ, şi baie cu jacuzzi, restul, dormitor. Acolo îi crescuseră oare fălcile, buzele, ce nu i se mai vedeau? Îi tremurau jignitor şoldurile. Îi tremura neputincios şi spatele de sus. Aşa îşi alinta un gheb cu o pădure de peri, din care a crescut în faţă o guşă roză. Veneau semnele oboselii prea devreme. La urmă, gâfâia şi asuda abundent. Numai puterea îl va mai smulge din depresiune. Se gândea să fure iar enorm.  

Când intra în acest dormitor ascuns, în oraş, era altă treabă. Încordat, de parcă avea o toporişcă plină de sânge sub frac. Prefera femeile ce-l trădau necruţător pe chior. Femeile active, dure. Şi cum se distra cu atâtea slăbiciuni! Avea şi informaţii clare de cum decade fizic dictatorul. Şi dictatorul, deseori, plângea singur. De parcă ştia tot. Dar serviciile se distrau cu filmele lui, cu filajele. Toate informaţiile garantau că-i crescuse violenţa şi în sânge. Până aici se ajunsese cu spaima lui.

- Trebuie să facem odată deosebirea dintre sentimental şi sensibil, îi vorbea o somitate de general din serviciile SURE. Zilnic citea două cărţi în biroul lui secret din centrul marelui oraş. Sentimentalul, îi susura el, e  o brută, de fapt, lăsată liber mereu peste tot. Vă mai aduceţi aminte de un anume Rogozin, făurit de Dostoievski. Bruta de Rogozin, auzi, făcuse o pasiune pentru prinţul Mîşkin. Iar prinţul Mîşkin a fost cel mai pur spirit făurit al sfintei Rusii. Nevrotic şi el. Dar după marile nevroze ne ghidăm acum la sigur. Avem materiale, suntem la zi. E omul zilei, despotul, al nostru, al tuturor, care ne chinuim în tăcere.

Dar el, liberalul occidental, nu se mai gândea acum la atâtea argumente atenuante, din perioada marilor lecturi. Era cu ochii lipiţi de odios. Atunci,  puterea politică flutura inutilă, ca o eşarfă roz printre gunoaie şi umed bălegar. Fiecare a pierdut câte una acolo, în vesele mahalale din comunism, în graba unei aventuri senzuale, nu? Fie şi în închisori.

Când plângea, acum dictatorul nu mai putea trişa. Era înconjurat de trădători.  Când era gol, se ruşina întruna. Şi tot degeaba. Femeia de serviciu îl alunga cu mătura. Se obişnuiseră cu jocurile lui. Va cădea la sigur, dacă nu va fura îngrozitor ca să-şi refacă tonusul. Îi auzi? ies la vedere, ca şerpişorii, marile subtilităţi. Cum întorcea capul, intelectualii aceia îi furnizau numai opinii hrănitoare nervilor lui obosiţi.  

Când l-au  izgonit în sfârşit din marele birou, pe boss, lui i se făcuse milă. Prietenii îl înjurau. Voiau să-l distrugă fizic. I-au luat cascheta şi au dansat pe ea. Se făcuse singur mare ofiţer. Poezia decăderii o ştia la sigur.  Se lăsa pălmuit de amante. Toată lumea le ştia cât erau de crude. De fapt, toată murdăria odiosului se infiltra încet-încet şi-n lumea lor. I-au luat centura, i-au smuls nasturii de la cămaşa roz. L-au împins în curtea de la palat cu pieptul gol. Era slab acum şi galben.

- Doamne, ăsta n-are cocoşel! De la strigătul acela gros de amantă şubredă a început căderea dictatorului  şi urcarea lui. Toţi jucau plini de delir, sub foc. El, nu. Se gândea deja la viitorul celor mulţi. Săraci, furaţi de toţi. Înecaţi de vorbe mari, invidii multe. Urâţiţi şi proşti de la atâtea muşcături ale vieţii noi. Şi el hăituise turme întregi, le sărise-n cârcă, îşi pusese dinţii albi pe jugulare şubrede, doar ca să-i sperie de moarte pe ai lui fraţi, nu se sfia de murdăria pielii lor. Îi iubea cu patimă când se afla în sânul lor turbat. Striga lozinci cu toată gura. O-o, masele cum zburdă, între spaime mari şi bucuria de la urmă! Cum umplu atât de bine pieţele urâte, crăpăturile din marele oraş, pustiu şi ruinat! Doar ele, masele, mai salvează aparenţele în istoria asta putredă.

- Eşti un închistat de liberal, i-a şoptit soţia, seara, în pat. Şi l-a muşcat de lob, făcând de multe ori botic rotund, uscat. Dansase mult şi îi crescuse tensiunea. Se bucura, glumea, cu răutatea aceea de femeie, cam la 50 de ani.

- Acum, puiuţ, să furi şi tu din nou! Să-ţi treacă  melancolia asta de profet bătrân. Nu-i a bine! Te vreau aici mulţi ani. Când îi vorbea acum cu gura strâmbă, plină de negi subtili şi cu boticul roz, ştia că-i terminat. Că nu-i nici geniu  şi nici melancolic. Uita-te cu ce babă s-a ales, ca şi puterea asta! Un duşman nevăzut îi vorbea continuu, aşa, când nu dormea. Nu-i mai plăceau femeile, biroul a fost cedat la servicii. Nu mai putea fura cu pofta lui nebună. Ca să se liniştească, îşi închipuia cum fură groaznic, crunt. Ăştia să nu aibă nimic! Atunci adormea cât de cât. Dimineaţa, lucid, ştia că va cădea urât, la sigur, ca şi celălalt.