Electorale, lămâi şi portocale (II)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Să fie oare de vină consistenta înclinaţie spre pesimism, despre care se spune că ar fi o caracteristică naţională pentru slabul interes al românilor arătat campaniei electorale care, iată!, a ajuns la capătul celei de-a doua săptămâni?

Să fie oare atât de împământenită convingerea pe plaiul mioritic că votul nu mai înseamnă în România de azi nimic? Că i-am încercat pe toţi şi că toţi ne-au dezamăgit? Că şi dacă votezi, şi dacă nu, tot aia e! fiindcă nu prea ai de unde alege şi că şi viitorul Parlament ca şi guvernul pe care îl va genera acesta nu vor face nimic bun pentru ţară şi pentru oamenii de rând?

Cum s-ar putea oare explica dezinteresul arătat pentru ceea ce va fi la 11 decembrie şi după aceea decât prin faptul că românii nu se mai aşteaptă la nimic bun din partea politicienilor, fie ei vechi sau noi? Şi că nu mai cred nici în vechii, nici în noii salvatori care, în noile condiţii ale legii nu le pot dărui nici măcar o găletuşă colorată, un pixuleţ sau un termometru, cu atât mai puţin un telefon mobil. Aşa cum a făcut-o, totuşi, unul dintre partide riscând grave sancţiuni pe care le şi merită din plin.

Sunt întrebări simple, poate chiar naive, dar pe care nu poţi să nu ţi le pui văzând starea de letargie pre-electorală în care s-a cufundat întreaga ţară. Stare din care dezbaterile televizate în care se perindă candidaţii la deputăţie ori la un post de viitor senator nu îi scot defel pe românaşii noştri. Care sunt mult mai interesaţi de ceea ce se întâmplă la X Factor decât de ceea ce promit că vor face în următorii patru ani toate partidele în cazul în care le vom da votul şi vor avea cât mai mulţi reprezentanţi în Parlament.

Iată, de pildă, cum arată audienţele înregistrate de TVR 1 în intervalul orar în care postul şi marea găselniţă, falimentară,  a Irinei Radu, junele fost antenist şi mare discipol al lui Mihai Gâdea, Ionuţ Cristache îi chestiona cum altfel decât cu măiestrie pe cei aflaţi în postura de candidaţi.

Miercurea trecută, atunci când xFactor făcea record de audienţă, la TVR 1 şi la dezbaterile sale electorale nu se uitau decât 134 000 de telespectatori. Cifrele acestea şi ratingul postului calculate la nivel naţional sunt încă şi mai proaste când vine vorba despre ceea ce se întâmplă în mediul urban. Să fie oare acesta indiciul că prezenţa la urne va fi una foarte slabă, poate mai slabă ca oricând?

O situaţie care ar avantaja, desigur, PSD, partidul pe care  mai toate sondajele îl arată a fi principalul favorit. Care va lua, conform acestor sondaje de opinie, în jur de 40% la sută din voturi şi care anunţă deja, prin vocea preşedintelui său, dl. Liviu Dragnea, că va face urât şi că s-ar putea să nu se ştie în cazul în care preşedintele Iohannis nu îi va încredinţa lui sarcina formării viitorului guvern?

Şi pentru ca meniul să fie complet, PSD mai adaugă, după modelul patentat de Traian Băsescu în 2004, atunci când îl ameninţa cu puşcăria pe viitorul său serv şi propagandist, Sebastian Lăzăroiu, că prevede o uriaşă fraudă electorală pusă la cale de cei aflaţi în slujba premierului Dacian Cioloş, pe care îl cheamă şi Julien. Un indiciu indubitabil că acesta se află, încă din faza de bebeluş, când era înregistrat la Starea civilă, în slujba lui George Soros. Fapt la fel de sigur că USR înseamnă Uniunea Soros- Români,a aşa cum pretind patrihoţii de teapa lui Sebastian Ghiţă grupaţi în PRU.

Dincolo de glume şi băşcălie, este însă din ce în ce mai evident că discursul  naţionalist de cea mai proastă calitate câştigă în România tot mai mult teren, dar şi că el nu are prea mare legătură cu elucubraţiile UDMR care o ţine langa cu prostiile sale, ci cu o tot mai pronunţată atitudine anti-occidentală, împotriva multinaţionalelor care îi exploatează pe români. Care tocmai de aceea, ne lasă să înţelegem dl. Ghiţă, trebuie să plece fără ca patronul dezgustătorului post România tv să poată să precizeze ce vom pune în loc.

Dacă românii se uită la X Factor, mai marii PNL au, pesemne, o preferinţă pentru Te cunosc de undeva. Altminteri cum s-ar explica oare că, după ce s-a jucat de-a Capra cu trei iezi, Alinuţa Gorghiu a dat ok-ului imaginii care-l prezintă pe Liviu Dragnea drept o sosie, o reîntruchipare a lui Stalin, Alinuţa noastră dovedind că nu a depăşit nivelul de înţelegere de la începutul lui 1990. Unde mai pui că premierul Dacian Cioloş dă semne că ar cam vrea să se decupleze de PNL. Nu ştiu dacă o face neapărat de dragul fostului ministru Cristian Ghinea, astăzi candidat pe lista USR, care se plânge că imaginea premierului ar fi fost confiscată de penelişti. Deşi cred că dl. Ghinea şi-ar petrece mai profitabil timpul, atrăgându-i atenţia şefului său de partid, Nicuşor Dan, că până să salveze România ar cam trebuit salvat Bucureştiul. Şi că asta nu se face tot absentând de la şedinţele Consiliului Municipal.

Are, în consecinţă, perfectă dreptate dl. Vasile Blaga să urle, să bată cu pumnul în masă şi să spună că actuala campanie merge prost. O face între două vizite la DNA şi în respiro-ul pe care îl are până se alege cu un nou dosar penal.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite