Dramul şi adevărul. Despre problema maghiară

Oportunismul obişnuit al UDMR - scriu mulţi dintre prietenii mei români. Dar să ne apropiem un pic, poate vedem altfel.

Şi să nu vorbim de UDMR. Să vorbim de maghiari. Oare ştiţi să îmi spuneţi, dragi prieteni, un partid care să nu trăiască în identitatea rigidă a românilor, care să înţeleagă sintagma „cetăţeni români” ca una care se referă la toţi cetăţenii României, nu doar la cei care cred în statul unitar şi sunt exaltaţi de Marea Unire? Îmi puteţi spune un partid în care maghiarii de acolo chiar propun proiecte care privesc întreaga comunitate maghiară, cultura ei, limba ei? Un partid care să aibă pe drapel, cum ar veni, predarea limbii române ca limbă străină pentru maghiari, germani şi ceilalţi? Nu împotriva limbii române: pentru ca ea să poată fi învăţată aşa cum trebuie învăţată o limbă?

Îmi puteţi arăta nu un partid, o comunitate măcar, zece civili, care să înţeleagă că în multe oraşe, chiar în localităţi precum Zalău sau Huedin, deci nu în Secuime, se poate trăi o viaţă maghiară care să nu presupună utilizarea altor cuvinte decît pîine, lapte, bilet, abonament, cheltuieli, firmă, scară etc., în timp ce manualul sare cu clăbuci şi cu „norii s-au răzbunat”? Îmi puteţi arăta acel partid, acea uniune care să nu fie nevoit măcar din raţiuni electorale să poarte în el un firicel de naţionalism? Dacă vă priviţi în oglindă, îmi puteţi spune fără să clipiţi că înţelegeţi ce înseamnă să fii altfel?

Am criticat de nenumărate ori în scris şi în intervenţii televizate UDMR, politica neguţătoare a ei. Sunt dezgustat de modul în care s-a apropiat de FIDESZ. Totuşi, pur şi simplu nu văd formaţia care s-ar ocupa într-adevăr de drepturile maghiarilor dacă UDMR n-ar fi aproape de putere. Pe cine ar mai zgudui scandalul creat în legătură cu directorul gimnaziului catolic din Tg. Mureş? Cine s-ar mai ocupa de maghiarii care trăiesc într-un mediu românesc şi care datorită procentului lor mic şi care scade pe zi ce trece vor dispărea lent, dar aproape sigur? Cine s-ar mai ocupa de restituirile şi aşa mereu contestate? Într-adevăr, de ce sunt ele mereu contestate? Pentru că tot românul e preocupat pînă peste cap de corectitudinea legilor sau pentru că cei care primesc înapoi nişte bunuri sunt maghiari, adică duşmanii ţării? N-am văzut presa românească vuind de întrebarea asta, ci numai de „aşa-zişii moştenitori”.

Unde sunt traducătorii de literatură maghiară în limba română? Dintre cei tineri, cei despre care ştiu eu sunt de limbă maghiară. Unde este publicistul maghiar din presa română? Suntem cîţiva plătiţi cu glorie şi cu lauri în presa online. În marile ziare lipsim cu desăvîrşire. Nimeni nu e curios ce gîndim.

Desigur, sunt cuvinte aspre cu un dram de neadevăr. Dar nu dramul contează, ci adevărul. Tare aş fi curios ce contraargumente aveţi.