Dragnea, după şedinţa BPN: S-a decis ca pensiile să fie plătite până pe 15 ale lunii. Sperăm să intre în vigoare de luna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni, la finalul şedinţei Biroului permanent naţional, că, pentru a nu mai exista confuzii, data de primire a pensiilor va fi modificată. Astfel, pensiile ar urma să fie plătite până pe data de 15 ale lunii, schimbarea intrând în vigoare în luna iunie sau iulie.

Liderul PSD Liviu Dragnea a vorbit luni, la finalul şedinţei Biroului permanent naţional, despre problema Poştei Române, dar şi despre modificarea datei de plată a pensiilor. Astfel, preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat că, pentru a nu mai exista confuzii, pensiile vor fi primite „până în data de 15 ale lunii”.

„Doamna prim-ministru s-a întâlnit cu reprezentanţii Poştei Române şi s-a stabilit un calendar foarte strict în ceea ce priveşte plata pensiilor, s-a decis, ca să nu mai existe niciun fel de confuzie, ca pensiile să fie plătite până în data de 15 ale lunii. Rămâne să se decidă azi sau mâine în care lună intră în vigoare acest lucru, sperăm ca de luna viitoare. Problema se pune dacă începe din iunie sau din iulie”, a declarat Liviu Dragnea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite