Discuţiile privind proiectul STS, amânate în Parlament: „Suspansul va continua“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul STS, Marcel Opriş FOTO Mediafax
Directorul STS, Marcel Opriş FOTO Mediafax

Membrii liberali din Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor au solicitat, luni, ca discuţiile privind transferul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în subordinea Ministerului de Interne să fie amânate pentru săptămâna viitoare, în contextul în care postul de la minister este, pentru moment, vacant.

„Suspansul la Legea STS va continua, eu sper că cel mult o săptămână. La cererea colegilor liberali, am votat în unanimitate amânarea discuţiilor pentru săptămâna viitoare. Motivul pentru care s-a făcut această amânare şi pentru care colegii liberali au cerut amânarea a fost că în momentul de faţă încă nu există o clarificare a situaţiei în ceea ce preveşte Ministerul de Interne, cine va fi în fruntea ministerului, şi noi nu am avut decât să le satisfacem această doleanţă şi să amânăm pe săptămana viitoare discutarea acestui proiect de lege“, a precizat, luni, social-democratul Ion Mocioalcă, preşedintele comisiei.

La şedinţa de luni a Comisiei de apărare a venit şi directorul STS, Marcel Opriş, dar a plecat fără să facă declaraţii, după ce a fost luată decizia amânării discutării proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea STS.

În urmă cu o săptămână, premierul Victor Ponta a anunţat, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în care preşedintele Traian Băsescu a precizat că nu se impune să schimbe conducerea Serviciului de telecomunicaţii Speciale (STS) pentru intervenţia în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, că USL va iniţia un proiect de lege prin care STS va trece la Ministerul de Interne şi în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Proiectul de lege stabileşte reorganizarea serviciului ca Departament în cadrul MAI şi are cinci articole. Primul dintre acestea prevede că STS se reorganizează ca Departament de Telecomunicaţii Speciale în cadrul MAI şi devine o structură cu personalitate juridică condusă de un secretar de stat ajutat de trei subsecretari de stat, care sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către premier.

Proiectul de lege privind STS urma să fie dezbătut de Camera Deputaţilor în procedură de urgenţă.

Citeşte şi:

Război-fulger în Parlament. Ţinta: şeful STS, Marcel Opriş

USL a găsit o breşă în Legea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi va putea transfera Serviciul de Telecomunicaţii Speciale în subordinea Ministerului de Interne, prin lege, fără a mai cere avizul CSAT. Numai Curtea Constituţională mai poate opri mutarea.

Şeful STS, decapitat de Ponta prin lege

Premierul Victor Ponta a cerut Parlamentului să treacă STS în subordinea Ministerului din Interne, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să-l demită în CSAT pe Marcel Opriş, şeful STS.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite